Prima reacție a Mihaelei Buzărnescu, după clipele teribile de la Montreal. Cât de gravă e accidentarea

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 20 WTA) a oferit, târziu în noapte, o primă reacție după accidentarea teribilă pe care a suferit-o în timpul meciului cu Elina Svitolina, din turul al doilea de la Rogers Cup.
Prima reacție a Mihaelei Buzărnescu, după clipele teribile de la Montreal. Cât de gravă e accidentarea

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 20 WTA) a oferit, târziu în noapte, o primă reacție după accidentarea teribilă pe care a suferit-o în timpul meciului cu Elina Svitolina, din turul al doilea de la Rogers Cup.

Miki și-a sucit glezna în momentul în care a alergat după un vole al ucrainencei, s-a prăbușit pe teren și a început să urle de durere, apoi a stat minute bune în grija medicilor și a părăsit arena în scaunul cu rotile, oferind imagini cutremurătoare pentru lumea tenisului. La câteva ore distanță de la unul dintre cele mai grele momente ale unei cariere în care a suferit enorm, Buzărnescu a avut un mesaj pentru fanii care s-au interesat de starea ei de sănătate: „Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine. Mâine (n. red – joi) voi afla mai multe”, a spus a doua cea mai bună jucătoare a României, pentru Libertatea.

Dusă la spital pentru a afla primele impresii despre accidentare, Mihaela ar putea primi și vești bune. Potrivit primelor informații venite din Canada, nu ar fi vorba despre o fractură a gleznei, așa cum se temeau mulți, dar există suspiciuni că ligamentele ar fi fost afectate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania