Prezent glorios, viitor incert. În cine își pun speranțele Elveția, Spania și Serbia, după retragerile lui Federer, Nadal și Djokovic

Prezent glorios, viitor incert. În cine își pun speranțele Elveția, Spania și Serbia, după retragerile lui Federer, Nadal și Djokovic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenisul masculin este în era de dominație a unui trio formidabil: Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic. Cei trei ‘granzi’, toți trecuți de 30 de ani, au câștigat, împreună, 50 de trofee de Mare Șlem. Viitorul nu arată însă prea bine pentru Elveția, Spania și Serbia, țările care țin capul de afiș în ATP în ultimele două decade, monopolizând practic cele mai importante trofee.

733 săptămâni au petrecut în fotoliul de lider mondial Federer, Nadal și Djokovic

Elveția se zbate fără Maestru

Așa cum s-a văzut ani la rând în Cupa Davis, tenisul masculin din Elveția înseamnă Roger Federer și Stan Wawrinka. Un singur jucător, de 26 de ani, mai punctează în Top 200, iar primul reprezentant al generației U21 este Johan Nikles, aflat abia pe locul 533 ATP. În prima mie mondială punctează tinerii Jakub Paul (19 ani, poziția 714 ATP la simplu, aflat la limita Top 400 la dublu) și Aaron Schmid (18 ani, poziția 955 ATP). Paul a jucat un singur turneu ATP în carieră (bilanț 1-1), în timp ce Schmid nu și-a făcut încă debutul în circuitul mare.

Spania, la un pas de declin

Ascensiunea tenisului spaniol a fost pusă, de mulți specialiști, pe fondul investițiilor făcute în Peninsula Iberică pentru pregătirea Jocurilor Olimpice din 1992, de la Barcelona. Deși ibericii sunt considerați maeștrii zgurii, iar antrenorii spanioli sunt la mare preț în circuit, noua generație se vede puțin în clasamentul mondial. În Top 150, galben-roșii au un singur sportiv care nu a împlinit încă 25 de ani – Jaume Munar (21 ani, locul 81 ATP). Mai mult, 10 dintre cei 13 jucători din Top 150 au împlinit deja 30 de ani. Abia pe poziția 231 găsim un iberic de sub 20 de ani, în persoana lui Alejandro Davidovich Fokina, născut la Malaga pe 5 iunie 1999.

Considerat un mare talent, Munar a intrat sub aripa protectoare a lui Rafa Nadal, se pregătește la Academia acestuia, însă victoriile sale au venit mai mult în turnee Challenger. Unica lovitură importantă pe 2018 a jucătorului de 21 de ani a venit la Roland Garros, în fața unui mult prea uzat David Ferrer. Victoria în fața lui Rublev, de la Winston-Salem, a fost pusă în umbră de contra-performanța de la NEXT Gen Finals, acolo unde puștiul iberic a fost învins de patru colegi de generație, înregistrând un singur succes, în fața lui Tiafoe.

Serbia stă cel mai bine

Efectul Djokovic pare mai vizibil în Serbia, decât în cazul celorlați doi granzi. Liderul mondial la zi este urmat în clasament de șase jucători care nu au împlinit încă 30 de ani, națiunea vecină României fiind astfel mai bine plasată decât Spania sau Elveția. Dusan Lajovic, a doua rachetă a Serbiei. ocupă locul 48 ATP, având 28 de ani. La 23 de ani,

Laslo Djere a crescut idolatrizându-i pe Hewitt și Roddick și, cu două semifinale ATP disputate în 2018, se anunță un potențial nume interesant pentru viitor. Djere a luat un start greoi de sezon, câștigând un singur meci în primele 10 turnee disputate în primele patru luni ale anului, însă în a doua jumătate a sezonului a înregistrat o creștere vizibilă.

Miomir Kecmanovic, 19 ani, este cel mai tânăr pariu al Serbiei. „Mischa” se antrenează în Florida, la Academia IMG, făcută celebră de Nick Bollettieri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup