Simona Halep a primit un premiu inedit din partea WTA! Reacția de uimire a româncei | VIDEO

Alexandru Tăcină
Simona Halep a primit un premiu inedit din partea WTA! Reacția de uimire a româncei | VIDEO

Simona Halep a fost premiată de Asociația Tenisului Profesionist (WTA), însă nu la categoria la care se aștepta.

Halep a reușit cea mai frumoasă lovitură a lunii septembrie într-un meci de dublu, conform WTA, constănțeanca primind distincția respectivă pentru prima oară în carieră.

Simona Halep și Monica Niculescu au reușit cel mai spectaculos punct al lunii septembrie în competițiile de dublu

Simona Halep nu a câștigat titlul de jucătoarea lunii, așa cum ne obișnuise în 2020, dar a fost recompensată cu un premiu pe care nu l-a mai primit vreodată! Eleva lui Darren Cahill a reușit cel mai spectaculos punct la dublu în luna septembrie, alături de Monica Niculescu, iar cele două au primit recunoașterea respectivă în urma voturilor exprimate de fani pe site-ul oficial al WTA. Simona și Monica au avut un schimb de mingi fabulos la Roma, în turul I, contra perechii Elina Svitolina/Dayana Yastremska (Ucraina), scor 6-0, 6-1.

Halep și Niculescu au câștigat punctul după ce ambele au lovit mingea atât la fileu, cât și din spatele terenului. „Alegerea voastră pentru lovitura lunii septembrie la dublu? Extraordinarul raliu reușit de Simona Halep și Monica Niculescu la Roma”, a fost anunțul făcut sâmbătă seară de WTA. Ținând cont că nu este o specialistă a jocului de dublu, Simona a fost luată prin surprindere de premiul câștigat: Primul al carierei!?”, a întrebat, uimită, sportiva noastră. Simona evoluează destul de rar în probele de dublu, lucru care se vede și în clasament. Dacă Halep se află pe poziția secundă la simplu, ea ocupă locul 145 WTA în ierarhia de dublu.

Simona Halep a fost nominalizată și la titlul de jucătoarea lunii septembrie, însă fanii au decis că Naomi Osaka (Japonia) a impresionat luna trecută mai mult decât românca. Simona a câștigat turneul Premier 5 de la Roma în septembrie, după 6-0, 2-1 (abandon) în finala cu Karolina Pliskova (Cehia), în timp ce Naomi a triumfat la US Open, trecând de Viktoria Azarenka (Belarus) în ultimul act, scor 1-6, 6-3, 6-3.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania