Pentru Halep urmează o misiune dificilă. Simona dă peste una dintre cele mai bune jucătoare din acest an: Elise Mertens are două titluri pe zgură, e pe cel mai înalt loc al carierei și doar liderul mondial a învins-o pe suprafața roșie în 2018

Pentru Halep urmează o misiune dificilă. Simona dă peste una dintre cele mai bune jucătoare din acest an: Elise Mertens are două titluri pe zgură, e pe cel mai înalt loc al carierei și doar liderul mondial a învins-o pe suprafața roșie în 2018

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) va trebui să treacă de Elise Mertens (Belgia, 23 de ani, 16 WTA) pentru a se califica în sferturile de finală de la Roland Garros. Liderul mondial a jucat acum mai puțin de o lună contra adversarei din „optimi”, iar victoria i-a revenit categoric, la Madrid, scor 6-0, 6-3.

Simona dă peste una dintre cele mai bune jucătoare din 2018

Fără să reprezinte un nume sonor în circuitul WTA până în 2017, când a câștigat la Auckland (hard outdoor), a jucat finala de la Istanbul (zgură) și a avut performanțe din ce în ce mai constante, Elise Mertens a „explodat” în acest sezon, la 23 de ani, și se poate lăuda cu un parcurs extraordinar pe suprafața roșie. După un al doilea trofeu pe cimentul de la Auckland și semifinala de la Australian Open, cea mai bună performanță a carierei, belgianca a început ca din tun sezonul de zgură europeană. A câștigat la Lugano (Elveția), într-o finală cu Arina Sabalenka 7-5, 6-2), și la Rabat (Maroc), după 6-2, 7-6 cu Ajla Tomljanovic. Iar Roland Garros-ul l-a început de pe poziția a 16-a, cea mai înaltă a carierei, și a însemnat, până acum, o victorie muncită și două fără emoții.

Parcursul lui Elise Mertens până în „optimi”:

  • turul I: 6-7(9), 7-6(4), 6-0 cu Varvara Lepchenko (SUA, 259 WTA)
  • turul II: 6-3, 6-4 cu Heather Watson (Marea Britanie, 80 WTA)
  • turul III: 6-3, 6-1 cu Daria Gavrilova (Australia, 25 WTA)

Simona nu i-a dat nicio șansă lui Elise la Madrid

În această stagiune, Mertens are 14 victorii și o singură înfrângere pe zgură, iar singurul meci pierdut de belgiancă a fost chiar împotriva Simonei. La Madrid, în turul al doilea, Halep nu a stat la discuții cu fata care o desparte de „sferturile” de la Roland Garros și a câștigat clar, scor 6-0, 6-3, meciul din turul al doilea. Totuși, Mertens a abordat competiția patronată de Ion Țiriac la puțin timp după ce a câștigat la Rabat, a avut probleme în a se acomoda condițiilor de joc și nu a fost nici în cea mai bună formă fizică.

Până în 2018, Mertens nu reușise să treacă niciodată de turul al treilea de la Roland Garros, în timp ce Simona se poate lăuda cu două finale (2014 și 2017) pe zgura pariziană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO HOT! Ea este MISS WORLD 2026! Are 24 de ani și îți taie răsuflarea!
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de fiica secretă a Principelui Nicolae, după ce tatăl ei a recunoscut-o abia în urma unui test de paternitate. Unde a dispărut mama copilei, Nicoleta Cîrjan
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania