Oportunitate imensă pentru Simona Halep de a reveni pe prima poziție în clasamentul WTA! Colaps pentru Osaka la Madrid, iar românca depinde doar de ea: de ce rezultat are nevoie și cine îi va fi adversară în semifinale

Oportunitate imensă pentru Simona Halep de a reveni pe prima poziție în clasamentul WTA! Colaps pentru Osaka la Madrid, iar românca depinde doar de ea: de ce rezultat are nevoie și cine îi va fi adversară în semifinale

Simona Halep va reveni pe prima poziție în clasamentul mondial dacă va câștiga turneul de la Madrid. Belinda Bencic a reușit o răsturnare de scor memorabilă și i-a dat o mână de ajutor româncei, învingând-o, joi, în sferturi, pe Naomi Osaka, actualul număr unu mondial, 3-6, 6-2, 7-5, după două ore și 11 minute de joc.

Prăbușirea lui Osaka a fost totală: japoneza a câștigat doar două puncte din momentul în care s-a îndreptat spre linia de fund a terenului pentru a închide meciul, în decisiv.

Naomi Osaka a servit pentru victorie la scorul de 6-3, 2-6, 5-4, însă Bencic a returnat excelent și a resetat finalul de partidă, cu un break alb. Campioana de la US Open și Australian Open salvase deja patru mingi de break în game-urile anterioare, însă, la 0-40, nu a vut nicio șansă în fața unui rever în lung de linie trimis în forță de Belinda. Coechipiera lui Roger Federer în victoriile din 2018 și 2019 din Cupa Hopman, Bencic a trecut în avantaj, câștigându-și fără emoții tura pe serviciu, la 15, și a închis partida cu un nou break.

Dacă va câștiga trofeul la Madrid, sâmbătă, Simona Halep va urca totalul punctelor sale în clasamentul mondial la 6.467 pentru următoarea actualizare, de luni, în timp ce Osaka va avea doar 6.356 puncte.

Românca a fost impresionantă de-a lungul celor patru meciuri disputate până acum în Caja Magica, impunându-se de fiecare dată în minimum de seturi (6-0, 6-4 cu Margarita Gasparyan, 7-5, 6-1 cu Johanna Konta, 6-0, 6-0 cu Viktoria Kuzmova și 7-5, 7-5 cu Ashleigh Barty).

Vineri, în semifinale, Simona Halep va juca chiar împotriva celei care a ajutat-o să aibă o șansă de a reveni pe primul loc, Belinda Bencic. Sportiva din Elveția o conduce pe eleva lui Daniel Dobre cu 2-1 în meciurile directe, semnând o victorie în fața Simonei chiar la începutul acestui an, în sferturile de la Dubai (4-6, 6-4, 6-2).

Clasamentul de la finele turneului de la Madrid va mai fi actualizat o singură dată, cu punctele de la Roma, înainte de stabilirea listei capilor de serie de la Roland Garros. Wimbledon-ul este singurul dintre turneele de Mare Șlem care nu respectă în totalitate clasamentul mondial în stabilirea capilor de serie, folosind o formulă de calcul care ține cont de cele mai recente rezultate pe iarbă.

Petra Kvitova, actualul număr doi mondial, deținătoarea trofeului de la Madrid, trebuie să ajungă în finală pentru a se menține pe podium. Sportiva din Cehia nu mai are nicio șansă de a rămâne în fața Simonei Halep, după calificarea româncei în careul de ași de la Madrid.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania