O voce „din interior” explică de ce Simona Halep și Serena Williams ar fi trebuit să încaseze mai puțini bani decât Novak Djokovic și Roger Federer pentru turneul de la Wimbledon

O voce
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un specialist al probei de dublu, campion la US Open în 2007 și fost număr 6 mondial, Julian Knowle (45 ani, Austria) a declarat, într-un interviu pentru TennisNet, că Novak Djokovic și Roger Federer meritau un cec mai consistent decât Simona Halep și Serena Williams la Wimbledon 2019.

Polemica sportului mondial legată de câștigurile egale între femei și bărbați a primit din nou paie pe foc după turneul de la Wimbledon și finalele contrastante disputate pe cele două tablouri. „Știu că este un subiect important și nu vreau să aduc un afront nimănui. Piața face prețul. Comparați doar biletele pentru finala feminină cu biletele pentru finala masculină. Poți prezice dinainte ce produs se vinde mai bine. Fiecare ar trebui să își construiască propria imagine. Cei mai buni trei jucători din istorie se întrec în această eră (n.r. – la masculin, este vorba despre Federer, Nadal și Djokovic, care, împreună, au câștigat 54 titluri de Mare Șlem)”, a transmis Knowle, exponentul unei probe plătite mult sub valoarea premiilor de la simplu.

185 de lire sterline a costat un bilet pentru sâmbătă, la finala feminină de la Wimbledon 2019, preț stabilit cu luni înainte de disputarea turneului

225 de lire sterline a costat un bilet pentru duminică, la finala masculină de la Wimbledon 2019, preț stabilit tot cu luni înainte de startul turneului

Knowle s-a mai referit și la semifinala dintre Nadal și Federer, a doua consecutivă în Grand Slam-uri dintre cei doi după cea de la Roland Garros 2019. „Sunt aur pentru tenis. Semifinala lor a fost incredibilă. De asta atât de mulți oameni pun pasiune”, a mai spus Knowle.

US Open-ul este primul turneu de Mare Șlem care, începând cu 1973, a introdus premii egale în cele două competiții, feminină și masculină. La Australian Open, această politică a egalității premiilor în bani a intrat în vigoare în 2001, la Roland Garros – în 2006, ultimul conformându-se Wimbledon-ul, în 2007.

Disputa rămâne însă una aprinsă, Murray fiind avocatul starurilor din WTA, iar Nadal pledând, moderat, pentru studierea foarte atentă a cifrelor de audiență și paritate între veniturile aduse de fiecare parte și, implicit, câștiguri, aducând contra-argumentul felului în care în modeling inegalitatea contractelor înclină în partea cealaltă.

În timp ce finala feminină la Wimbledon 2019 s-a încheiat în 55 de minute, după un joc aproape perfect al Simonei Halep, finala masculină a fost un thriller de patru ore și 55 de minute, cu o răsturnare incredibilă de scor în decisiv, Djokovic impunându-se în tiebreak, 13-12, după ce Federer avusese pe serviciu două mingi de meci la 8-7.

2,35 milioane de lire sterline au încasat Simona Halep și Novak Djokovic, campioni la Wimbledon 2019

1,175 milioane de lire sterline au încasat Roger Federer și Serena Williams, finaliștii Wimbledon 2019

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele