„Nu sunt foarte dezamăgit că nu am reușit să ridic mai mult nivelul astăzi, pentru că am simțit că nu am fost niciun moment la 100% în acest turneu”. Roger Federer și-a analizat înfrângerea din semifinalele ATP Finals

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simt că este ok așa, ca el să câștige. Sigur, astăzi dezamăgirea este mare, dar ce să spun după un astfel de sezon? Am avut un an fantastic. Sunt atât de fericit cu nivelul la care am jucat, de la început până la final, până astăzi. Nu sunt nici foarte dezamăgit că nu am reușit să ridic mai mult nivelul astăzi, pentru că am simțit că nu am fost niciun moment la 100% în acest turneu. Cred că de aici a venit frustrarea și în meciurile precedente„, a declarat Roger Federer după înfrângerea surprinzătoare din semifinalele Turneului Campionilor, 6-2, 3-6, 4-6 în fața lui David Goffin.

Elvețianul, care ar fi încheiat anul 2017 pe locul doi, indiferent de rezultatul de la Londra, a pierdut doar al cincilea meci în sezon, din 57 de partide disputate.

Totuși, mă gândeam că voi reuși să îmi ridic nivelul. Poate că dacă David nu ar fi făcut-o, aș fi găsit o cale de a câștiga astăzi. Apoi, cine știe ce s-ar fi întâmplat în finală?! Aș fi avut o nouă oportunitate în fața unui alt tip de adversar. Dar, nu are rost să zăbovești prea mult asupra acestei înfrângeri, fiind ultimul meci al anului. Mi-aș fi dorit să fi fost mai agresiv, dar adevărul este că nu prea am simțit mingea astăzi„, a mai spus Federer.

Roger Federer a câștigat în 2017 titlurile de Mare Șlem cu numerele 18 și 19 și încheie anul pe doi, la diferență de 1.040 de puncte în urma liderului mondial, Rafael Nadal.

Elvețianul a dominat primul set, adjudecat în 34 de minute, cu 6-2, însănu a mai reușit vreun break în seturile doi și trei.

A fost dur să pierd break la 0-1 în setul doi. Am avut mai multe mingi de 1-1, moment în care presiunea ar fi rămas pe el. Nu cred că am servit pe atât de precis pe cât ar fi trebuit să o fac. Iar în acel moment, el a intrat bine în joc, cu câteva retururi bune. Au fost mai multe momente decisive în partidă, iar el și-a ridicat nivelul de joc. Nu am putut să țin pasul. Poate că jocul meu a scăzut ca nivel, natural, pentru că el a ridicat nivelul. Nici nu mi-am atins niciun moment cel mai bun nivel – dar primul set a fost ok. El nu a jucat foarte bine în acel set. Dar, una peste alta, el a jucat foarte bine și a fost jucătorul mai bun la final de zi„, a concluzionat Federer.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen