„Nu, nu, nu! Nu din nou! Așa am făcut și anul trecut, dar mi-am zis asta și apoi am câștigat”. Simona a explicat punctul critic al finalei: la ce i-a stat gândul înainte să revină și să scrie istorie

Drumul Simonei Halep spre primul trofeu de Mare Șlem al carierei nu a fost deloc ușor și a trecut printr-un moment critic. La 3-6, 0-2 în setul al doilea, gândurile lui Halep au zburat, inevitabil, spre celelalte trei finale pierdute. Dar Simona a revenit, și-a luat break-ul înapoi, a ridicat teribil de mult nivelul jocului și, la final, a părăsit "Philippe Chatrier" din postura de deținătoare a trofeului. Cum a fost posibil? Explicațiile vin chiar de la Simona.
"Nu, nu, nu! Nu din nou! Așa am făcut și anul trecut, dar mi-am zis asta și apoi am câștigat". Simona a explicat punctul critic al finalei: la ce i-a stat gândul înainte să revină și să scrie istorie

Drumul Simonei Halep spre primul trofeu de Mare Șlem al carierei nu a fost deloc ușor și a trecut printr-un moment critic. La 3-6, 0-2, gândurile lui Halep au zburat, inevitabil, spre celelalte trei finale pierdute. Dar Simona a revenit, și-a luat break-ul înapoi, a ridicat teribil de mult nivelul jocului și, la final, a părăsit „Philippe Chatrier” din postura de deținătoare a trofeului. Cum a fost posibil? Explicațiile vin chiar de la Simona.

Contra lui Ostapenko, în 2017, Halep a fost cea care a condus cu set și break, a avut șansa de a câștiga și a doua oară pe serviciul letonei, dar nu a știut să gestioneze situația și a scăpat printre degete marele trofeu. La un an distanță, situația a fost cu totul și cu totul alta pentru Simona, care a dezvăluit ce s-a întâmplat în capul ei în momentul în care Sloante Stephens avea un set câștigat și un avantaj de un break în manșa a doua: „M-am gândit că e greu să câștig, dar nu e nimic. Trebuie doar să joc. Din acel moment am început să câștig game-uri. Am zis că așa am pățit și eu anul trecut, când conduceam cu set și break, dar am pierdut. M-am gândit că e o șansă să revin și să câștig. Am crezut în asta și m-am relaxat. Am putut să fac mai multe lucruri pe teren. Așa am câștigat. Eram gata de un meci de trei ore, cu raliuri lungi”, a spus Halep, pentru site-ul WTA.

Christopher Clarey, jurnalist New York Times, a vrut să afle de la Simona cum a gestionat presiunea la care au fost supuse, înaintea ei, multe mari campioane din circuitul feminin. Iar Halep a fost sinceră și a vorbit despre o discuție pe care a avut-o cu Kim Clijsters, campioana din Belgia care a obținut primul ei titlu major la doi ani (2005) de la momentul în care devenea lider mondial (2003): „Am întrebat-o pe Simona dacă și-a luat puterea din înfrângerile celorlalte mari jucătoare care au pierdut mai multe finale înainte de a cuceri un titlu major. Răspunsul ei: „Kim Clijsters mi-a spus că ea a pierdut patru finale de Grand Slam înainte să câștige o finală. Mi-am spus la începutul setului secund: Nu, nu, nu! Nu din nou!”, a fost răspunsul liderului mondial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania