Noul antrenor al Simonei Halep s-a pus de la început sub Darren Cahill: „Ar fi o prostie să vă spun asta!”

Noul antrenor al Simonei Halep s-a pus de la început sub Darren Cahill:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Belgianul Thierry van Cleemput, noul antrenor al Simonei Halep, a avut grijă să nu promită marea cu sarea. În una dintre primele declarații pe care le-a dat în legătură cu parteneriatul cu jucătoarea din Constanța, fostul tehnician din loja lui David Goffin a transmis că nu se gândește să depășească performanțele pe care Simona le-a atins alături de Darren Cahill.

Cu strategul australian în spatele său, Halep s-a transformat dintr-o jucătoare bună în câștigătoare de Grand Slam (Roland Garros 2018) și lideră în clasamentul WTA, iar Van Cleemput e conștient că asemenea culmi sunt foarte, foarte greu de atins:„Îmi place mult jucătoarea, îmi place mult stilul ei de joc și dacă s-ar perfecta parteneriatul, cred că știu cum aș putea s-o ajut. Ar fi prostește din partea mea să spun că voi face mai mult decât cel dinaintea mea. Ce mă interesează este munca”, a punctat Van Cleemput într-un interviu acordat jurnalistei americane Carole Bouchard.

De altfel, diferența dintre Darren Cahill și Thierry van Cleemput reiese din mai multe detalii. Primul este cartea de vizită, australianul bucurându-se de o imagine mult, mult mai bună în circuitul profesionist, iar al doilea e legat de partea financiară. Potrivit presei internaționale, Van Cleemput va avea un salariu de aproximativ 17.000 de euro pe lună (200.000 de euro pe an), unul de aproape cinci ori mai mic decât cel încasat de omul care a dus-o pe Halep către cele mai importante performanțe ale carierei.

Primele turnee la care Simona și Van Cleemput vor merge împreună se vor desfășura în februarie, la Doha și Dubai. Înainte, Halep va participa la meciul de Fed Cup dintre România și Cehia, deținătoarea trofeului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…