Meciul amical dintre Simona Halep și Serena Williams nu s-a desfășurat conform așteptărilor! Ce s-a întâmplat după ce Simona a fost lovită cu mingea de americancă

Meciul amical dintre Simona Halep și Serena Williams nu s-a desfășurat conform așteptărilor! Ce s-a întâmplat după ce Simona a fost lovită cu mingea de americancă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a jucat în noaptea de marți spre miercuri un meci organizat în scop caritabil, în care adversară i-a fost Serena Williams. La un moment dat, Serena a luat lucrurile prea în serios, creând un incident care putea fi evitat.

Serena și-a dus mâna la gură când și-a dat seama ce a făcut

Simona Halep, liderul mondial din circuitul WTA, a fost lovită în plin cu mingea trimisă de Serena Williams, care a uitat că meciul de la Miami are un caracter demonstrativ! Americanca a dat tare în sfera galbenă, la fel ca în turneele oficiale, nimerind-o din greșeală pe româncă. Serena a realizat imediat că nu a procedat corect, iar expresia de pe fața ei spune totul. Deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam și-a dus mâna la gură când și-a dat seama ce a făcut, apoi i-a cerut scuze Simonei Halep.

Atmosfera s-a relaxat, iar Simona și Serena și-au atins scopul

În pofida incidentului petrecut pe teren, Simona și Serena și-au atins scopul, strângând bani pentru copiii cu autism. Fondurile de la „Miami All Star Tennis for Charity”au fost donate către aceeași organizație care a susținut și turneul „Tennis With the Stars”, în cadrul căruia Simona a participat în urmă cu două săptămâni. Spectatorii au savurat un moment inedit, atunci când Simona Halep a jucat alături de antrenorul ei, Darren Cahill, contra cuplului american Serena Williams/Francis Tiafoe.

Apoi, Halep a făcut tandem ea tandem cu Francis Tiafoe, înfruntând echipa formată din Serena Williams și australianul Nick Kyrgios.

 

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…