Marketa i-a arătat uș(ov)a. Halep pierde în optimi la Indian Wells și va coborî cel puțin o poziție în clasament. Două seturi de coșmar contra Vondrousovei pentru Simona

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 13 Mar. 2019, 00:21 Actualizat: 13 Mar. 2019, 01:29 Tenis

Simona Halep încheie cursa la Indian Wells 2019 în optimi de finală, fiind învinsă de reprezentanta Cehiei, Marketa Vondrousova, a 61-a jucătoare de tenis a lumii. Tânăra reprezentantă a Cehiei și-a trecut în cont prima victorie în fața unei sportive din Top 10 mondial, 6-2, 3-6, 6-2. Românca nu își va păstra locul 2 WTA la finalul turneului, urmând a fi depășită de Petra Kvitova, însă și Karolina Pliskova, Elina Svitolina sau Angelique Kerber o pot depăși, în funcție de rezultatele înregistrate în această săptămână.

Marketa Vondrousova a exploatat la maximum slăbiciunile din jocul Simonei Halep, într-o zi cum puține a prins în ultimul timp românca. Ritmul i-a lipsit Simonei, în mod evident, la serviciu, statistica rece arătând faptul că, decupând manșa a doua, Simona nu a reușit în niciun chip să își apere lansarea. Ritmul a lipsit însă și în raliu, greșelile neforțate au fost multe și au ajutat-o mult pe o Vondrosuova care a strălucit în calupuri bine-definite ale partidei.

Vondrousova a câștigat toate cele patru ture pe serviciul Simonei în primul set, fiind jucătoarea mult mai agresivă și fiind recompensată pentru asta. Lucrurile au stat la fel în decisiv: Halep a servit de patru ori și a cedat break de tot atâtea ori, în ciuda faptului că, în statistică, procentajul primului serviciu a arătat bine – frecvență 78%. Această frecvență nu s-a tradus însă și în eficiență, asta pentru că Simona a dat cam emotiv în minge, lăsându-se dominată și greșind execuții pe care le reușește 99 din 100 în mod normal.

Victoria din setul doi a indicat cum ar fi putut să arate meciul – curat pentru Simona Halep, însă explicația dominației româncei, extrem de zgârcită cu execuțiile câștigătoare marți, pe Stadium 2 (6 winners în întreg meciul de 3 seturi), a fost legată mai mult de evidentul recul din jocul Vondrousovei și de folosirea constanței pentru a contabiliza punctele necesare. Cehoaica a comis atunci 19 dintre cele 40 de greșeli neforțate ale partidei, atacând practic fără orizont.

Surprinzător a fost momentul de ruptură în jocul Simonei Halep: după ce a suferit evident la fiecare scurtă pusă de Vondrousova, românca a reușit două recuperări de excepție în game-ul inaugural al decisivului. Două contra-scurte de efect i-au adus, practic, break-ul, însă paradoxal, acest teoretic declic a funcționat parcă împotriva Simonei. Deși în mod normal un astfel de moment alimentează serii și victorii, pentru Halep a fost ca un cântec de lebădă în partidă, jucătoarea noastră trezindu-se rapid sub tunurile Marketei, redevenită extrem de tare în raliu. Poate că aici a fost unul dintre momentele evidente în care, de lângă Simona, a lipsit omul care, cu o vorbă bine ticluită, să evite prăbușirea, sau să pună propteaua în care preia greutatea și să o ajute pe româncă să se sustragă din calea dezastrului.

Vondrousova a fost însă cea care, mai departe, a adunat greșelile din partea cealaltă a terenului și chiar dacă a ratat în primă fază închiderea meciului, la 5-1, a păstrat impresia de dominanță a finalului de meci neștirbită.

00:16 VICTORIE pentru Marketa Vondrousova, 6-2, 3-6, 6-2, într-o oră și 30 de minute. Sportiva din Cehia încheie meciul cu break, profitând de un nou lanț de erori al Simonei, care caută linia, dar ratează ținta.

00:13 Simona rezistă! Vondrousova a servit pentru victorie, dar nu ia decât un punct. Simona nu a mai greșit, în schimb cehoaica a făcut-o chiar și pe centrul terenului.

00:09 Bring Simo back! Hitul lui Justin Timberlake ales de organizatori nu a inspirat-o pe Simona Halep, care este mai departe fragilă cu reverul, fravilă pe linia de fund a terenului. Vondrousova se pune la adăpost pe tabelă cu un dublu break, la 5-1. Cehoaica a câștigat al cincilea game consecutiv.

00:06 Nici nu mai poți număra de câte ori a dat de pământ Simona cu racheta Wilson! Marketa se distanțează la 4-1 pe tabelă, iar jocul Simonei s-a dezintegrat, pur și simplu, necaracteristic, după cele mai spectaculoase puncte reușite în meci. Două cuvinte pentru a-i descrie jocul acum: neinspirat și pasiv.

00:04 Simona strică statistica perfectă a meciului, cu procentaje de sută la sută mingi de break fructificate de ambele părți, anulând cu joc perfect cu dreapta, stânga-dreapta primul break-point al cehoaicei. Însă, Marketa smulge break-ul, după un nou scurtcircuit pe reverul numărului doi mondial. 3-1 pentru Vondrousova

23:59 Marketa Vondrousova a renăscut și este fabuloasă în raliu. Uitați de reverul de sticlă, fragil din setul doi. Uitați de mingile în fileu sau out. Ambele jucătoare rămân fără suflu după ce se luptă mai ceva ca Făt-Frumos cu Zmeul Zmeilor, dar Marketa iese pe plus. 2-1 în decisiv. 

23:52 De ce, Simona? După un set doi cu doar cinci greșeli neforțate, Halep parcă vrea să se revanșeze în fața Vondrousovei. Îi dă înapoi cele două greșeli din game-ul anterior, pune și alte cadouri în mix, iar tabela indică imediat 1-1. Halep este în pragul unei crize de nervi și dă tare în minge, de mai că te temi că va rupe cimentul american.

23:50 Cea mai bună reacție a Simonei la o scurtă a Vondrousovei aduce egalitatea în game-ul de debut al setului decisiv (contra-scurtă și un reflex de zile mari, care prăvălește mingea în terenul advers), dreapta îi construiește splendid punctul și vine o nouă contra-scurtă perfectă, pentru ca românca să își păstreze procentajul perfect la mingile de break convertite.â

23:41 Aplaudă loja Simonei, după 6-3 în setul doi, care introduce actul trei în partidă: Vondrosova nu mai face punct pe lansarea Simonei decât dacă e vorba de o dublă greșeală. Românca închide fără probleme manșa, dar cere intervenția fizioterapeutei, pentru a lucra puțin la bandajele de la piciorul drept.

23:40 Vondrousova rămâne stăpâna fielului, Simona alergând parcă degeaba în spatele liniei de fund a terenului. Strânge scorul, însă românca va servi la 5-3 pentru a împinge meciul în decisiv.

23:34 La încheierea primei ore de joc, Simona halep arată stăpână pe teren, la 5-2 în setul secund. Jucătoarea care nu își putea apăra lansarea în actul întâi tocmai a pus pe tabelă al treilea game la zero pe lansare, iar atacurile Vondrousovei par acum, pur și simplu, disperate. Simona, de partea cealaltă, nu mai greșește. Reverul Vondrousovei a risipit de două ori mai multe puncte decât cel al Simonei.

23:28 Vondrousova trece printr-un moment clar de cădere în joc. Numărul greșelilor neforțate a sărit în aer, la 25, iar românca adună punct cu punct spre 4-1. Halep are acum 100% puncte câștigate în spatele primului serviciu. În continuare, constănțeanca rămâne cu cele două lovituri câștigătoare din primul set.

23:25 Break și desprindere pentru Simona Halep: 3-1 în setul secund. Vondrousova a capotat, comițând dublă greșeală la minge de break.

23:19 Simona Halep a pus stop greșelilor neforțate, iar asta se vede pe tabelă, românca fiind din nou la conducere în setul doi, 2-1, după o nouă tură confirmată pe lansare.

23:14 Vondrousova rezistă, revenind de două ori în game-ul pe lansare: se ajută cu primul său as, apoi sm ulge din nou urale după o scurtă perfect executată, care o transformă în țintă clară la fileu pe Simo, în ciuda faptului că românca și-a făcut treaba, a alergat, a prins mingea și a dat cumva, înapoi, însă exact în racheta adversarei. Simona cedează game-ul cu un lung de linie ratat, care o face să se lovească în picior, cu putere. 1-1 în setul doi

23:11 Vondrousova cheamă antrenorul la consultări, Simona e cea care parcă rezolvă o ecuație, reușind, în fine, să își apere tura pe lansare. Dar, trebuie să spunem și că Marketa a ratat ținta.

23:06 SET Vondrousova, 6-2. Marketa pune punct manșei întâi cu o tură sigură pe serviciu, făcându-i din nou zile fripte româncei cu scurta. În plus, Simona a ajuns și ea la a 10-a greșeală neforțată, numărul celor forțate fiind de asemenea sus pentru o sportivă de calibrul ei.

7-2 raportul loviturilor câștigătoare pentru Vondrousova

14-10 raportul greșelilor neforțate

23:04 Marketa Vondrousova a pus mâna adânc pe acest prim set. Se duce la 5-2 înainte de schimbarea mingilor, cu un nou break și nu poți să nu remarci încrederea care radiază din tânăra cehoaică: forehandul pică exact pe tușă și o trimite mult în exterior pe Simona, care este apoi executată în terenul liber.

23:00 A fost nevoie de 24 de minute pentru a vedea primul hold în acest meci. Marketa Vondrousova este autoarea. Ecuația e simplă: Simona nu face suficient de mult cu lovitura de raliu, inițiativa e la Marketa, care intră și în teren, dă și lob, și smash și se desprinde, în consecință, la 4-2.

22:55 Cu zece greșeli neforțate în primele trei game-uri împărțite de cele două jucătoare, meciul rămâne sub semnul break-urilor. Marketa folosește inspirat contre-pied-ul pentru a desprinde la 30-0, însă nu se simte prea confortabil sub asediul lansat de Simona spre reverul său, iar Halep, cu patru puncte câștigate la rând, recuperează din nou, egalând scorul la 2. între timp, Vondrousova a ajuns în double digits  cu numărul de greșeli neforțate. Rămânem mai departe tot în logica lui „nicio minge de break apărată”: vine al cincilea break la rând, într-un game în care vedem și tipul de puncte care vor împinge limitele fizice ale celor două jucătoare, dar și atingerea fină și abilitatea excelentă a Vondrousovei de a-și masca ruperile de ritm. Rece, tabela indică 3-2 pentru Vondrousova.

22:45 Simona repară rapid, câștigând rebreak-ul la zero, în fața unei sportive care parcă a uitat curajul și ideile la copiii de mingi, însă Vondrousova se scutură, returnează bine chiar și pe niște servicii bune ale Simonei și își pune deja la lucru scurta. Așa cum s-a întâmplat de mai multe ori și în duelul cu Kozlova, Simona nu are replică la ruperea de ritm a cehoaicei și partida curge mai departe în logica break-urilor – trei la număr în primele trei game-uri, cu avantaj 2-1 pentru Marketa.

22:39 Vondrousova începe meciul cu break. Organizatorii dau drumul la muzică, din greșeală, după doar trei puncte disputate și e de rău-augur pentru „Simo”, care, deși greșește un singur prim serviciu, este ușor nesigură, îi dă șansa Marketei să se distanțeze după puncte în care a dictat, apoi predă game-ul cu o greșeală în. finele unui schimb prelungit, care ar fi trebuit să o avantajeze.

22:25 Organizatorii ne introduc în atmosferă pe acordurile melodiei „Eye of the tiger”. Simona va avea mai degrabă nevoie de ochi de vultur pentru a dibui rapid scurtele Vondrousovei, dar și viteză în picioare. Marketa a câștigat tragerea la sorți și a ales primirea, astfel încât pe Simona o vom vedea la serviciu în deschidere.

22:15 Surprize, surprize în start de zi pe Stadium 2. Polonezul Hubert Hurkacz (67 ATP) revine după pierderea primului set și îl execută pe fostul finalist de la US Open, Kei Nishikori, 4-6, 6-4, 6-3. A doua cea mai mare arenă a complexului californian le așteaptă pe Simona Halep și pe Marketa Vondrousova.

21:35 Kei Nishikori nu ne prea ajută să o vedem mai repede pe Simona Halep. După un prim set în care s-a detașat devreme și în care a reușit să conserve fără emoții avantajul luat, pentru a se impune cu 6-4, japonezul a irosit două mingi de break în final de set doi, la scorul de 4-4, iar polonezul Hubert Hurkacz (67 ATP) l-a pedepsit în game-ul imediat următor, împingând partida de pe Stadium 2 în decisiv, cu un 6-4 în oglindă. Meciul se joacă deja de 90 de minute.

21:30 Julia Roberts în rolul Simonei Halep? Așa și-ar imagina românca filmul biografic, potrivit celui mai recent interviu pentru Tennis Channel. Trecem peste cei șapte centimetri diferență, peste cei 24 de ani diferență, sau, mai simplu, ne mulțumim pentru moment să sperăm la un „happy ending” în duelul cu Vondrousova precum cel din „Frumușica”.


Simona Halep încearcă să acceadă pentru a cincea oară în carieră în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells – singura competiție de nivel Premier Mandatory câștigată în carieră de româncă pe hard, în 2015.

Ziua de marți programează toate cele opt partide din optimile tabloului de simplu feminin, iar primele două jucătoare ale lumii – Simona Halep și Naomi Osaka – nu au prins loc pe terenul central, cel care are o capacitate de 16.000 de locuri. Așa cum a făcut-o și la meciul de debut, fosta elevă a lui Darren Cahill va evolua pe Stadium 2, cu o capacitate de 8.000 de locuri, în timp ce la concurență, pe Central, se va afla în desfășurare meciul dintre Rafael Nadal (favorit 2) și Diego Schwartzman (cap de serie 25).

Festin pentru fanii tenisului: Novak Djokovic va reveni și el pe teren pentru a încheia un meci întrerupt de ploaie luni noapte.

Programul zilei pe Stadium 1:

  • de la ora 20:00 – Kiki Bertens (#7) – Garbine Muguruza (#20)
  • Rafael Nadal (#2) – Diego Schwartzman (#25) – aprox. 21:30
  • Novak Djokovic (#1) – Philipp Kohlschreiber – aprox. 23:00
  • Venus Williams – Mona Barthel – aprox. ora 00:30
  • de la ora 3:00 – Roger Federer (#4) – Stan Wawrinka
  • de la ora 5:00 – Angelique Kerber (#8) – Aryna Sabalenka (#9)

Programul zilei pe Stadium 2:

  • de la ora 20:00 – Kei Nishikori (#6) – Hubert Hurkacz
  • Simona Halep (#2) – Marketa Vondrousova – aprox. 22:00
  • Kyle Edmund (#22)  – Radu Albot – aprox. 01:00 – după un meci de dublu
  • de la ora 3:00 – Naomi Osaka (#1) – Belinda Bencic (#23)

Drumul Simonei Halep spre optimile turneului de la Indian Wells:

  • tur 1 – liber
  • tur 2: 6-2, 6-4 cu Barbora Strycova (50 WTA)
  • tur 3: 7-6(3), 7-5 cu Kateryna Kozlova (114 WTA)

Drumul Marketei Vondrouva spre optimile turneului de la Indian Wells:

  • tur 1: 6-4, 7-6(6) cu Laura Siegemund (105 WTA)
  • tur 2: 6-2, 6-1 cu Daria kasatkina (cap de serie 14)
  • tur 3: 4-6, 6-3, 6-4 cu Jelena Ostapenko (cap de serie 22)

Simona Halep este pregătită să renunțe la viața pe cont propriu, fără antrenor: la Miami, ea va fi ajutată de Daniel Dobre, potrivit informațiilor furnizate de Florin Segărceanu.

Românca poartă un duel de la distanță Naomi Osaka, care va juca pe același teren, dar în deschiderea sesiunii de seară (3:00 – ora României), împotriva Belindei Bencic. Simona Halep trebuie să câștige trofeul pentru a avea șanse să o depășească pe niponă, iar aceasta ar trebui să rateze finala.

 

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 13 Mar. 2019, 00:21 Actualizat: 13 Mar. 2019, 01:29 Tenis
Pe aceeași temă
Cum arată Micul Hercule acum. Giuliano Stroe e la liceu și ultimele imagini cu el au șocat internetul
Cum arată Micul Hercule acum. Giuliano Stroe e la liceu și ultimele imagini cu el au șocat internetul
Problemele Netflix cu mafia lemnului din România. Jurnalişti sechestraţi în timpul filmărilor
Problemele Netflix cu mafia lemnului din România. Jurnalişti sechestraţi în timpul filmărilor
Rares Bogdan o face PRAF pe Viorica Dancila! INCREDIBIL ce a putut sa spuna despre fostul premier
Rares Bogdan o face PRAF pe Viorica Dancila! INCREDIBIL ce a putut sa spuna despre fostul premier
Copil-minune în Belgia: absolvent universitar de inginerie electrică la 9 ani, plănuieşte să facă şi Medicina
Copil-minune în Belgia: absolvent universitar de inginerie electrică la 9 ani, plănuieşte să facă şi Medicina
BOMBA MOMENTULUI: Neymar ar putea ajunge la Barcelona in iarna! Detaliul care face mutarea tot mai evidenta! Anuntul momentului in Spania
BOMBA MOMENTULUI: Neymar ar putea ajunge la Barcelona in iarna! Detaliul care face mutarea tot mai evidenta! Anuntul momentului ...
ULTIMA ORA! S-a sinucis in aceasta dimineata
ULTIMA ORA! S-a sinucis in aceasta dimineata
Deputatul „Mitralieră”: „poate am trecut pe galben, nu știu...”. Replica Poliției ne-a lăsat cu gura căscată
Deputatul „Mitralieră”: „poate am trecut pe galben, nu știu...”. Replica Poliției ne-a lăsat cu gura căscată
Problemele cu care ne
confruntăm la sistemul de frânare al maşinii. De ce tremură volanul
Problemele cu care ne confruntăm la sistemul de frânare al maşinii. De ce tremură volanul
Schimbare majoră: Ce se întâmplă cu magazinele Kaufland
Schimbare majoră: Ce se întâmplă cu magazinele Kaufland
Această TÂNĂRĂ mulatră l-a invitat să petreacă o noapte împreună. După ce au FĂCUT sex, a plecat la el acasă. Surpriza ULUITOARE a venit a doua zi
Această TÂNĂRĂ mulatră l-a invitat să petreacă o noapte împreună. După ce au FĂCUT sex, a plecat la el acasă. ...
BOMBĂ | E nebunie totală în familia lui Becali. Patronul FCSB a rămas fără cuvinte şi pregăteşte milioanele de euro pentru o nouă petrecere
BOMBĂ | E nebunie totală în familia lui Becali. Patronul FCSB a rămas fără cuvinte şi pregăteşte milioanele de euro ...
Pensiile acestor români, în pericol! Ponta declanșează scandalul: Am procedat corect
Pensiile acestor români, în pericol! Ponta declanșează scandalul: Am procedat corect
Acuzații dure, înainte de România - Suedia! Decizia lui Cosmin Contra
Acuzații dure, înainte de România - Suedia! Decizia lui Cosmin Contra
Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina
Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina
Veste SOC in lumea vedetelor din Romania! A ajuns de URGENTA la spital cu o FURCULITA in gat
Veste SOC in lumea vedetelor din Romania! A ajuns de URGENTA la spital cu o FURCULITA in gat
SCANDAL! Bote o face praf pe Iulia Albu:
SCANDAL! Bote o face praf pe Iulia Albu: "S-A.."
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea a avut parte de o SURPRIZĂ extrem de neplăcută. Cazul a ajuns la Curtea Supremă
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea ...
Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!
Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului
A rămas însărcinată la doar o lună de la nunta de poveste. Nimeni nu se aștepta!
A rămas însărcinată la doar o lună de la nunta de poveste. Nimeni nu se aștepta!
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine'
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău ...
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!
eMag Black Friday Catalog Oferte LIVE BLOG – Avem reducerile
eMag Black Friday Catalog Oferte LIVE BLOG – Avem reducerile
Horoscop zilnic – 15 Noiembrie 2019 – Zodia Pești
Horoscop zilnic – 15 Noiembrie 2019 – Zodia Pești