LIVE BLOG | Simona, victorie COLOSALĂ‚! Halep o elimină dramatic pe Șarapova și se califică în finala de la Roma pentru al doilea an la rând

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (1 WTA) a învins-o dramatic pe Maria Șarapova (40 WTA), scor 4-6, 6-1, 6-4, calificându-se în ultimul act al turneului Premier 5 de la Roma.
  • Halep se va lupta duminică pentru trofeu cu Elina Svitolina (4 WTA), într-o reeditare a finalei din 2017, câștigată de ucraineancă, scor 4-6, 7-5, 6-1.

Arrivederci, Șarapova: VICTORIEEE absolut superbă a Simonei Halep, scor 4-6, 6-1, 6-4 în fața Mariei Șarapova! Simona a învins-o pentru a doua oară în carieră pe campioana din Rusia, după un maraton de două ore și 26 de minute, calificându-se din nou în finala de la Roma! A fost o luptă pe viață și pe moarte între Halep și Șarapova, dar românca a jucat cu inima pe final și a ieșit triumfătoare.

Simona a demonstrat că nu mai are frică de Maria, ale cărei tertipuri nu au mai funcționat cu o sportivă hiper-motivată în față. Șarapova a fragmentat jocul ca de obicei, și-a luat chiar și o pauză lungă de vestiar înaintea setului 3, dar Halep a rămas concentrată și a dominat-o pe rusoaică. Liderul mondial a reușit un număr incredibil de 11 break-uri, ultimul fiind și decisiv, la scorul de 4-6, 6-1 și 5-4.

Maria a câștigat 8 game-uri la retur, cele mai multe într-un prim set de coșmar, în care Simona nu și-a putut ține deloc serviciul. Dar o intervenție a lui Darren Cahill a fost salvatoare, pentru că australianul și-a reconectat eleva la miza partidei. Halep a început să contracareze loviturile violente ale Șarapovei și a gestionat mult mai bine momentele tensionate, obținând o victorie mare și pe deplin meritată.


20:56 Halep nu are milă la serviciu de această dată, câștigă în sfârșit un game lejer, și face 5-4 în actul al treilea! Șarapova se află sub o presiune uriașă.


20:53 Halep – Șarapova 4-6, 6-1, 4-4! Maria lovește năprasnic, câștigă două game-uri la rând, iar Simona se vede egalată. Tenisune fantastică la Roma.


20:48 Crește suspansul, pentru că Șarapova nu cedează așa ușor și strânge scorul: 4-6, 6-1, 4-3! Maria tocmai a reușit al 8-lea ei break, Simona are 10 game-uri câștigate la retur.


20:45 Halep – Șarapova 4-6, 6-1, 4-2! Încă un nou break realizat de Simona, care de această dată a fost ajutată și de Maria. Rusoaica i-a făcut favoritei principale mai multe cadouri, între care și o dublă greșeală la minge de break.


20:41 Simona are și ghinion: își cedează serviciul după o minge care iese foarte puțin afară. În primă instanță, tușierul nu a strigat „aut”, dar arbitra a coborât din scaun și i-a dat punctul Mariei: 4-6, 6-1, 3-2. Dezamăgită, Halep își pune mâinile în șolduri.


20:32 Halep – Șarapova 4-6, 6-1, 3-1! Break obținut de Simona, datorită unui efort inuman pe care l-a depus! Halep câștigă câteva raliuri fabuloase, iar Șarapova nu mai rezistă.


20:25 O nouă revenire superbă a Simonei, care întoarce game-ul de la 0-30 și trece la conducere în decisiv: 2-1! Halep pune presiune pe Șarapova!


20:20 Halep – Șarapova 4-6, 6-1, 1-1! Un game foarte important merge în contul româncei, după mai multe retururi violente. Simona și-a luat break-ul înapoi!


20:15 Maria își atinge scopul, Simona nu mai are același zvâc, iar primul game ale decisivului este câștigat de rusoaică, contra serviciului: 4-6, 6-1, 0-1!


20:10 Nimic nou în duelurile Halep – Șarapova! Înaintea decisivului, rusoaica pleacă la vestiar și o lasă pe Simona să aștepte pe teren. Constănțeanca încearcă să rămână concentrată și își exersează serviciul.


20:05 SEEEETUL secund este câștigat de Halep cu 6-1!!! Tresărire de orgoliu a sportivei noastre, care nu o mai lasă pe Șarapova să dicteze ritmul. După o oră și 27 de minute, intrăm în decisiv pe centralul de la Foro Italico. Simona evoluează cu o încredere fantastică, după ce în setul inaugural a avut frică de adversară.


20:01 Ce diferență! Serviciul Simonei este magistral acum, după ce în primul set a „trădat-o” pe favorita principală! Se face 5-1 în manșa a doua, scor neverosimil.


19:54 Halep – Șarapova 4-6, 4-1! Simona continuă să domine în setul al doilea și face dublu break, după o minge trimisă în fileu de Maria!


19:50 Simona păstrează avantajul break-ului, 4-6, 3-1, și face un gest sugestiv, îndreptându-și degetul către cap. Într-adevăr, eleva lui Darren Cahill a stat foarte bine din punct de vedere psihic în ultimele minute.


19:43 Halep – Șarapova 4-6, 2-0! În sfârșit, Simona sparge gheața și își adjudecă un game cu serviciul, când cronometrul indică o oră scursă din meci. Maria a încercat din nou să o scoată din ritm pe româncă și a lăsat-o să aștepte între puncte, dar tertipurile ei specifice nu mai funcționează deocamdată.


19:36 Halep a început promițător actul secund, 4-6, 1-0, după un game în care constănțeanca s-a apărat formidabil. Să sperăm că Simonei nu îi va mai fi frică de retururile Mariei, așa cum s-a întâmplat în primul set.


19:24 SET pentru Șarapova, care zburdă încă o dată pe serviciul lui Halep, scor 4-6! Cifrele din primul set sunt uluitoare: Simona nu a câștigat deloc pe propriul serviciu, Maria reușind 5 break-uri. Poate Darren Cahill să o trezească pe Halep? Australianul a fost chemat de Simona pe teren pentru prima oară în turneu.


19:20 Halep dă semne de revenire și își ia break-ul înapoi: 4-5!


19:17 Halep – Șarapova 3-5! Simona s-a certat cu arbitra de scaun, după ce aceasta a obligat-o să repete serviciul. Asta din cauză că Maria avea mâna ridicată, solicitând câteva secunde de pauză. Bineînțeles că Halep și-a pierdut și concentrarea, Șarapova desprinzându-se pentru prima oară la două game-uri distanță.


19:12 Șarapova conduce pentru prima oară, scor 3-4! Rusoaica sparge gheața și rupe seria de 6 break-uri.


19:07 Halep – Șarapova 3-3, după mai multe șanse ratate de constănțeancă! Este incredibil ce se întâmplă: niciuna dintre cele două jucătoare nu poate câștiga pe propriul serviciu. S-a scurs deja o jumătate de oră din meci.


19:00 Cinci break-uri în cinci game-uri! Șarapova își mai trece o dublă greșeală în cont, a 4-a în meci, iar Halep se află din nou la conducere.


18:56 Halep – Șarapova 2-2! Simona pierde un game pe care l-a avut în mână, de la 30-0. Maria câștigă patru puncte la rând și egalează după o scurtă perfectă.


18:50 Simona preia conducerea, 2-1, după un game făcut cadou de Maria. Adversara româncei a greșit toate punctele, primele două fiind cedate după duble greșeli.


18:47 Halep – Șarapova 1-1! Rebreak al Mariei, care lovește apăsat și pune presiune pe serviciul Simonei.


18:42 Halep o ia tare pe Șarapova și face break încă din primul game al meciului: 1-0, după o greșeală neforțată a rusoaicei.


18:30 Simona și Maria au intrat la încălzire, iar semifinala va începe în câteva minute. Halep va juca în echipament deschis la culoare, după ce în meciul cu Garcia a avut o ținută neagră. Șarapova servește prima.


18:17 E timpul pentru a doua semifinală din concursul fetelor: Halep vs Șarapova! S-a încheiat blockbusterul dintre Nadal și Djokovic, cu victoria spaniolului, iar spectatorii de pe arena centrală le așteaptă acum pe Simona și Maria.


14:30 Elina Svitolina, campiana en-titre, va evolua din nou cu trofeul pe masă, după ce a câștigat cu 6-4, 6-3 duelul cu Anett Kontaveit! Finala de anul trecut de la Roma se poate reedita dacă Simona Halep trece de Maria Șarapova! Svitolina a învins-o pe Halep în meciul pentru titlul din 2017 cu 4-6, 7-5, 6-1, profitând de ghinionul româncei care s-a accidentat în timpul partidei.


Halep, favorita principală a turneului de la Roma, o înfruntă pe Șarapova pentru a 8-a oară în carieră, într-un meci care nu trebuie ratat! Simona abordează partida cu multă relaxare, după ce și-a asigurat rămânerea pe locul 1 mondial, în timp ce Maria se află într-o evidentă revenire de formă. Constănțeanca are însă avantajul de a nu fi pierdut niciun set în această săptămână, spre deosebire de rivala sa care a fost nevoită să joace set decisiv în trei dintre cele patru partide disputate la Foro Italico.

Șarapova conduce detașat în meciurile directe, scor 7-1, dar Halep și-a adjudecat ultima confruntare, la Beijing 2017 (hard), cu scorul de 6-2, 6-2. Astfel, Simona are ocazia să o învingă în premieră pe zgură pe Maria, după ce a pierdut la limită celelalte două jocuri pe suprafața roșiatică: 6-1, 2-6, 3-6 în finala de la Madrid 2014, respectiv 4-6, 7-6, 4-6 în ultimul act de la Roland Garros 2014. Cele două nu s-au mai întâlnit niciodată la Roma, turneu pe care rusoaica l-a câștigat de trei ori (2011, 2012 și 2015), iar românca niciodată.

253. 425 de dolari este premiul pe care câștigătoarea meciului Simona Halep – Maria Șarapova și-l va asigura sâmbătă seară. Pierzătoarea va încasa 126.590 de dolari.

Pe aceeași temă
Din ce fac bani Bobonete şi Celentano din Las fierbinţi? Din asta au scos peste 1 milion de euro
Din ce fac bani Bobonete şi Celentano din Las fierbinţi? Din asta au scos peste 1 milion de euro
Cum şi-au luat rămas bun nişte tineri de la prietenul lor. L-au dezgropat şi i-au oferit „o ultimă plimbare”
Cum şi-au luat rămas bun nişte tineri de la prietenul lor. L-au dezgropat şi i-au oferit „o ultimă plimbare”
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Moruțan și Cicâldău, alături de Messi, Ronaldo și Lewandowski! Topul de ‘popularitate’ în care apar românii
Moruțan și Cicâldău, alături de Messi, Ronaldo și Lewandowski! Topul de ‘popularitate’ în care apar românii
BOMBA ZILEI! Liviu Dragnea și Irina s-ar fi despărțit din cauza INFIDELITĂŢII tinerei. Primele declaraţii făcute de iubita fostului lider PSD
BOMBA ZILEI! Liviu Dragnea și Irina s-ar fi despărțit din cauza INFIDELITĂŢII tinerei. Primele declaraţii făcute de iubita fostului lider…
'Doamnă, lăsați-ne în pace! Avem treabă' - A murit după ce medicii au certat-o și au trimis-o acasă!
'Doamnă, lăsați-ne în pace! Avem treabă' - A murit după ce medicii au certat-o și au trimis-o acasă!
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Un site pentru adulți anunță că va oferi conținutul „premium”, pe gratis
Un site pentru adulți anunță că va oferi conținutul „premium”, pe gratis
Ce afaceri are Niculina Stoican? Din ce face bani, de fapt. Cifre COLOSALE
Ce afaceri are Niculina Stoican? Din ce face bani, de fapt. Cifre COLOSALE
Informația anului despre PFIZER! Veste fabuloasă pentru toți cei vaccinați. S-a confirmat
Informația anului despre PFIZER! Veste fabuloasă pentru toți cei vaccinați. S-a confirmat
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
TOP 5: Cele mai bune jocuri video de pescuit și pentru pescari
TOP 5: Cele mai bune jocuri video de pescuit și pentru pescari
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de gît, dar cu smartphone în buzunar
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de…
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Taxa de pod de la Cernavodă-Feteşti ar putea fi eliminată. Ce spune ministrul Grindeanu
Taxa de pod de la Cernavodă-Feteşti ar putea fi eliminată. Ce spune ministrul Grindeanu
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu respectă noile reguli
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu respectă noile reguli
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a mort!”
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a mort!”
Ce se va întâmpla cu locuința lui Ion Șmecherul, după moartea sa! Celebrul cioban urmează să fie înmormântat
Ce se va întâmpla cu locuința lui Ion Șmecherul, după moartea sa! Celebrul cioban urmează să fie înmormântat
Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani
Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani
Gesturile care îți DISTRUG transmisia mașinii, indiferent dacă e manuală sau automată
Gesturile care îți DISTRUG transmisia mașinii, indiferent dacă e manuală sau automată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
<