LIVE BLOG | Simona Halep revine pe locul 2 WTA. Victorie în condiții grele în fața lui Tsurenko: punctul care a făcut-o pe Lesia să „se taie” în setul doi + cu cine se va duela românca în sferturi

LIVE BLOG | Simona Halep revine pe locul 2 WTA. Victorie în condiții grele în fața lui Tsurenko: punctul care a făcut-o pe Lesia să
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (3 WTA) a trecut în minimum de seturi de Lesia Tsurenko (24 WTA), 6-2, 6-3, în optimile turneului de la Doha, asigurându-și revenirea pe poziția secundă a clasamentului mondial, de luni.
  • Constănțeanca va juca în sferturi împotriva favoritei 9 a turneului, Julia Goerges (Germania) – învingătoare cu 6-1, 6-7(5), 6-4 în fața americancei Alison Riske (52 WTA).

Simona Halep a făcut lin tranziția de la succesul din Fed Cup înapoi în circuitul WTA, semnând o victorie de rutină, în condiții meteo dificile, pe vânt puternic, miercuri, în optimile turneului Premier de la Doha, în fața Lesiei Tsurenko.

Aflată la primul meci oficial sub comanda antrenorului belgian Thierry Van Cleement, Halep a dominat primul set, detașându-se la 3-0 în doar nouă minute și reușind apoi să iasă învingătoare în ambele game-uri extrem de lungi și disputate ce au urmat. Tsurenko a făcut mai mult decât să ia game-ul de onoare în primul set, profitând de dificultățile întâmpinate pe lansare de Simona pentru a face la rândul său break și a limita proporțiile scorului.

Scăderea din jocul Simonei s-a accentuat în debut de set doi, Tsurenko ajungând într-o poziție extrem de favorabilă, având minge de 4-1, cu avantaj de două break-uri.

Halep a gestionat însă bine momentul și a salvat, la limită. Primul punct al game-ului șase din manșa secundă, un raliu desprins parcă dintr-un duel al băieților, extrem de lung, a jucat rol de punct de cotitură în meci. Simona a pierdut punctul, după ce a decis să rupă ritmul, dar scurta sa nu a trecut fileul. Așa cum și Nadal avea să câștige la US Open 2013 în fața lui Djokovic, după ce pierdea un raliu-maraton de 54 de lovituri ce a uimit spectatorii, românca a ajuns să câștige meciul de la acel punct. Tsurenko a acuzat școul efortului și a dat drumul robinetului de greșeli, împinsă tot mai mult de o jucătoare din ce în ce mai clar aflată în superioritate.

Românca a încheiat partida cu o lovitură câștigătoare în plus față de Lesia Tsurenko (16-15), cu 24 de greșeli neforțate, față de 33 ale reprezentantei Ucrainei.

Simona a învins-o pe viitoarea sa adversară, Julia Goerges, și pe zgură (la Madrid, în 2014), și pe hard (Miami 2016).

â–º GAME, SET, MECI SIMONA HALEP, 6-2, 6-3, într-o oră și 19 minute.

â–º BREAK, SIMONA HALEP: Românca pune pe tabelă al patrulea game consecutiv, după ce a impresionat cu un retur în colțul terenului și un ultim raliu închis cu atac furibund. 5-3.

â–º Simona revine în față pe tabelă, la 4-3. Are o doză de șansă, dar este și mai lucidă decât Lesia Tsurenko.

â–º BREAK RECUPERAT DE SIMONA. Halep are mult teren de acoperit în primul punct al game-ului șase, construiește bine, dar, după lovituri brurale, simte nevoia să taie ritmul cu o scurtă și trimite în fileu. Punctul lung își pune imediat amprenta asupra jocului reprezentantei Ucrainei. Tsurenko greșește flagrant în următoarele patru puncte și îi oferă break-ul înapoi româncei.

â–º Simona revine la conducerea schimburilor recăpătându-și încrederea cu forehandul, în spatele serviciului. Ratează însă ținta la mingea de break, iar Halep oferă din nou minge de break, fiind surprinsă de lungimea mingii adverse. Tsurenko o ajută însă să rămână în game și în set, cu erori consecutive.

â–º Tsurenko profită mai departe de ușoara scădere din jocul Simonei, câștigând al treilea game consecutiv și înregistrând o serie câștigătoare de 9 puncte.

â–º BREAK TSURENKO. Halep nu o deranjează suficient de mult pe Tsurenko, iar game-ul o ia la vale, cu o nouă dublă greșeală. Ucraineanca ia break la zero, însă românca nu apelează încă la noul său antrenor.

â–º Halep insistă spre reverul advers, dar Tsurenko rezistă și închide prompt tura pe lansare, cu un forehand aspru. 1-1 în setul secund.

â–º Simona deschide cu tură lejeră pe serviciu setul doi. În manșa întâi a fost egalitate la capitolul loviturilor câștigătoare (10-10), însă jocul româncei a fost mai îngrijit (11-19 la greșeli neforțate).

â–º SET, Simona Halep, 6-2! Un nou break pentru româncă încheie conturile în primul set: Halep trimite un passing din alergare în ultimul punct, după 44 de minute de la primul serviciu.

â–º Game greu pentru Simona din perspectiva frecvenței primului serviciu și BREAK pentru Tsurenko: Tsurenko atacă, ajunge la 40-30, însă Halep salvează prima minge de break a Lesiei Tsurenko cu serviciu nereturnabil, însă nu are ce face pe a doua, pe care Tsurenko returnează excelent.

â–º Tsurenko ia game-ul de onoare în primul set, finalizând cu as. Și aici, Simona Halep a amenințat cu un excelent rever cu două mâini.

â–ºSIMONA LUPTĂ‚ și nu lasă nimic! Lovind fără presiune, Tsurenko îi ia repede primele două puncte principalei favorite, ajunge la două mingi de break după o dublă a Simonei, dar românca rămâne atentă, se instalează la fileu ca în propria sufragerie și apără cu siguranță prima oportunitate, apoi plusează cu serviciul. Ajunsă în avantaj după o greșeală a Lesiei, Simona este surprinsă pe partea de rever cu un lung de linie tare de Tsurenko, iar ucraineanca beneficiază de o a treia minge de break după un atac în lung de linie prea lung trimis cu dreapta de Simona. Halep are și ea mici probleme la aruncarea mingii, din cauza vântului, însă două egalități mai târziu numărul trei mondial triumfă și în al doilea game maraton al partidei. 20 de minute pentru aceste ultime două game-uri, prin care Simona ajunge la 5-0 pe tabelă.

â–º DUBLU BREAK pentru SIMONA, după un game cu 9 egalități. Tsurenko are șansă jucând cu reverul, când fileul îi pune mingea în terenul Simonei, după o a patra dublă greșeală în meci care aduce din nou prelungirile în game-ul sportivei din Ucraina. Simona își procură minge de dublu break după un punct extrem de intens, în care urmărește perfect scurta Lesiei și face cale-ntoarsă între baseline și fileu. Tsurenko ratează voleul, dar Simona nu pune mingea în teren pe returul de la minge de break. Deși game-ul se joacă de peste 6 minute, românca nu lasă nimic și atacă pe mingea de game a lui Tsurenko, decisiv. La a șasea egalitate, Simona se apără bine la mingile trimise pe tușă de Tsurenko, iar aceasta pierde din ce în ce mai mult la lungime, pe măsură ce punctul se lungește, oferind o a doua minge de break. Simona nu face mult cu returul nici de această dată, însă după o minge lungă a ucraineencei vine și o a treia, pe care Tsurenko o joacă cu serviciul doi. Simona forțează returul în diagonală și scapă mingea în out, când tabela arată 22 de minute de joc și se îndreaptă spre a noua egalitate. Game-ul maraton se încheie, la a patra minge de break, cu o nouă dublă greșeală a Lesiei.

â–º Simona Halep face 3-0 în 9 minute. Serviciul este performant, iar agresivitatea o ajută și ea. Îl vedem pentru prima dată și pe Thierry Van Cleemput în lojă, alături de un Teo Cercel ascuns sub glugă.

â–º De pe linia de fund a terenului, Halep face treabă excelentă, apoi face pasul în față și atacă în lung de linie, pentru a ajunge la egalitate pe serviciul Lesiei Tsurenko. Românca returnează bine și obține rapid minge de break, iar jucătoarea de pe poziția 24 WTA comite dublă greșeală, ducând-o pe Simona la 2-0 pe tabelă.

â–º Simona începe meciul cu o demonstrație de forță în defensivă, câștigând punctul cu un lob spectaculos. Tsurenko încearcă, la 15-15, să avanseze în teren, însă ratează cu reverul, iar Simona se desprinde la 40-15 după un un-doi serviciu plus forehand. După o dublă greșeală, Simona închide primul game în avantaj, cu as.

â–º Cu doar 18 grade Celsius în termometrele de la Doha, este o provocare și pentru spectatori să reziste. Dar, vedem deja steaguri tricolore chiar în primele loje. În scaun – arbitra Marija ĂŒiÍak, din Croația.

â–º Simona Halep va deschide partida cu serviciul, deoarece Lesia Tsurenko a câștigat tragerea la sorți și a ales primirea. Ambele jucătoare sunt bine îmbrăcate la încălzire: Simona a păstrat hanoracul pe ea, în timp ce sportiva din Ucraina are o bluză cu mânecă lungă.

17:48 Meciul Simonei va începe la ora programată! Kiki Bertens și-a completat revenirea de senzație în fața Carlei Suarez-Navarro, 2-6, 6-1, 6-1, și a „eliberat” terenul pentru Halep și Tsurenko. Ca o impresie anticipativă pentru ceea ce va urma, la Doha condițiile sunt foarte grele și vor pune probleme ambelor jucătoare: vântul bate teribil, tribunele sunt goale, iar jocul devine mult mai complicat.


Calculele WTA sunt destul de încâlcite în această a doua jumătate a lunii februarie. Tradiționalul schimb de categorie între turneele de la Doha și Dubai, întrecerea din acest an din Qatar fiind retrogradată la rang Premier – în loc de Premier 5, aduce schimbări și calendarul jucătoarelor, dar și în clasament. Decizia Petrei Kvitova, deținătoarea trofeului de la Doha, de a nu-și apăra trofeul o va retrograda automat pe reprezentanta Cehiei de pe locul 2 până cel puțin pe locul 4, la actualizarea de luni. De asemenea, semifinalistă în 2018 la Doha, Simona Halep nu își poate apăra propriu-zis punctele de anul trecut cu un parcurs similar în 2019, datorită faptului că în acest sezon turneul oferă doar 185 puncte pentru semifinală (față de 350) și 470 la victorie, Dubaiul fiind locul în care rezultatele vor fi punctate mai bine. Totuși, în clasamentul WTA în timp real, Halep a depășit-o pe Kvitova (care va pierde luni 800 de puncte față de 2018), însă deocamdată rămâne pe poziția a treia virtuală, în urma americancei Sloane Stephens, care nu a evoluat nici în 2018 și nu va juca nici în 2019 la Doha. Astfel, podiumul WTA virtual în acest moment este ocupat de Naomi Osaka, Sloane Stephens și Simona Halep.

Simona Halep debutează la Doha în turul doi, al optimilor de finală, iar o victorie în fața Lesiei Tsurenko, adversară pe care a învins-o în toate partidele directe disputate până acum, i-ar asigura luni urcarea pe poziția a doua în clasamentul mondial. Tsurenko i-a câștigat Simonei un singur set, în 2014, la Wimbledon, iar cel mai recent meci direct dintre cele două, din 2018, de la Cincinnati, s-a încheiat cu scorul de 6-4, 6-1 pentru constănțeancă.

Tsurenko a făcut un salt calitativ în circuit, reușind la US Open 2018 să atingă în premieră faza sferturilor într-un turneu de Mare Șlem. Simona Halep a impresionat cu nivelul jocului său în Fed Cup, însă a acumulat și oboseală, mai ales de ordin emoțional, după o mobilizare la cel mai înalt nivel.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Decizie finală în România. Legea intră în vigoare din 1 iunie. Ciolacu: Așa e corect
Decizie finală în România. Legea intră în vigoare din 1 iunie. Ciolacu: Așa e corect
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…