LIVE BLOG | Patru românce în turul 2 la Roland Garros! Bogdan s-a calificat în premieră, după un final incandescent, și va avea parte de un duel de gală. Begu a reușit o victorie nebună, Cîrstea a pierdut dramatic

Autor: Alexandru Tăcină Publicat: 29 May. 2018, 21:24 Actualizat: 29 May. 2018, 22:22 Tenis
  • Ana Bogdan (66 WTA) a învins-o marți pe Marketa Vondrousova (Cehia, 94 WTA) cu 6-3, 1-6, 6-4 și s-a calificat în turul 2 la Roland Garros, fază în care au mai ajuns și Begu, Buzărnescu și Dulgheru. Ana va disputa joi un meci de gală, cu fosta regină a WTA Angelique Kerber (favorită 12).
  • Irina Begu (40 WTA) a eliminat-o pe Anna Schmiedlova (Slovacia, 77 WTA), scor 6-4, 5-7, 9-7. Pentru Irina urmează un duel cu Shuai Zhang (China), locul 28 mondial.
  • Sorana Cîrstea (49 WTA) a fost eliminată de Daria Gavrilova (Australia, 25 WTA), scor 6-4, 6-7(4), 3-6.

VICTORIE formidabilă obținută de Ana Bogdan, scor 6-3, 1-6, 6-4 cu Marketa Vondrousova! Când nimeni nu mai credea, Bogdan s-a ridicat de la pământ atât la propriu, cât și la figurat, jucând superb pe finalul partidei care a durat aproape două ore. Game-ul câștigat eroic de Ana la 4-4 în decisiv a fost crucial, pentru că românca a prins foarte mare încredere la finalul său. După patru puncte de break salvate și o pauză în care a avut timp să se regrupeze, Bogdan a închis partida cu sânge rece, fructificând cu o lovitură câștigătoare mingea de meci creată pe serviciul advers. A fost prima victorie a carierei pentru Ana Bogdan pe tabloul principal de la Roland Garros, iar jucătoarea din Sinaia merită toate felicitările!


21:15 Ana face 5-4 în decisiv după un game maraton, în care a salvat patru mingi de break ale adversarei! Românca a avut o reacție de descătușare după ce a rezistat eroic în fața Vondrousovei.


21:02 Bogdan – Vondrousova 6-3, 1-6, 4-3! Cehoaica revine în meci, după două game-uri în care a jucat foarte aspru.


20:56 Ana se autodepășește și se desprinde după mai multe game-uri spectaculoase: 4-1! Jocul româncei îi enervează pe fanii Vondrousovei, care mânâncă pe fond nervos în tribune.


20:50 Bogdan – Vondrousova 6-3, 1-6, 2-1! Ana schimbă foaia și nu mai așteaptă greșeala Marketei, așa cum a procedat în setul doi. Rezultatele se văd, iar Bogdan conduce, fără break.


20:40 Vondrousova egalează la seturi, scor 6-3, 1-6, iar jucătoarea din Cehia evoluează atât de bine încât îi cauzează dureri de cap româncei. Până acum am avut două manșe cu configurații total diferite.


20:30 Bogdan este pândită de ghinioane în setul secund! De parcă nu era de ajuns că Vondrousova conduce cu 5-1, românca a mai și alunecat, suferind o căzătură urâtă.


20:20 Scade puțin concentrarea Anei, iar cehoaica se distanțează, 6-3, 1-4! Bogdan pare puțin grăbită, iar asta nu îi face bine.


20:10 Bogdan – Vondrousova 6-3, 1-1! Ana servește în continuare la un nivel ridicat și egalează rapid în startul actului doi.


20:00 SEET adjudecat de Ana Bogdan, după numai 34 de minute, scor 6-3! Jucătoarea din Sinaia a fost imperială pe propriul serviciu în manșa inaugurală, cu două clase peste adversară putem spune! Cehoaica nu își revine după loviturile foarte precise distribuite de Ana, cea care a ajuns la 10 mingi direct câștigătoare.


19:53 Bogdan – Vondrousova 5-2! Desprindere superbă a româncei, care face un set de vis! Cehoaica nu se descurcă în fața jocului variat prestat de Ana.


19:45 Ana Bogdan rămâne la conducere după un game câștigat cu emoții! Forehand nimicitor și se face 3-2!


19:36 Bogdan – Vondrousova 2-1! Ana servește solid, niciun break până acum.


19:30 Ana Bogdan încearcă să devină a patra jucătoare din România calificată în turul 2 la Roland Garros 2018! A început meciul cu Marketa Vondrousova, iar românca își adjudecă primul game: 1-0!


VICTORIE!!! Avem trei românce în turul secund la Roland Garros: Irina Begu li se alătură Mihaelei Buzărnescu și Alexandrei Dulgheru! Begu a învins-o pe Schmiedlova după un thriller de aproape trei ore și jumătate, plin de faze pe muchie de cuțit. Begu a fost condusă cu 5-2 și 7-6 în setul al treilea, dar a rezistat eroic. Românca a servit de trei ori pentru a rămâne în meci, reușind să îi facă față unei adversare exuberante. Slovaca chinuit-o teribil pe Irina și a alergat-o în permanență, însă jucătoarea noastră a stat mult mai bine din punct de vedere mental în momentele nebune de final.


17:46 Break uriaș realizat de Begu, după ce Schmiedlova a condus cu 40-15! Irina are o nouă ocazie să închidă partida, după trei ore și 15 minute, la 6-4, 5-7 și 8-7.


17:40 Irina rezistă eroic, nu îi lasă nicio minge de meci adversarei și face 7-7 în decisiv.


17:35 Begu – Schmiedlova 6-4, 5-7, 6-7! Irina pierde prea ușor un game foarte disputat, după o greșeală de poziționare, iar presiunea se mută din nou pe umerii ei. Românca servește pentru a rămâne în meci pentru a treia oară astăzi.


17:28 Incredibil!!! Irina s-a aflat la două puncte de victorie, a avut 6-5 și 30-0 pe propriul serviciu, dar nu a putut închide partida. Jucătoarea din Slovacia câștigă patru puncte la rând, iar thrillerul continuă: 6-6 în decisiv.


17:22 Begu, foarte aproape să ducă la capăt o revenire epică: 6-4, 5-7, 6-5! După ce Schmiedlova a servit pentru meci, a venit rândul româncei să fie la un game de calificare.


17:16 Revenire formidabilă a Irinei, care egalează după ce a fost condusă cu 5-2 în setul decisiv! Begu a prins-o pe picior greșit pe adversară, câștigând al treilea game consecutiv.


17:13 Begu – Schmiedlova 6-4, 5-7, 4-5! Slovaca resimte presiunea, iar Irina vine tare din urmă.


17:05 Irina reușește un game bun și rămâne în meci, dar Anna servește pentru calificare la 6-4, 5-7, 3-5!


17:02 Jocul fără orizont al Irinei face ca scorul să devină 2-5 în decisiv! Begu servește pentru a supraviețui în turneu.


16:55 Begu – Schmiedlova 6-4, 5-7, 2-4! Irina pierde incredibil game-ul pe propriul serviciu, de la 40-0! Slovaca pare mult mai proaspătă decât Begu, care este condamnată să facăun nou rebreak.


16:45 Irina nu-și găsește ritmul, în ciuda faptului că își recuperase break-ul în game-ul precedent, iar Anna reface diferența: 6-4, 5-7, 1-3.


16:36 Begu – Schmiedlova 6-4, 5-7, 0-2! Românca greșește inexplicabil, fiind dominată copios în debutul decisivului.


16:25 Begu servește foarte slab și pierde setul al doilea, scor 6-4, 5-7! Mai grav decât cedarea setului este că românca pare accidentată, luându-și o lungă pauză de vestiar.


16:18 Ne îndreptăm atenția către partida Begu – Schmiedlova, iar Irina treuie să-și facă serviciul pentru a trimite actul al doilea în tie-break, la 6-4, 5-6. Nu îi va fi ușor, pentru că slovaca și-a ridicat nivelul în ultimele minute.


16:11 Game, set și meci pentru Daria Gavrilova! Australianca trece de Sorana Cîrstea cu 6-4, 6-7(4), 3-6, la capătul unui roller coaster de două ore și 46 de minute. Mare păcat pentru Sorana, care a avut momente de joc excepționale, dar și-a pierdut din consistență după mai multe evenimente neprevăzute. O pauză pricinuită de ploaie a scos-o din ritm pe Cîrstea, la scorul de 6-4 și 2-1, apoi românca a cedat inițiativa după ce adversara ei a surprins-o și a luat prim-planul în tie-break, dar și în actul decisiv.


16:06 Cîrstea își cedează serviciul, 3-5 în decisiv, după un game oscilant! Gavrilova, care acum anticipează loviturile româncei, servește pentru calificarea în turul secund.


16:00 Sorana se agață de fiecare minge, returnează inspirat și revine în joc: 3-4 în decisiv. Cu același scor este condusă și Begu în actul secund, dar Irina este mult ma relaxată, având avantajul unui set.


15:51 Cîrstea – Gavrilova 6-4, 6-7, 2-4! Sorana își pierde din consistență, iar australianca profită și reușește break-ul.


15:48 Sorana irosește două mari oprtunități de a face break, iar Daria își ține serviciul: 6-4, 6-7, 2-3! Begu scade și ea ritmul în setul al doilea cu Schmiedlova: 6-4, 1-3.


15:40 Cîrstea – Gavrilova 6-4, 6-7, 2-2! Game alb câștigat de Sorana, foarte important pentru încrederea jucătoarei din Târgoviște.


15:31 SEET câștigat de Begu în fața Schmiedlovei, scor 6-4, după fix o oră de joc! Irina a câștigat de două ori pe serviciul Annei, căreia i-a lăsat un singur break. Cîrstea a început bine setul decisiv, dar Gavrilova răspunde cu un rebreak muncit: 6-4, 6-7, 1-1.


15:18 Sorana nu reușește să treacă linia de sosire, iar Daria egalează la seturi, scor 6-4, 6-7(4)! Cîrstea s-a aflat la trei puncte de victorie, dar finalul tie-break-ului a fost de coșmar, Gavrilova adjudecându-și toate mingile de la 4-4. Vești bune de pe Terenul 4, acolo unde Begu controlează partida cu Schmiedlova, scor 5-3.


15:09 Cîrstea – Gavrilova 6-4, 6-6! Australianca are și ea nervii tari și trimite setul în tie-break! Totuși, Sorana poate închide partida în câteva minute. Fază controversată la 2-3 în tie-break: Gavrilova primește punctul, dar Cîrstea protestează.


15:03 Sorana redevine agresivă și lovește formidabil, răsturnând situația în actul al doilea: 6-4, 6-5! Cîrstea joacă un tenis mult mai articulat decât Gavrilova, cea care va servi pentru a rămâne în meci.


15:58 Cîrstea – Gavrilova 6-4, 4-5! Sorana se regrupează și rămâne aproape pe tabelă, însă Daria va încerca să închidă setul cu serviciul.


14:49 Game crucial câștigat de Cîrstea cu serviciul, scor 6-4, 3-4! Sorana a salvat minge de dublu break, iar setul rămâne deschis. Oricum, nivelul româncei a scăzut dramatic față de primul set: 18 în primul, doar 3 în al doilea. Pe terenul 4, Begu a început în forță și are 3-1 cu Schmiedlova.


14:38 Cîrstea – Gavrilova 6-4, 2-3! Acum, australianca e mult mai concentrată decât Sorana. Begu a început și ea duelul cu Schmiedlova, 0-1.


14:35 Gavrilova câștigă primul schimb de mingi după pauză și egalează la 2.


14:15 Sorana a revenit pe teren. dar adversara ei se lasă așteptată.


14:10 Organizatorii pregătesc Terenul 6, pentru că nu mai plouă la Paris, iar Cîrstea și Gavrilova vor relua lupta în câteva minute.


13:21 S-a întețit ploaia, astfel că meciul nu mai poate continua: prelata e trasă pe Terenul 6! Cîrstea și Gavrilova pleacă la vestiare, iar tabela rămâne blocată la scorul de 6-4 și 2-1 pentru sportiva noastră. Deși Gavrilova reușise rebreak-ul, momentul în care a fost întreruptă partida îi era favorabil Soranei, care o domina pe australiancă. Acum așteptăm ca soarele să iasă dintre norii de ploaie.


13:12 Cîrstea – Gavrilova 6-4, 2-0! Sorana câștigă pe serviciul adversarei și în debutul setului doi, după un duel excepțional de voleuri, la fileu. Cîrstea ia prim-planul și o determină pe Gavrilova să arunce cu racheta de pământ. Arbitra de scaun o avertizează imediat pe australiancă.


13:04 SEEET câștigat de Cîrstea cu 6-4, în 51 de minute! Sorana s-a dezlănțuit în game-ul în care Daria a servit pentru a rămâne în prima manșă, având o agresivitate controlată la retur. Cîrstea joacă un tenis de calitate și o domină pe favorita 24.


13:00 Cîrstea – Gavrilova 5-4! Nemulțumită că arbitrul de linie a strigat aut la o minge care a aterizat clar în teren, Sorana a protestat, apoi și-a pierdut serviciul.


12:55 Sorana e din nou inspirată într-un moment important, pune o scurtă superbă și se desprinde la 5-3! Românca servește pentru set!


12:47 Cîrstea – Gavrilova 4-3! Sorana salvează minge de break și câștigă un game foarte important, întrerupând seria adversarei.


12:42 Gavrilova stă din ce în ce mai bine la duelurile din spatele terenului, face al treilea game consecutiv, iar Cîrstea se vede egalată: 3-3!


12:36 Cîrstea – Gavrilova 3-2! Rebreak al Dariei, care profită de primele greșeli ale româncei.


12:33 Australianca își face serviciul cu mare dificultate, scor 3-1! Cîrstea stă foarte sus în teren și pune presiune pe adversară.


12:25 Cîrstea – Gavrilova 3-0! Sorana conduce jocul și își mai trece un game în cont după o scurtă câștigătoare!


12:23 Sorana continuă să lovească excelent și break-ul vine foarte repede: 2-0!


12:20 Cîrstea – Gavrilova 1-0! Românca începe în forță și își adjudecă un prim game cu serviciul.


12:10 Cîrstea și Gavrilova încep lupta pentru turul secund de la Roland Garros în doar câteva minute! Putem zări mai multe umbrele în tribune, pentru că plouă mărunt, dar nu atât de tare încât să fie necesară amânarea jocului.


12:05 Și să continuăm în aceeași notă: acel moment când te afli la muncă și realizezi că unul dintre colegii tăi se uită la Roland Garros.


De fapt, altceva i-a distras atenția Muguruzei la antrenamentul de dimineață. Ea va juca tot de la 12:00, contra Kuznețovei.


11:55 Salutare! Eu sunt Alex Tăcină și propun să ne amuzăm puțin înainte de startul meciului Cîrstea – Gavrilova: acel moment când ești cap de serie 24 la Roland Garros, dar ai picat cu Sorana Cîrstea în primul meci.


Emoții mari pentru fanii tenisului din România, care așteaptă noi victorii românești la Roland Garros, după ce Alexandra Dulgheru și Mihaela Buzărnescu au avansat deja în turul secund. Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Simona Halep speră că vor debuta cu dreptul la Marele Șlem din Paris, însă toate vor avea în față adversare periculoase.

Sorana Cîrstea o înfruntă pentru prima oară în carieră pe Daria Gavrilova, iar duelul dintre cele două se anunță foarte interesant. Va fi un meci al contrastelor între Sorana, o atacantă veritabilă, și Gavrilova, sportivă care se apără foarte bine. Cîrstea și Gavrilova nu s-au mai întâlnit niciodată în circuit, urmând să joace primul meci direct pe Terenul 6 de la Roland Garros.

Spre deosebire de Sorana Cîrstea, conaționala Irina Begu se duelează cu o adversară pe care o cunoaște foarte bine. Urmează a 5-a confruntare între Begu și Anna Schmiedlova, istoria partidelor directe fiind, în mod surprinzător, de partea slovacei. Schmiedlova conduce cu 3-1, câștigând ultimele două meciuri în fața lui Begu, ambele în anul 2015.

Ana Bogdan forțează prima victorie a carierei pe tabloul principal de la Roland Garros, însă o așteaptă un meci foarte tare, contra Marketei Vondrousova! Jucătoarea cehă, pe care Ana nu a mai înfruntat-o până acum, este foarte valoroasă, dar are și un dezavantaj. Vondrousova s-a accidentat la picior în debutul sezonului de zgură și nu a mai disputat niciun meci oficial în ultima lună.

Autor: Alexandru Tăcină Publicat: 29 May. 2018, 21:24 Actualizat: 29 May. 2018, 22:22 Tenis
Pe aceeași temă
Doliu mare în showbiz-ul românesc. Primul nume celebru ucis de Covid
Doliu mare în showbiz-ul românesc. Primul nume celebru ucis de Covid
Şoferul cu bolid Alfa
Romeo care a accidentat un tânăr pe trotuar şi l-a lăsat să moară. Ce pedeapsă
a primit
Şoferul cu bolid Alfa Romeo care a accidentat un tânăr pe trotuar şi l-a lăsat să moară. Ce pedeapsă a primit
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
FCSB, inapoi in Ghencea?! „Am dat in judecata CSA! Sa vedem reactia lui Talpan!” Anuntul facut de liderul galeriei ros-albastre
FCSB, inapoi in Ghencea?! „Am dat in judecata CSA! Sa vedem reactia lui Talpan!” Anuntul facut de liderul galeriei ros-albastre
9 semne care îţi arată că vei trăi cel puţin 100 de ani
9 semne care îţi arată că vei trăi cel puţin 100 de ani
Distrus după divorţ! Ce s-a ales de Bănel Nicoliţă după ce s-a afişat cu amanta. A rămas fără bani şi are grave probleme cu legea
Distrus după divorţ! Ce s-a ales de Bănel Nicoliţă după ce s-a afişat cu amanta. A rămas fără bani şi are grave ...
Dezastru pentru naţională: Prăbuşire în clasamentul FIFA şi primul efect al căderii
Dezastru pentru naţională: Prăbuşire în clasamentul FIFA şi primul efect al căderii
'NU mai vreau să trăiesc așa! Să mor și eu de COVID, să dea Dumnezeu' - Dan Bittman, răbufnire fără precedent
'NU mai vreau să trăiesc așa! Să mor și eu de COVID, să dea Dumnezeu' - Dan Bittman, răbufnire fără precedent
OBIECTUL pe care oamenii îl folosesc de peste 2.000 de ani. Nicio TEHNOLOGIE modernă nu l-a putut înlocui
OBIECTUL pe care oamenii îl folosesc de peste 2.000 de ani. Nicio TEHNOLOGIE modernă nu l-a putut înlocui
Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant
Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant
Veste bună pentru cei care stau la bloc! Surpriză maximă pentru milioane de români
Veste bună pentru cei care stau la bloc! Surpriză maximă pentru milioane de români
Ce au făcut Andreea Bălan și Tiberiu Argint după ce au aflat că nu sunt infectați. Decizie în miez de noapte, și-au făcut bagajele imediat
Ce au făcut Andreea Bălan și Tiberiu Argint după ce au aflat că nu sunt infectați. Decizie în miez de noapte, și-au ...
Cum face un român 400.000 de lei vânzând ceva la care nu v-aţi fi gândit. Ideea i-a venit la început de pandemie
Cum face un român 400.000 de lei vânzând ceva la care nu v-aţi fi gândit. Ideea i-a venit la început de pandemie
O femeie de 30 de ani a murit de COVID-19 în timp ce se afla în avion
O femeie de 30 de ani a murit de COVID-19 în timp ce se afla în avion
Dacia a lansat cel mai așteptat model din gama DUSTER. Nu este deloc IEFTIN!
Dacia a lansat cel mai așteptat model din gama DUSTER. Nu este deloc IEFTIN!
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce urmează e ULUITOR
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce urmează e ULUITOR
Forumului Economic Mondial: Maşinile vor face ”jumătate din toate sarcinile de lucru până în 2025”
Forumului Economic Mondial: Maşinile vor face ”jumătate din toate sarcinile de lucru până în 2025”
INTERZIS minorilor! Topul vedetelor care s-au atins în locuri interzise, fără rușine!
INTERZIS minorilor! Topul vedetelor care s-au atins în locuri interzise, fără rușine!
FOTO. Cum se menține în formă Anna Lesko! Vedeta a dezvaluit secrete unei siluete impecabile
FOTO. Cum se menține în formă Anna Lesko! Vedeta a dezvaluit secrete unei siluete impecabile
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / PAPARAZZI
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / ...
StreamFest, noua idee Netflix de atragere a abonaţilor
StreamFest, noua idee Netflix de atragere a abonaţilor
Mașina asta BATE Dacia Spring. Este BRAND românesc, se vinde pe eMag și poate fi încărcată la orice priză
Mașina asta BATE Dacia Spring. Este BRAND românesc, se vinde pe eMag și poate fi încărcată la orice priză
FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele
FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! A lăsat la vedere nurii bustului generos
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! A lăsat la vedere nurii bustului generos