„ITIA a gestionat mai bine cazul Sinner, nu l-a măcelărit ca pe Simona Halep”. Reacția din tenis care a stârnit un val de comentarii

„ITIA a gestionat mai bine cazul Sinner, nu l-a măcelărit ca pe Simona Halep”. Reacția din tenis care a stârnit un val de comentarii

Un jucător de tenis a precizat că ITIA a gestionat mult mai bine cazul lui Sinner față de Simona Halep, iar comentariile de pe rețelele de socializare au „explodat” la postarea australianului.

Jannik Sinner a fost depistat pozitiv cu o cantitate scăzută de clostebol, dar ITIA a luat o decizie favorabilă italianului, acceptând scuza acestuia conform căruia nu s-ar fi dopat cu intenție.

Reacțiile au fost împărțite pe rețelele de socializare, iar John Millman a lansat o reacție referitoare la situația Simonei Halep, al cărui caz a fost „măcelărit” de ITIA și sportiva a avut numai de pierdut, stând pe bară 17 luni, în timp ce Sinner a continuat să joace pe tot parcursul judecării cazului său.

John Millman, reacție extrem de interesantă legat modul în care ITIA a gestionat situația lui Sinner comparativ cu Simona Halep

Liderul mondial ATP, Jannik Sinner, a fost depistat pozitiv pentru urme de clostebol, în luna martie, în urma unui control efectuat în timpul turneului de la Indian Wells. La finalul anchetei Agenției Internaționale de Integritate în Tenis, s-a decis că ingerarea substanței de către jucătorul de tenis nu a fost intenționată și a fost declarat nevinovat.

Totuși, sportivul a fost lăsat să joace aproape șase luni, după ce testul a ieșit pozitiv, fapt care nu s-a întâmplat și în cazul Simonei Halep, sportiva fiind „pusă la zid” în acel moment de ITIA, care a solicitat imediat excluderea româncei din competiții.

John Millman a reacționat la scurt timp de la anunțarea deciziei ITIA în cazul lui Jannik Sinner și a făcut o remarcă interesantă cu privire la modul în care ITIA a procedat acum comparativ cu cazul Simonei Halep, iar reacția sa a stârnit un val de comentarii pe X ( Twitter).

ITIA a gestionat mai bine cazul Sinner, nu l-a măcelărit ca pe Simona Halep”, a scris John Millman pe rețelele de socializare.

„Și Halep nu este o persoană la fel de bună? Ei au suspendat doi jucători anul trecut pentru că au ratat testele pentru 12 m. Cred că Sinner este nevinovat, dar pentru el a fost implementat un set diferit de reguli, care spune multe”

„Exact asta este ideea. De ce tratamentul diferit? Jannik este o persoană în regulă, îmi place foarte mult de el, dar nu este vorba despre el, ci despre ITIA.”

„Halep s-a dopat cu constructori de sânge. Opinia experților în cazul ITIA a fost că cantitatea din sistemul ei nu era probabil să provină din contaminare accidentală. Exact opusul a fost găsit în cazul lui Sinner”, sunt doar câteva dintre reacțiile pe care le-a stârnit postarea lui Millman.

17 luni a stat pe bară Simona Halep din cauza acuzației de dopaj

Simona Halep a fost găsită dopată cu roxadustat în septembrie 2022, în timpul turneului de la US Open. Ea a fost informată de testul pozitiv pe 7 octombrie. Totuși, cazul sportivei române nu a fost analizat atât de rapid precum cel al lui Sinner, chiar dacă echipa sa a făcut presiuni ca tribunalul să ia o decizie mai repede.

A fost nevoie de 340 de zile din momentul în care a fost anunțată oficial de rezultatul testului până când a primit decizia Sport Resolutions prin care i-a fost interzis să mai joace patru ani. După alte câteva luni, TAS a revenit asupra decizie, în urma recursului lui Halep, și i-a dat câștig de cauză româncei care a putut reveni pe teren mult mai devreme decât anticipa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania