Simone Biles (29 de ani), multiplă medaliată olimpică, trece printr-un moment important în viața personală, și a decis să își vândă casa în care a locuit în ultimii șase ani alături de soțul său, Jonathan Owens (31 de ani), jucător de fotbal american.
Gimnasta, care a luat în calcul o posibilă participare la ediția din 2028 a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, a făcut un anunț emoționat, la scurt timp după ce s-a semnat contractul proformal pentru vânzarea casei din Spring (Texas).
Simone Biles și soțul său, Jonathan Owens, și-au scos la vânzare casa în care au locuit în ultimii șase ani, o perioadă marcată de lucruri bune și mai puțin bune. De la medaliile câștigate la cea mai recentă ediție a Jocurilor Olimpice, la problemele legate de sănătatea mintală, Biles fiind una dintre primele voci publice care au deschis un subiect considerat multă vreme ca fiind un tabu.
Cea mai titrată gimnastă din lume a făcut un anunț emoționant după ce scoaterea la vânzare, cu un contract proform realizat la numai patru zile de când proprietarea a fost pusă la vânzare.
„De ce naiba plâng în hohote? La naiba!”, a spus Simone Biles în video postat pe social media, în timp ce filma camerele goale ale casei sale din Texas.
„Aceasta casă a fost scoasă pentru prima dată la vânzare și nu știu de ce plâng în hohote. Am locuit aici timp de șase ani și simt că am adunat atât de multe amintiri frumoase.
Simt că m-am maturizat în această casă. M-a ajutat să devin adult în toată firea, așa că o să îmi fie dor de ea. Of, nu credeam că voi deveni atât de emoționată din cauza unei case”, a mai spus cea mai titrară gimnastă din lume.
Totodată, Simone Biles a avut și un mesaj pentru viitorii proprietari. „Orice va cumpăra această casă, sper să vă aducă la fel de multă bucurie cât mi-a adus mie”, a spus gimnasta, care și-a însoțit videoclipul cu un mesaj emoționant.
„Eram atât de încântată să pun odorizante în casă pentru potențialii cumpărători și să îi arăt lui Johnathan ultima dată locuința. În schimb, am început să plâng… Mai e cineva la fel?”, notează DailyMail.
Proprietatea se află într-o comunitate rezidențială cu acces securizat, se întinde pe aproximativ 4.000 de metri pătrați, iar casa are patru dormitoare și trei complete, plus o toaletă de serviciu.
Locuința dispune de o piscină încălzită în curtea din spate, o saună interioară, precum șu un spațiu special amenajat pentru spălarea câinilor. În interior, casa impresionează prin amenajarea bucătăriei, care are o insulă de tip cascadă și blaturi de cuarț, precum și o cămară spațioasă, cu acces direct. Garajul este unul spațios, cu trei locuri pentru mașini.
Evaluarea estimată inițial a fost de 1.200.000 de dolari, potrivit Districtului de Evaluare a Proprietăților din Comitatul Montgomery, iar prețul obținut de gimnastă a fost de 1.275.000 de dolari.
Întrebată de ce și-a scos la vânzare impresionanta casă, Simone Biles și-a liniștit fanii și a afirmat și-a construit „casa visurilor” și nu avea rost să o mai țină și pe aceasta, notează NBC.
Simone Biles a primit titlul de doctor şi a declanşat isteria pe net: „Nu ar trebui să fie echivalat cu unul muncit”
Gimnasta are o avere estimată de 25.000.000 de dolari, potrivit CelebrityNetWorth.