Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Irina Begu, victorie dramatică la debutul în turneul de la Adelaide! Urmează un duel de foc în optimi

Irina Begu, victorie dramatică la debutul în turneul de la Adelaide! Urmează un duel de foc în optimi

Irina Begu, victorie dramatică la debutul în turneul de la Adelaide! Urmează un duel de foc în optimi

Irina Begu (România, 34 WTA) a câștigat dramatic primul meci din 2023, învingând-o pe Shelby Rogers (SUA, 47 WTA) cu scorul de 3-6, 7-6(5), 6-1, în primul tur la WTA 500 Adelaide (Australia).

Irina Begu a revenit superb în fața lui Shelby Rogers, după ce americanca a condus cu set și break! Românca s-a impus la capătul unei lupte de două ore și 38 de minute, iar în optimile de finală va avea parte de un duel de foc.

Irina Begu o va întâlni în faza următoare pe câștigătoarea meciului Jelena Ostapenko (Letonia, 18 WTA) – Karolina Pliskova (Cehia, 31 WTA).

Irina Begu, victorie dramatică la debutul în turneul de la Adelaide! Urmează un duel de foc în optimi

Irina Begu s-a calificat luni dimineață în optimile puternicului turneu de la Adelaide, dotat cu premii în valoare totală de 826.837 de dolari, după o victorie muncită! Românca a fost condusă cu set și break de Shelby Rogers: tabela indica 3-6, 0-2 la un moment dat! Begu nu și-a pierdut însă răbdarea, reintrând în meci cu o serie de patru game-uri consecutive. Setul secund a fost adjudecat de Irina la tie-break, iar sportiva noastră s-a dezlănțuit în decisiv, scor 3-6, 7-6(5), 6-1. Begu a servit trei ași și a făcut 7 duble greșeli, în timp ce Rogers a reușit un singur as și a comis 5 duble greșeli.

Begu și-a asigurat un premiu de 11.145 de dolari după accederea în optimi la Adelaide, așteptându-și adversara din meciul Jelena Ostapenko – Karolina Pliskova, programat marți. Sorana Cîrstea (România, 45 WTA) va intra pe teren tot marți dimineață, în jurul orei 08:30, duelându-se cu o jucătoare venită din calificări, Viktorija Golubic (Elveția, 76 WTA). În primul tur la Adelaide s-au jucat deja câteva partide interesante. Bianca Andreescu a revenit incredibil în meciul cu Garbine Muguruza, după ce iberica a condus cu 6-0, 5-2, scor final 0-6, 7-6(3), 6-1, iar Daria Kasatkina, a treia favorită a competiției, a pierdut surprinzător la debutul în noul sezon, 3-6, 7-6(2), 3-6 cu Linda Noskova din Cehia.