Irina Bara, reacție fabuloasă după surpriza de la Roland Garros: „Visam la acest moment de 20 de ani!” Cheia victoriei cu Donna Vekic

Irina Bara, reacție fabuloasă după surpriza de la Roland Garros: „Visam la acest moment de 20 de ani!” Cheia victoriei cu Donna Vekic
Irina Bara a reusit o surpriza imensa la Roland Garros

Irina Bara a produs marea surpriză la Roland Garros și a ajuns în turul al doilea după victoria superbă cu Donna Vekic. Românca a declarat la conferința de după meci că visează la un astfel de moment de 20 de ani. Este prima prima calificare a Irinei, în tabloul principal al unui turneu de Mare Slem, după 11 încercări.

Bihoreanca, aflată pe locul 142 în lume, a reușit un meci mare și s-a impus cu 6-3, 6-4, în fața jucătoarei de pe locul 30.

Irina Bara, reacție fabuloasă după surpriza de la Roland Garros: „Visam la acest moment de 20 de ani!”

„Cred că visam la acest moment de când m-am apucat de tenis, de aproape de 20 de ani, în fiecare an am simțit că sunt mai aproape și știam că o să vină această zi.

Eram deja pregătită și nu m-au mai afectat ploaia, întreruperea, sunt destul de antrenată.

Ea a încercat să fie agresivă încă de la primele mingi, eu știam lucrul acesta, m-am pregătit pentru asta, am încercat să fiu foarte solidă, să variez, practic să-mi fac jocul meu, nu să evoluez în termenii ei, de la șold și plat și să o mișc cât mai mult

Meciul a fost destul de greu, știam că e o adversară periculoasă, indiferent de scor, chiar dacă aveam 6-3, 5-2, știam că dacă nu sunt atentă meciul se poate prelungi”, a reacționat Irina într-o videoconferință.

În turul al doilea de la Roland Garros, Irina Bara o va întâlni pe Alison Van Uytvanck, jucătoare din Belgia clasată pe poziția 65 WTA.

Alison Van Uytvanck este obișnuită cu meciurile de pe tablourile principale, iar românca nu a mai întâlnit-o până acum.

Meciul va avea loc joi.

Simona Halep – Irina Begu, duelul românesc din turul 2 de la Roland Garros

Partida Simona Halep – Irina Begu a fost programată a treia pe Arena „Suzanne-Lenglen”, a doua arenă ca importanță din complex, care nu beneficiază însă de acoperiș.

Duelul românesc va începe în jurul orei 16:00, după meciurile Stan Wawrinka – Dominik Koepfer și Jack Sock – Dominic Thiem.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri