Învingătoarea lui Halep a izbucnit în lacrimi la finalul meciului. Ce a declarat Shuai Zhang după cea mai mare victorei a carierei

Învingătoarea lui Halep a izbucnit în lacrimi la finalul meciului. Ce a declarat Shuai Zhang după cea mai mare victorei a carierei

Shuai Zhang, jucătoarea de 26 de ani care a învins-o pe Simona Halep în primul tur de la Australian Open, a izbucnit în lacrimi la finalul partidei care s-a întins pe durata a o oră și 19 minute, iar aiatica a avut toate motivele din lume pentru a da frâu liber emoțiile.

Victoria împotriva lui Halep, numărul doi WTA, este, cu siguranță, cea mai mare a carierei pentru Zhang. Ajunsă deja la 27 de ani, chinezoaica nu bătuse niciodată o jucătoare din top 10 și avea un bilanț dezastruos la competițiile de Mare Șlem: 14 înfrângeri în tot atâtea meciuri pe tabloul principal și doar două seturi câștigate în trei seturi jucate. La finalul unui meci perfect, chinezoaica și antrenorul său au izbucnit în lacrimi, conștientizând importanța victoriei pe care tocmai au obținut-o.

„Sunt atât de fericită că am învins jucătoarea de pe locul al doilea. Vreau să-i mulțumesc antrenorului meu, să le mulțumesc părinților. Vă mulțumesc și vouă! Este cel mai important moment din viața mea!”, a declarat la câteva minute după terminarea meciului jucătoarea aflată pe locul 133 în clasamentul WTA, care în turul secund al turneului de la Australian Open va juca împotriva franțuzoaicei Alize Cornet, cea care o învingea în 2015 la turneul de la Antipozi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]