Întrebarea la care genialul Federer nu a știut să răspundă: „De ce te duci să iei premiul diseară? Nadal e numărul 1”

Federer a primit cea mai grea întrebare la finalul unui sezon extraordinar, în care a cucerit 7 trofee, dar și titlul de cei mai bun sportiv elvețian.
Alexandru Tăcină
Întrebarea la care genialul Federer nu a știut să răspundă: "De ce te duci să iei premiul diseară? Nadal e numărul 1"

Roger Federer a fost declarat sportivul anului în Elveția, pentru a 7-a oară în carieră, iar marele tenismen a povestit că a fost pus într-o situație delicată înainte să-și ridice premiul.

Federer a primit cea mai grea întrebare la finalul unui sezon extraordinar, în care a cucerit 7 trofee, dar și titlul de cel mai bun sportiv elvețian. În vârstă de 36 de ani, Roger a fost luat prin surprindere chiar de către unul dintre copiii săi: „De ce te duci să iei premiul diseară? Nadal e numărul 1”, a fost întrebarea care l-a lăsat interzis pe Federer înaintea galei în care i-a întrecut pe ciclistul Nino Schurter și schiorul Beat Feuz.

Roger, triumfător la Australian Open și Wimbledon în acest an, a fost cel care a relatat amuzantul episod. Jucătorul aflat pe locul 2 ATP nu a specificat care dintre cei patru copii ai săi a avut curajul să-i reamintească faptul că Rafael Nadal e lider mondial. Federer a mai adăugat: „Sunt foarte onorat să primesc acest premiu. Vreau să împart momentul cu echipa mea, fără de care nu aș fi ajuns aici”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]