Începe decăderea Serenei? Americanca a pierdut rușinos ambele meciuri disputate în Liga Internațională de Tenis

Începe decăderea Serenei? Americanca a pierdut rușinos ambele meciuri disputate în Liga Internațională de Tenis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Serena Williams, liderul mondial din tenisul feminin, a revenit pe teren după două luni de pauză pricinuită de lipsa motivației, iar jocul ei arată dezastruos. Americanca în vârstă de 34 de ani a pierdut de două ori în două zile, joi și vineri, în fața unor adversare slab cotate în cadrul Ligii Internaționale a Tenisului (IPTL).

Chiar dacă meciurile disputate în Japonia au avut un caracter demonstrativ, atitudinea Serenei pare a fi mai degrabă a unei jucătoare terminate. Câștigătoarea a 21 de titluri de Grand Slam a fost aproape de nerecunoscut în special la serviciu, chinuindu-se teribil să plaseze mingea în careul advers. Astfel, Serena Williams a pierdut joi, în liga transmisă de Digisport și care se află la a doua ediție, cu 6-4 în fața Karolinei Pliskova (Cehia, 11 WTA), pentru ca vineri să cedeze cu același scor meciul contra japonezei Kurumi Nara (81 WTA). Ambele partide au durat 30 de minute și s-au jucat după un sistem neobișnuit pentru un meci oficial de simplu: un singur set, cu punct decisiv în caz de egalitate la 40.


Serena a fost irascibilă la debutul ei în IPTL 2016. Atunci când un cameraman a filmat-o într-o pauză, ea i-a spus nervoasă: „Nu mă mai filma. Nu vezi că sunt bine”? Foto: www.iptlworld.com.

Echipa Serenei Williams, denumită Filipine Mavericks, îi mai are în componență pe francezii Richard Gasquet și Edouard Roger-Vasselin, Jarmila Gajdosova (Australia), Mark Philippoussis (Australia), Milos Raonic (Canada), Ajla Tomljanovic (Croația) și Treat Huey (Filipine). Duelurile au loc între mai multe echipe în componența cărora se află foste legende și staruri din ATP și WTA, iar scorul final este stabilit după meciuri de simplu, dublu și dublu-mixt. Serena și compania au pierdut joi contra Singapore Slamers, scor 24-26, iar vineri au câștigat întâlnirea cu Japan Warriors, scor 24-28.

Serena a ajuns la 4 înfrângeri consecutive, incluzând meciurile neoficiale

Serena este total ieșită din formă, iar singura scuză a jocului ei poate fi reprezentată de faptul că americanca nu tratează serios competiția din Asia. Totuși, Williams ajunge la trei înfrângeri din trei meciuri demonstrative în noul sezon, pe 27 noiembrie fiind învinsă clar de Caroline Wozniacki (Danemarca, 17 WTA), scor 6-3, 6-4 la Herning (Danemarca). Liderul mondial care a absentat la turneele programate în China, dar și de la Turneul Campioanelor de la Singapore, a disputat ultimul joc oficial în semifinale la US Open, atunci când a pierdut incredibil cu Roberta Vinci (Italia), scor 6-2, 4-6, 4-6.

Parcursul rușinos al Serenei le oferă speranțe fanilor Simonei Halep, jucătoarea cotată cu șansele cele mai mari să o detroneze pe Williams de pe locul 1 WTA în anul 2016. Ambele rivale vor începe noul an în Australia, dar la turnee diferite: Serena va merge la Cupa Hopman, în perioada 3-9 ianuarie, în timp ce Simona s-a înscris la Brisbane (4-10 ianuarie).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…