Înainte de a se califica în semifinale, Irina Begu și-a exasperat adversara de la Istanbul! Unde a putut să arunce Donna Vekic cu racheta | FOTO

Irina a salvat minge de meci la scorul e 6-3 și 6-5 pentru Donna, a câștigat in extremis actul secund, iar modul în care a răsturnat scorul a scos-o din minți pe croată.
Alexandru Tăcină
Înainte de a se califica în semifinale, Irina Begu și-a exasperat adversara de la Istanbul! Unde a putut să arunce Donna Vekic cu racheta | FOTO

Irina Begu a reușit o revenire fantastică vineri seară, în sferturi la Istanbul, învingând-o pe Donna Vekic din Croația cu scorul de 3-6, 7-6(1), 6-1. Begu a jucat atât de bine în a doua jumătate a partidei încât i-a provocat un gest necontrolat adversarei.

Irina a salvat minge de meci la scorul de 6-3 și 6-5 pentru Donna, a câștigat in extremis actul secund, iar modul în care a răsturnat scorul a scos-o din minți pe croată. Enervată că Begu îi întoarce toate mingile, Vekic a răbufnit în decisiv, aruncând cu racheta până în panourile publicitare.

Reacția nervoasă a Donnei a apărut după ce Irina și-a creat minge de break la 3-6, 7-6 și 2-0, datorită unei tranziții perfecte apărare-atac. Românca a câștigat game-ul respectiv, a luat un avans considerabil în manșa a treia și nu a mai putut fi oprită de croata aflată pe locul 54 WTA.

Irina Begu (37 WTA) a avut și ea o criză de nervi în setul secund, dar s-a calmat repede, impunându-se după două ore și 16 minute. În semifinala de sâmbătă, după ora 16:00, Begu se va duela cu Pauline Parmentier (Franța, 122 WTA), în direct la Digisport 2. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]