Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Ilie Năstase va fi expertul Eurosport la Roland Garros! Reacția fostului lider mondial: „Abia aștept să distrez fanii și pe ecran”

Ilie Năstase va fi expertul Eurosport la Roland Garros! Reacția fostului lider mondial: „Abia aștept să distrez fanii și pe ecran”

Fostul lider mondial intră astfel în galeria legendelor ce colaborează cu Eurosport, printre care se mai numără Chris Evert, Mats Wilander, Alex Corettja, Henri Leconte, Adriano Panatta și John McEnroe.
Alexandru Tăcină
Ilie Năstase va fi expertul Eurosport la Roland Garros! Reacția fostului lider mondial: "Abia aștept să distrez fanii și pe ecran"

Eurosport, canalul care transmite turneul de la Roland Garros în România, a anunțat că Ilie Năstase se va alătura echipei sale de experți pe durata Grand Slam-ului desfășurat în perioada 16 mai – 5 iunie. Fostul lider mondial intră astfel în galeria legendelor ce colaborează cu Eurosport, printre care se mai numără Chris Evert, Mats Wilander, Alex Corettja, Henri Leconte, Adriano Panatta și John McEnroe. 

Ilie Năstase completează echipa Eurosport pentru Roland Garros, din care mai fac parte Chris Evert și John McEnroe

Postul TV și-a prezentat noul consultant într-un comunicat oficial remis ProSport: „Anunțăm că Ilie Năstase, celebrul fost „Număr 1 mondial” al României și câștigător a două turnee de Mare Șlem, se va alătura lui Chris Evert, câștigătoare a 18 turnee de Grand Slam, și John McEnroe, învingător în șapte turnee de Mare Șlem la simplu – care revin în echipa de consultanți ai Eurosport la ediția din acest an a turneului de la Roland Garros, completând astfel o distribuție excepțională. Fanii se vor putea bucura de opiniile acestor experți din lumea tenisului prin comentariile lor în direct în timpul meciurilor, de analizele partidelor realizate din studio, de programele speciale dedicate Open-ului Franței, precum și de magazinul „Game, Set și Mats”, un program de referință al grilei Eurosport”.

Năstase revine la Roland Garros în calitate de comentator, după 50 de ani de la debutul său ca jucător

Ilie Năstase revine la turneul de la Roland Garros în postura de comentator, la 50 de ani după ce a debutat în cadrul prestigiosului turneu ca și jucător. Fostul lider mondial a declarat pentru Prosport: „M-a încântat proiectul  pentru că se împlinesc 50 de ani de când am jucat prima dată la Roland Garros. Pentru mine este un turneu special, pe care l-am iubit cel mai mult. Cunosc fiecare colțișor de acolo. Cunosc de la oamenii care pregătesc terenurile, până la cei din vestiare. În intervențiile mele mi-ar plăcea să vorbesc mai mult despre jucătoarele din România, dar să îmi îndrept atenția și către meciurile juniorilor”.

„Întotdeauna mi-a plăcut să distrez fanii când eram pe teren, și acum o voi face și pe ecran”

Năstase va oferi expertiza sa de cunoscător al tenisului și va modera interviuri dedicate transmisiunilor în România. Comentariile sale în calitate de expert vor putea fi urmărite și în transmisiunile Eurosport adaptate specificului altor țări. „Nasty” a mai spus pentru jurnaliștii Eurosport: „Sosirea la Paris și intrarea în arenele de la Roland Garros sunt de fiecare dată ceva special pentru mine, pentru că readuc la viață minunatele amintiri ale victoriei mele de aici, din 1973, dar și pe cele legate de primul meu turneu de acest gen, unde am participat în urmă cu 50 de ani. Întotdeauna mi-a plăcut să distrez fanii când eram pe teren și abia aștept să o fac și pe ecran alături de echipa Eurosport, marcând astfel un moment important al carierei mele.”

 

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
Ce le-a cerut Vlad Verdeș, tânărul care și-a ucis tatăl polițist, magistraților. Nu le-a venit să creadă! 😲
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro