Halep, mesaj special pentru Darren Cahill: „Vreau să-i mulțumesc pentru acel moment, a schimbat totul în capul meu. De atunci am fost capabilă să câștig un Grand Slam și să ajung prima în lume”. Punct cu punct, discuția care a transformat-o total pe Simona

Autor: Cristian Voicu Publicat: 28 Mar. 2019, 10:16 Actualizat: 28 Mar. 2019, 16:46 Tenis

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) nu l-a uitat pe Darren Cahill la finalul revenirii senzaționale cu Qiang Wang și a readus în prim-plan un moment în care antrenorul australian a produs un adevărat declic pe plan mental într-un meci jucat, ce coincidență!, tot la Miami.

La conferința de presă de după victoria în fața chinezoacei Wang, Simona a dus discuția spre Darren Cahill și rolul crucial pe care strategul de la Antipozi l-a avut în dezvoltarea ei ca jucătoare: „Darren m-a ajutat sută la sută la acest lucru! Este foarte pozitiv, foarte relaxat. A trebuit să învăț și eu cum trebuie să fiu pozitivă, deoarece eram negativistă în natura mea. După un meci pierdut, în care am fost negativistă, mi-a spus că mă fac să sufăr singură și din cauza asta nu sunt capabilă să câștig, pentru că altfel tenisul meu e grozav. La un moment dat, chiar în acest oraș (n. red – Miami), a fost un moment dificil. Vreau să-i mulțumesc pentru acel moment, a schimbat totul în capul meu. Din acest motiv am fost capabilă să câștig un Grand Slam și să ajung pe primul loc mondial”, a spus Simona, când a fost întrebată despre cheia revenirii din meciul de miercuri seară.

Momentul la care face referire Simona

În 2017, tot în sferturile de finală de la Miami, Halep a pierdut cu Johanna Konta, 6-3, 6-7(7), 2-6, un meci pe care l-a avut în mână, dar, mai important, o discuție cu Darren Cahill la on court coaching a ajutat-o enorm pe viitor. După un set al doilea pierdut la limită, cu multe șanse ratate, Simona l-a chemat pe teren pe antrenorul său, iar discuția avută a pus bazele a ceea ce a urmat: un titlu de Grand Slam la Roland Garros 2018 și locul 1 WTA.

Dialogul de la Miami 2017:

  • – E totul în regulă? Resetează totul, nicio problemă. Resetează-te, haide, pune-ți ordine în gânduri.
  • – Uneori, ceri prea mult. Ă‚sta e caracterul meu. Sunt atât de moartă, am un joc ridicol.
  • – Deci, cum rezolvăm asta?
  • – Nicio șansă.
  • – Bun, adună-te…
  • – Am făcut două duble greșeli, două duble greșeli în tiebreak și am ratat toate mingile. Servește puternic, are un forehand puternic.
  • – Eliberează-te, mai ai două minute să dai frâu liber frustrărilor.
  • – Ceri prea mult și eu cer doar…
  • – Ce? Tu ce ceri? Ce ceri tu, exact, ce vrei?
  • * Simona nu a răspuns, dar din semnul făcut cu mâna se înțelege că în acel moment nu dorea să răspundă, ci mai degrabă să renunțe la ce avea de spus.
  • – Iată, avem o scurtă conversație, e prima noastră conversație în acest meci. Vreau să-ți spun acum, în mod personal: ești la egalitate de seturi cu o jucătoare foarte bună și în majoritatea timpului ai stat foarte bine în acest meci. Poți să fii dură cu tine, eu nu voi fi.
  • – Mă complic tot timpul.
  • – Atunci, Simo, ai șansa de a face diferența, asta e tot ce pot spune. Ai mai fost în poziția asta de multe alte ori și de cele mai multe ori ai pierdut, cu atitudinea asta. Acum ai șansa de a schimba lucrurile. Depinde de tine, tu decizi ce vrei să faci cu tine: poți să urmezi calea asta și e în regulă, sau poți să iei o gură mare de aer, să îți pui prosopul pe cap și să încerci să îmbunătățești puțin situația. E atât de simplu. Ține de tine, e ceva ce vine din interior. Așa că nu e nicio problemă în a te elibera, atât timp cât ești pregătită să faci diferența. Dacă te bate jucând un tenis extraordinar, nicio problemă! Îi strângi mâna și îi spui: ‘Bravo!’
  • – Crezi că pot să câștig acest meci?
  • – Absolut! Cred că poți să câștigi acest meci.
  • – Dacă nu am câștigat al doilea set, în care am avut atâtea șanse…
  • – Nu ai făcut totul greșit. Bine, au fost vreo două duble greșeli, ea a avut câteva lovituri extraordinare, a fost curajoasă la punctele mari. De aceea vreau să fii curajoasă! Fii curajoasă în momentele mari. Ai servit de câteva ori fals cu al doilea serviciu, dar nu e nicio problemă în a fi curajoasă.
  • – În unele momente am fost curajoasă.
  • – Nu o să mă cert cu tine pe tema asta, ok? Trebuie să îți demonstrezi ție, nu mie. Nu eu sunt cel care poate răspunde acestor întrebări, ci doar tu poți și ai șansa de a îndrepta asta. Ești o atletă mai bună decât ea, trebuie să transformi meciul într-o întrecere atletică. Mișc-o de pe loc, fă un pas înainte! Nu lovi mingea pe mijlocul terenului și asigură-te că nu alergi doar tu. Fii atletă! La naiba, o să mă duc eu acolo și o să alerg, dacă tu nu o faci. Fă-o să se miște de fiecare dată. De fiecare dată când ai șansa de a deschide terenul, profită de ea! Bine, poți să faci câteva greșeli, nu e nicio problemă. Joacă după regulile tale și fă din acest meci un concurs atletic. Și păstrează-ți concentrarea. Pune-ți prosopul pe cap, concentrează-te la ce ai de făcut și hai, să facem un meci mare în acest ultim set. E timpul pentru o schimbare. Suntem 100% gata, e primul turneu unde esti la capacitate fizică maximă. Hai, vreau să văd un mic zâmbet (Simona nu a zâmbit)”.
Autor: Cristian Voicu Publicat: 28 Mar. 2019, 10:16 Actualizat: 28 Mar. 2019, 16:46 Tenis
Pe aceeași temă
"O să te violăm în fața soției" Mega-scandal între interlopi și maneliști după bătaia încasată de Tzanca Uraganu
COMPILAŢIE Femeile fac show! Cele mai nebuneşti sărbătoriri ale golurilor din fotbalul feminin
COMPILAŢIE Femeile fac show! Cele mai nebuneşti sărbătoriri ale golurilor din fotbalul feminin
Amanunte SOCANTE! Ce s-a AFLAT la deshumarea sotilor Ceausescu
Amanunte SOCANTE! Ce s-a AFLAT la deshumarea sotilor Ceausescu
O poliţistă a intrat într-un club din Alba Iulia. Ce a urmat după aceea e ULUITOR / Scandalul, filmat de camerele de supraveghere | VIDEO
O poliţistă a intrat într-un club din Alba Iulia. Ce a urmat după aceea e ULUITOR / Scandalul, filmat de camerele de ...
„Suntem pregatiti!” Suedezii vor sa ne ia organizarea EURO 2020! Ce vor sa faca dupa ce au aflat ca UEFA vine la Bucuresti! Nu s-a mai intamplat niciodata asta
„Suntem pregatiti!” Suedezii vor sa ne ia organizarea EURO 2020! Ce vor sa faca dupa ce au aflat ca UEFA vine la Bucuresti! ...
BOMBĂ! S-a aflat cine l-a ucis de fapt pe Răzvan Ciobanu! Date exclusive din anchetă
BOMBĂ! S-a aflat cine l-a ucis de fapt pe Răzvan Ciobanu! Date exclusive din anchetă
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
Cum se conduce corect o maşină cu cutie de viteză automată. Câteva sfaturi utile pentru şoferi
Cum se conduce corect o maşină cu cutie de viteză automată. Câteva sfaturi utile pentru şoferi
Dacia revine în forţă şi dă LOVITURA care aruncă în aer Volkswagen şi Ford
Dacia revine în forţă şi dă LOVITURA care aruncă în aer Volkswagen şi Ford
Metoda SEXUALĂ revoluţionară la care nimeni nu poate rezista. Avantajele sunt uriaşe
Metoda SEXUALĂ revoluţionară la care nimeni nu poate rezista. Avantajele sunt uriaşe
Este oficial: După Ungaria, încă o ţară din Europa vrea să RENUNŢE la euro
Este oficial: După Ungaria, încă o ţară din Europa vrea să RENUNŢE la euro
EXCLUSIV | Avem selecţioner! FRF a găsit omul potrivit pentru a califica naţionala la Euro 2020:
EXCLUSIV | Avem selecţioner! FRF a găsit omul potrivit pentru a califica naţionala la Euro 2020: "Este cea mai bună opţiune ...
Dăncilă, bucătar-șef?! O gafă incredibilă a apărut acum FOTO
Dăncilă, bucătar-șef?! O gafă incredibilă a apărut acum FOTO
BOALA care se răspândește rapid printre români. Medicii de familie cer măsuri urgente
BOALA care se răspândește rapid printre români. Medicii de familie cer măsuri urgente
Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ
Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ
ALERTA! Populatia e in PERICOL! A INTERVENIT si Armata Romana
ALERTA! Populatia e in PERICOL! A INTERVENIT si Armata Romana
Gafă uriașă în direct! Rochia Elenei Ionescu s-a ridicat și s-a văzut tot
Gafă uriașă în direct! Rochia Elenei Ionescu s-a ridicat și s-a văzut tot
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul a plecat de la o APLICAŢIE oferită de toate smartphone-urile moderne. Avocat: „Merită o medalie!”
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul ...
Femeie din Iaşi, în stare gravă la spital. Medicul a rămas perplex când i-a văzut ochiul: În 30 de ani de carieră nu am văzut aşa ceva!
Femeie din Iaşi, în stare gravă la spital. Medicul a rămas perplex când i-a văzut ochiul: În 30 de ani de carieră ...
Prognoza meteo. Cât de friguroasă va fi iarna în acest an şi când vor apărea primele ninsori
Prognoza meteo. Cât de friguroasă va fi iarna în acest an şi când vor apărea primele ninsori
Oana Radu are un nou iubit, la 3 luni de când a murit logodnicul ei! Cine este norocosul
Oana Radu are un nou iubit, la 3 luni de când a murit logodnicul ei! Cine este norocosul
Elena Ionescu da de pamant cu fostul sot! Artista inca sufera dupa divort. Ce a marturisit despre barbat. 'Dincolo de toate, cred că...'
Elena Ionescu da de pamant cu fostul sot! Artista inca sufera dupa divort. Ce a marturisit despre barbat. 'Dincolo de toate, ...
Andreea Antonescu a rupt tacerea! Vedeta a rabufnit dupa despartire. Ce a declarat despre iubitul tinerel: 'Adevărul este altul, cu totul altul'
Andreea Antonescu a rupt tacerea! Vedeta a rabufnit dupa despartire. Ce a declarat despre iubitul tinerel: 'Adevărul este ...
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut în România. Câţi KM a pierdut pe drum?
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut în România. Câţi KM a pierdut pe drum?
FOTO. Imagini intime INCENDIARE cu Roxana Vancea şi iubitul ei plin de muşchi au ajuns pe net!
FOTO. Imagini intime INCENDIARE cu Roxana Vancea şi iubitul ei plin de muşchi au ajuns pe net!
Dezvăluiri fără perdea: cum au ajuns să se iubească preşedintele Klaus Iohannis şi soţia lui, Carmen!
Dezvăluiri fără perdea: cum au ajuns să se iubească preşedintele Klaus Iohannis şi soţia lui, Carmen!
Fata lui Florin Salam a spus TOT! „Eu am simțit că o să se întâmple ceva cu mama mea”
Fata lui Florin Salam a spus TOT! „Eu am simțit că o să se întâmple ceva cu mama mea”
Dora Maar nu mai este „Plângerea femeii” a lui Picasso.
Dora Maar nu mai este „Plângerea femeii” a lui Picasso.