Halep, mesaj special pentru Bianca Andreescu. Când s-au întâlnit ultima dată

Halep, mesaj special pentru Bianca Andreescu. Când s-au întâlnit ultima dată

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a vorbit despre performanța reușită de Bianca Andreescu (18 ani), care după ce a câștigat turneul de la Indian Wells a întors și meciul cu Irina Begu, din primul tur de la Miami, de la 6-4, 5-1 și minge de meci pentru româncă. Halep a ținut s-o felicite pe sportiva crescută în Canada și a dezvăluit ce mesaj i-a transmis în urmă cu mai mulți ani.

„Am urmărit câteva reluări. Am văzut că a jucat foarte bine. Știam de câțiva ani că este suficient de puternică să înfrunte jucătoare de top. A făcut o treaba excelență și chiar vreau să o felicit. Viitorul sună bine pentru ea, pentru că este tânăra și nu se gândește la presiunea pe care o are pe umerii săi. Cred că este destul de puternică să îi facă față”, a spus Simona Halep.

Halep a rememorat singurul moment în care cele două au petrecut timpul pe terenul de tenis.

„Îmi aduc aminte că ne-am antrenat în Canada în urmă cu doi sau trei ani. Îmi amintesc că i-am spus că este destul de puternică pentru a trece la profesioniști. Doar ne-am antrenat, așa că nu am putut să văd prea multe. Nici nu ne-am mai întâlnit în ultimul timp”, a declarat Simona.

Bianca Andreescu a câștigat, în primul tur al turneului de la Miami, contra Irinei Begu, scor 4-6, 6-7(2), 2-6. Sportiva crescută în Canada a întors incredibil meciul, după ce a fost condusă cu set, 5-1, iar Begu a avut minge de meci. Săptămâna trecută, Andreescu a devenit „regină” la Indian Wells, după ce a învins-o în finală pe Angelique Kerber.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]