Halep, gata să scrie istorie la Roland Garros: „Nu mă gândesc încă la finală, dar am venit aici să câștig!” Schimbarea făcută după sfatul lui Ion Țiriac

Halep, gata să scrie istorie la Roland Garros: "Nu mă gândesc încă la finală, dar am venit aici să câștig!" Schimbarea făcută după sfatul lui Ion Țiriac

Simona Halep (6 WTA) s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce a trecut de Zaina Diyas (Kazahstan – 90 WTA), scor 7-6(5), 6-2, iar acum se pregătește de o dispută teoretic facilă cu Naomi Osaka (Japonia – 108 WTA).

Simona spune că nu se gândește la ultimul act al competiției, unde ar putea să o întâlnească pe Serena Williams, dar recunoaște că principalul său țel în acest an este să cucerească marele trofeu. Halep consideră că principalul atu al următoarei adversare este lipsa presiunii și se așteaptă la o confruntare echilibrată, chiar dacă o despart peste 100 de locuri WTA de următoarea adversară.

„Nu mă gândesc încă la finală. Mă gândesc la meciul din turul trei. Am făcut două meciuri bune aici și de-abia îl aștept pe al treilea. Este o jucătoare tânără, nu are nimic de pierdut. Cred că va fi un meci greu. Sper că îl voi câștiga. Sunt aici să câștig.

Trebuie să îmi îmbunătățesc serviciul. În rest, totul este ok. Voi munci în continuare. Nu mă avantajează înălțimea așa că trebuie să fiu constantă în serviciu. Sunt foarte sănătoasă„, a declarat Simona Halep, conform Digi Sport, într-o conferință de presă.

„Domnul Țiriac mi-a spus că trebuie să îl schimb… L-am schimbat într-o săptămână”

Simona Halep a vorbit și despre schimbările făcute în jocul ei în ultimele sezoane și a dezvăluit că a încercat să aplice în totalitate sfaturile primite de la Ion Țiriac.

„Cred că nu poți să modifici mare lucru la lovituri, doar să ajustezi. Eu în ultima perioadă am învățat cum să lovesc cu mai mult topspin la dreapta, dar nu am schimbat nimic la tehnică. E greu să schimbi la vârsta asta. Cu un an și jumătate în urmă, am schimbat serviciul complet.

Domnul Țiriac a venit și mi-a spus că trebuie să îl schimb, că nu mă avantajează. L-am schimbat într-o săptămână și încă servesc așa. Cred că sunt destul de completă pe joc, trebuie să ajustez la tactică, să mixez”, a mai spus Simona Halep.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania