Halep & Co pierd o săptămână de vacanță în 2019? Prioritatea anunțată de șeful WTA

Turneul Campioanelor s-a disputat în 2017 cu o săptămână înaintea Elite Trophy, turneu organizat în China, dotat cu premii în valoare de două milioane de dolari și care, se dovedește prin situația franțuzoaicei Kristina Mladenovic, definitivează Top 10-le la final de sezon. Iar această situație îl contrariază pe omul cu deciziile în tenisul profesionist feminin.
Halep & Co pierd o săptămână de vacanță în 2019? Prioritatea anunțată de șeful WTA

Cele mai bune jucătoare de tenis ale lumii vor pierde o săptămână de vacanță începând cu 2019, a lăsat să se înțeleagă Steve Simon, șeful WTA, prezent la Zhuhai, la Elite Trophy, o competiție care aduce la start sportivele clasate între pozițiile 9 și 20 WTA. Turneul Campioanelor s-a disputat în 2017 cu o săptămână înaintea acestui concurs organizat în China, dotat cu premii în valoare de două milioane de dolari și care, se dovedește prin situația franțuzoaicei Kristina Mladenovic, definitivează Top 10-le la final de sezon.

În urmă cu câțiva ani, a avut loc o rocadă. Și este ceva ce vreau să se schimbe pe viitor. Nu se va întâmpla în 2018, dar din 2019 încolo, este prioritatea mea să transform WTA Finals în ultimul turneu al anului. Consider că este un aspect care trebuie corectat pe termen lung„, a declarat Simon, fostul responsabil cu organizarea prestigiosului turneu de la Indian Wells.

În ciuda faptului că după US Open, circuitul asiatic este lovit de retrageri pe bandă rulantă, iar jucătoarele se plâng de aglomerația din sezon, Steve Simon a fost prompt: nu dorește scurtarea calendarului, iar toate întrecerile din China rămân pe poziții. „China a fost extrem de interesată să dezvolte și să promoveze acest sport după ce a avut-o pe Na Li. Spuneți-mi un sport în care, la final de sezon, competitorii nu sunt epuizați, obosiți și ținuți pe linia de plutire de bandaje, aspirine și gheață„, a fost mesajul tranșant al lui Simon.

„Mă bucur că s-a încheiat acest sezon, pentru că a fost ca la maraton în ultimele săptămâni”,
Simona Halep, după eliminarea de la Turneul Campioanelor

În aceste condiții, este de așteptat ca prin simpla rocadă în calendar a turneelor din ultimele două săptămâni, sezoanele WTA viitoare să le țină în priză o săptămână în plus pe cele mai bune opt jucătoare ale anului. Simona Halep, cea care a disputat ultimele patru ediții ale Turneului Campioanelor, ar pierde astfel o săptămână de vacanță și ar fi pe teren inclusiv la început de noiembrie.

Problema financiară

Steve Simon a indicat și motivul clar pentru care circuitul din China nu poate fi comprimat. „Având în vedere invetițiile pe care China le-a făcut, este greu să spunem că nu mai vrem să mergem acolo. Trebuie să respectăm invetițiile, să fim inventivi și să găsim modalități de a oferi o soluție viabilă și atractivă. Vezi cum se contruiesc noi arene pentru tenis, se înmulțesc programele dedicate popularizării tenisului printre cei mici, tenisul ajunge în școli iar acestea sunt proiecte care susțin investițiile în infrastructură„, a punctat oficialul WTA. „Faptul că avem infrastructură, programe, dar nu și spectatori nu înseamnă că validează punctul de vedere – de ce am mai merge acolo? Pur și simplu, trebuie să muncim. Nimic nu se obține ușor„, a mai spus Steve Simon.

Concret, la Zhuhai, s-a construit un nou teren central cu o capacitate de 5.000 de locuri, Wuhan-ul dispune acum de un Central de 15.000 de locuri, la fel ca Wimbledon-ul, iar la Tianjin s-a construit un întreg nou complex dedicat tenisului, informează agenția de presă AFP.

18 turnee a disputat Simona Halep în 2017 – cele mai puține dintre sportivele din Top 4 WTA. Simona a disputat primul meci din sezonul 2017 pe 2 ianuarie – la Shenzhen, iar ultimul meci l-a disputat pe 27 octombrie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris. Ce face sportivul
Mediafax
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro