Halep are „coșmaruri” cu o singură jucătoare din WTA: „Cel mai greu e să joc contra ei! Mereu mă gândesc, de la vestiare, că…”

Redactor:
Andrei Pal
Halep are
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) are „coșmaruri” cu una dintre rivalele din WTA. Este vorba despre nemțoaica Angelique Kerber, care tocmai a câștigat titlul la Wimbledon, și despre care liderul mondial spune că se așteaptă mereu la „meciuri-maraton” când știe că va juca împotriva ei.

„Cel mai greu e să joc cu Angelique Kerber. Pe toate suprafețele. Mereu când am meci cu ea mă gândesc încă de la vestiare că va fi un lung, de trei ore, cu trei seturi. Mă pregătesc pentru schimburi lungi, de câte 20 de lovituri”, a spus Halep, pentru Eurosport.

Simona și „Angie” s-au întâlnit de două ori în acest an și de fiecare dată meciul s-a întins pe o perioadă lungă de timp. În semifinalele de la Australian Open, Halep s-a impus dramatic, cu 6-3, 4-6, 9-7, după ce a salvat două mingi de meci consecutive. Apoi, în sferturile de finală de la Roland Garros, Simona a avut nevoie tot de trei seturi să o învingă pe „Angie” (6-7, 6-3, 6-2).

Halep și Kerber s-au întâlnit de 10 ori în carieră, iar românca are un avantaj minim (6-4).

Simona Halep a spus adevărul și i-a lăsat pe toți cu gura căscată! Ce s-a întâmplat cu adevărat după ce mai mare succes din carieră: „Sinceră să fiu…”

Cum repari o greșeală? Cu două milioane de euro! Becali, gata să bage mâna adânc în buzunar pentru un fotbalist pe care l-a avut în curte: „L-aș lua oricând, nu am limită la bani!”

Becali nu se opune unei noi plecări de la FCSB: „Vreau cât am dat pe el!”. Fotbalistul care e cu bagajele la ușă

EXCLUSIV | Hagi transferă din Liga 2! Viitorul negociază pentru „Pirlo de România”

Lewandowski îi spune „adio” lui Bayern! Polonezul e supărat pe conducere și vrea să „rupă” contractul. Anunțul făcut în urmă cu puțin timp

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen