Halep: „Accidentarea nu e gravă, voi juca la turneul de la Indian Wells”

Halep:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea Simona Halep a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că accidentarea la gleznă care a forțat-o să abandoneze în primul tur la Dubai nu este gravă, precizând că nu se pune problema să nu joace la turneul Premier Mandatory de la Indian Wells, programat între 3 și 16 martie.

„Am ceva probleme, am tendonul imflamat, dar nu este foarte grav. De aceea m-am și oprit (n.r. – în meciul cu meciul cu Alize Cornet din primul tur de la Dubai) ca să nu agravez situația. Momentan o să îmi iau o pauză pentru problema de la tendon și după aceea mă voi pregăti pentru America. Nu se pune problema să lipsesc, o să joc la aceste turnee (n.r. – Indian Wells și Miami) pentru că nu am ceva grav, e doar o inflamație care va trece. O să fac recuperarea în București”, a spus Halep la întoarcerea în țară.

Jucătoarea română a explicat că îi este greu să se acomodeze la turneele din Statele Unite ale Americii, dar în același timp îi place să joace pe suprafețele dure pe care se desfășoară competițiile de acolo. „Nu m-am gândit încă ce îmi propun pentru Indian Wells, dar eu sper să joc bine. În America mi-a fost greu să joc, mi-e greu să mă adaptez cu mâncarea de acolo, dar eu sper să mă pregătesc foarte bine pentru turneu. Mi-e greu să joc pe suprafața de la Paris și pe cea de la Budapesta. Acolo e o suprafață lentă care mă deranjează la glezne, la tendoane. Îmi place mai mult hardul, cum a fost cel de la Doha, și hardul american”, a menționat sportiva numărul 9 în clasamentul WTA.

Halep, cap de serie numărul 7, a abandonat, marți, în primul tur al turneului Premier de la Dubai, cu premii de 2 milioane de dolari, la scorul de 1-6, 1-1, al meciului disputat cu franțuzoaica Alize Cornet, locul 26 WTA.

Halep a acuzat probleme la tendonul lui Ahile al piciorului drept. Ea a cerut de două ori time-out medical, o dată la 1-4 și a doua oară la 1-6. După 39 de minute, românca s-a retras de pe teren, fizioterapeutul WTA recomandându-i ulterior zece zile de pauză.

Acesta a fost primul meci al Simonei Halep după ce duminică a câștigat turneul de categorie Premier 5 de la Doha, cel mai important trofeu din cariera ei de până acum. Și la Doha, Halep s-a plâns de o inflamație a tendonului lui Ahile.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×