GALERIE FOTO | Alexandra Dulgheru, revenire și calificare de senzație în optimile BRD Bucharest Open, cu probleme la genunchi și lacrimi: „Am jucat cu multă durere și nu am avut putere să mă bucur”

GALERIE FOTO | Alexandra Dulgheru, revenire și calificare de senzație în optimile BRD Bucharest Open, cu probleme la genunchi și lacrimi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandra Dulgheru (46 WTA) a revenit spectaculos miercuri seară, în duelul din turul întâi la BRD Bucharest Open, în fața chinezoaicei Shuai Zhang și și-a asigurat biletele pentru optimile de finală ale competiției de la Arenele BNR. De la prim set cedat, „Alex” a forțat în setul doi, câștigând contra serviciului în game-ul opt, a servit pentru împingerea meciului în decisiv, dar mâna i-a tremurat pe rachetă și chinezoaica de pe locul 166 WTA a revenit. Bucureșteanca a închis totuși manșa la retur, iar în actul trei, a revenit de trei ori de la deficit de un break, pentru a se impune după două ore și 25 de minute, scor 3-6, 6-4, 6-4.

Intrată pe terenul central cu bangaj mare pe genunchiul stâng, Alexandra a strâns din dinți, s-a mobilizat exemplar pe final, forțând apariția erorilor și în jocul chinezoaicei.

Fac tot ce pot ca să mai joc aici. Apoi pauză. Am mai făcut greșeala de a juca prea mult cu durere, apoi am stat prea mult„, a punctat Alexandra Dulgheru, la finalul meciului. „A fost greu, pentru că eu nu eram bine. Cel mai greu mi-a fost la serviciu și la rever, tot ce înseamnă explozie pe picior. Dar atunci când ai o problemă, compensezi pe o parte și iar nu e bine. Nu mă așteptam să câștig meciul de azi, în condițiile astea. Am jucat cu multă durere astăzi și chiar nu am avut putere să mă bucur. La final, am plâns pur și simplu de ușurare că s-a terminat„.

  • Alexandra Dulgheru o va întâlni în turul doi pe americanca Anna Tatishvili (134 WTA).

Alexandra s-a accidentat la Roma: „este o inflamație a genunchiului. Am avut puțin timp înainte de Roland Garros, acolo s-a umflat și mai rău. Am avut doar o scurtă pauză, am făcut injecții, dar a venit iarba – am fost ok câteva zile, apoi m-au luat durerile din nou. Știam de la Contrexeville (n.r. – acolo unde Alexandra s-a impus, săptămâna trecută) că va fi greu. Acum începe să fie ca la Roma, în fiecare zi se umflă mai tare și trebuie neapărat să fac pauză. Nu este nimic rupt, dar este o inflamație puternică. Pot să mai joc, dar este un risc mare, dacă trec peste anumite limite. După turneul ăsta, categoric fac pauză, până la Cincinnati, poate Toronto. Trebuie să fac pauză, apoi să am timp pentru exerciții de întărire, ceea ce durează. îmi trebuie cel puțin două-trei săptămâni„, a explicat Alexandra la conferința de presă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele