FOTO | Simona Halep nu a fost inclusă în topul sportivelor cu cel mai în formă corp. Serena Williams se află pe doi, urmată de alte două tenismene

Au fost vizate toate sporturile, de la atletism și ciclism, până la fotbal și tenis. Interesant este că în top se află primele două tenismene ale lumii, Serena Williams (1 WTA) și Maria Șarapova (2 WTA), dar și Caroline Wozniacki (8 WTA).
Alexandru Tăcină
FOTO | Simona Halep nu a fost inclusă în topul sportivelor cu cel mai în formă corp. Serena Williams se află pe doi, urmată de alte două tenismene
  • Revista Sports Illustrated a realizat un top 50 al sportivelor cu cel mai în formă corp din lume. Criteriile pe care s-au bazat jurnaliștii americani au fost reprezentate de analize aprofundate ale forței, vitezei, rezistenței și agilității.

Au fost vizate toate sporturile, de la atletism și ciclism, până la fotbal și tenis. Interesant este că în top se află primele două tenismene ale lumii, Serena Williams (1 WTA) și Maria Șarapova (2 WTA), dar și Caroline Wozniacki (8 WTA). Dacă locurile din ierarhia WTA ar fi reflectat abilitățile din teren, Simona Halep (3 WTA) ar fi trebuit să o înlocuiască pe daneză. Williams se găsește chiar pe locul doi în clasamentul Sports Illustrated, după americanca Allyson Felix, multiplă campioană olimpică la atletism. Podiumul este completat de Simone Biles, una dintre cele mai bune gimnaste ale momentului. Wozniacki ocupă locul al 13-lea, în timp ce Șarapova se poate lăuda doar cu poziția 34.

Primele trei sportive cu cel mai în formă corp:

1. Allyson Felix (SUA, 29 de ani, 1,68 m înălțime) – Atletism

2. Serena Williams (SUA, 33 de ani, 1,75 m înălțime) – Tenis

3. Simone Biles (SUA, 17 ani, 1,45 m înălțime) –  Gimnastică

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania