FOTO | Serena Williams a primit un titlu adus tenisului doar de Arthur Ashe, Chris Evert și Billie Jean King, apoi a marcat momentul într-un mod special

  • Publicat:
  • Actualizat:

Serena Williams este primul star al tenisului care câștigă marele premiu al anchetei anuale a Sports Illustrated, după o pauză de 23 de ani, fiind desemnată „Sportsperson of the Year”. În total, doar nouă sportivi din afara Americii au primit acest titlu, de la prima apariție a revistei, în 1954, iar tenisul a luat partea leului prin Billie Jean King – în 1972, prin Chris Evert – în 1976 și prin Arthur Ashe – în 1992.

Câștigătoare a trei turnee de Mare Șlem în 2015, oprindu-se la două victorii distanță de realizarea celui de-al doilea Grand Slam în tenisul feminin în Era Open, Serena Williams a sărbătorit printr-o ședință foto impresionantă, cea mai spectaculoasă fotografie fiind deja pusă pe coperta celui mai recent număr al publicației americane.

Anul acesta a fost spectaculos pentru mine. Sports Illustrated mi-a recunoscut munca, dedicarea și determinarea pură, iar acest lucru mă mobilizează să continui și să merg mai bine. Nu este doar performanța mea, ci a întregii mele echipe. Sunt mai mult decât onorată. Vă iubesc! 2016? Hai s-o facem!„, a scris Serena Williams pe contul oficial de Instagram, acolo unde a și distribuit coperta revistei.

„Era cazul ca un jucător de tenis să câștige acest titlu, mai ales ținând cont de faptul că Federer, Nadal, Djokovic și Serena Williams au fost toți ignorați de câteva ori”, a comentat Brad Gilbert.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…