EXCLUSIV | De ce nu reușește Sorana Cîrstea să-și atingă potențialul enorm: „Nu e din cauza jocului!”

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Dan Mirea
EXCLUSIV | De ce nu reușește Sorana Cîrstea să-și atingă potențialul enorm:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostă sfertfinalistă la Roland Garros 2019 și ocupantă a locului 21 în clasamentul WTA, Sorana Cîrstea a ajuns la 29 de ani și senzația în lumea tenisului românesc este că nu și-a atins potențialul fabulos care-i făcea pe cei de la Adidas să o includă la o vârstă fragedă într-un program special de pregătire.

Cauzele? Din punctul de vedere al lui Adrian Marcu, jucătoarea din Târgoviște nu a reușit să stabilizeze un nivel de joc care să-i permită să câștige meciuri și atunci când nu prinde o zi bună. În ciuda talentului evident, Sorana se află acum doar pe locul 91 în clasamentul WTA și a pierdut în primul tur în ultimele patru turnee la care a participat: „Sorana e într-o perioadă nu foarte bună, dar nu din cauza jocului. Joacă destul de bine, dar are momente în care, în timpul jocului, parcă pierde firul și lovește foarte tare. Face multe greșeli, face prea mult pentru adversară și prea puțin pentru ea. Din punctul meu de vedere, Sorana trebuia să fie în primele 30 cel puțin cinci-șase ani. Au fost accidentări, probleme cu umărul, nu a avut o viață ușoară. A fost pe locul 200, apoi și-a revenit și a urcat din nou în primele 30. Comparat cu alții, nu a avut un joc mediu care să fie de un anumit nivel. A jucat bine, apoi nu a jucat bine, a fost sinusoidal ce a făcut ea”, a argumentat Marcu, la ProSport Live.


Câștigătoare a unui singur titlu WTA, Tașkent 2008, Sorana nu a mai reușit o performanță notabilă în circuit din 2013, când pierdea finala turneului de la Toronto cu Serena WIlliams și urca pe locul 21 în clasamentul mondial. A urmat o perioadă complicată, cu accidentări și reveniri, iar între timp Sorana a anunțat că nu va mai face parte din echipa de Fed Cup a României.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup