„Este o ciudățenie a naturii, apare o dată la 50 de ani”. SERIAL 8 cu 8 | Ei sunt protagoniștii de la Turneul Campionilor. Episodul 7: Roger Federer. „Deseori se auzea câte un răcnet grozav din vestiare. Știam cu toții că era Roger”. Mâna întinsă de Federație, cum a ajuns să spele toalete și dieta secretă

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 12 Nov. 2017, 08:07 Actualizat: 07 Aug. 2019, 16:34 Tenis

Este o ciudățenie a naturii, care apare o dată la 50 de ani„, a spus Pete Sampras despre omul care i-a nimicit recordurile, rând pe rând. Roger Federer este o ciudățenie a naturii, ajuns din urmă abia dincolo de 35 de ani de adevărul accidentărilor, durerii și al operației. Este o ciudățenie a naturii și pentru că tenisul lui este poezie, liric, ușor și mereu valsat, plutitor. De neimitat. Natural – opus tenisului sacadat, ritmat și pe alocuri fragmentat al lui Nadal. Tenisul lui Federer este mereu fluid, luminos și sclipitor, diferit de tenisul plin de efort, încrâncenare dusă până la ură și dincolo de granița ambiției. Nadal l-a antagonizat cu un joc al contrastelor. Tenisul lui Rafa este ca o proză modernă care schimbă des ritmul prin simpla dimensionare a frazelor, de la raliuri cu iz de basm în care Făt Frumos luptă cu Zmeul Zmeilor „zi de vară până-n seară” până la un-doi-urile serviciu-în-exterior urmat de forehand brutal, care zdrobește ca un buzdugan adversarul, trimițându-l în plin fuleu spre mantinela opusă. Deși tenisul unuia a fost pus în valoare de al celuilalt, Federer a plutit parcă de la titlu la titlu, chiar și atunci când între victoriile de la Grand Slam-uri, după 2012, s-au adunat lunile cu duzina, în timp ce traiectoria lui Nadal a trecut mereu de la culme la abis, desenând un grafic cu multe linii frânte.

Roger Federer și-a completat CV-ul în 2017.

Jucătorul care tocmai părăsise în noiembrie 2016 Top 10-le, pentru prima dată după 14 ani, a pornit sezonul de pe poziția a 16-a. A câștigat 32 din primele 34 de meciuri jucate în primele șapte luni și a transformat în realitate visul titlului de Mare Șlem cu numărul 18 – la Australian Open. Astfel, și-a completat CV-ul cu o revenire de senzație după operația la genunchi și pauza de șapte luni de la final de 2016 – o situație cu care nu mai fusese nevoit să se confrunte în carieră – dar și cu un prim succes în fața celui mai mare rival, Rafael Nadal, într-un turneu de Mare Șlem departe de suprafața sa favorită și de templul numit Wimbledon. Nadal îl învinsese de trei ori pe Federer la Australian Open, o dată la Wimbledon, plus „acasă” la Roland Garros – la fiecare meci direct, în timp de „Expresul de Basel” nu bifase decât victorii în primele două meciuri directe pe iarba de la Wimbledon. 2017 a schimbat și asta, în anul în care Federer a împlinit 36 de ani.


Roger Federer a câștigat pentru a opta oară în carieră titlul la Basel. Foto: Cezara Paraschiv

„Roger a avut un an magic, fiind capabil să joace la nivelul acesta, la vârsta aceasta. Încă joacă la un nivel incredibil. Roger a devenit mai bun. A pompat agresivitate în jocul lui, urcă la fileu și tot adaugă elemente noi tenisului său. Este incredibil și faptul că, la vârsta asta, continuă să fie la acest nivel fizic și mental, dar și ca dorință de a continua. Încă este atât de fericit să depună efortul necesar și să investească toate aceste ore. A fost extrem de inteligent în ceea ce privește alcătuirea programului, nu a jucat prea mult. A reușit să rămână proaspăt. Încă iubește jocul. Dacă va continua să o facă, mai poate juca liniștit un an sau doi – dacă dorește. Dacă nu, este dreptul lui să facă orice va vrea”,
Pete Sampras, despre Roger Federer în 2017, pentru site-ul turneului de la Wimbledon


Federer a dat o nouă dimensiune agresivității sale, și pe serviciu, și la retur. Foto: Cezara Paraschiv

Elvețianul a închis discuția „celui mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor”, ajungând la o lungime de cota 20 titluri de Mare Șlem. Are acum opt titluri la Wimbledon – cu două mai puțin decât recordul absolut la un Grand Slam, stabilit de Nadal cu „La Decima” de la Roland Garros. Federer va juca pentru a 15-a oară la Turneul Campionilor, după un sezon în care a pierdut doar patru meciuri, asta și pentru că a decis să sară complet peste sezonul de zgură și s-a concentrat pe suprafețele iuți: are 7 titluri și o finală disputată pe 2017 și ia startul la ATP Finals cu o serie de invincibilitate de zece partide.

  • ProSport vă propune, exact ca și la Turneul Campioanelor, un serial ‘8 cu 8’ de PROrtrete al celor opt protagoniști de la ATP Finals. Am pornit în ordine inversă, de la cel mai surprinzător și cel mai recent nume adăugat pe lista calificaților, Jack Sock, i-am descoperit pe David Goffin, Grigor Dimitrov, Marin Cilic, Dominic Thiem și pe Sascha Zverev, iar acum, în prima zi de competiție la ATP Finals, ajungem în sfârșit în top, la „greii” care se anunță favoriți. Episodul 7 îi este dedicat lui Roger Federer, iar luni încheiem seria cu Rafael Nadal, dimineață, în loc de prefață la meciul ibericului cu David Goffin.

1. În căutarea catharsis-ului: scopul este să atingi ‘jocul perfect’

Ar trebui să fii capabil să joci un joc perfect. Asta este filosofia lui, asta l-a motivat… Nu a considerat niciodată că adversarii săi sunt rivali care vor să îi ia lui untul de pe bucata de pâine, ci mai degrabă companioni pe o cale comună„, este modul în care René Stauffer, jurnalist elvețian care a scris biografia lui Federer, rezumă mentalitatea „Maestrului”.

Iar Roger Federer vorbește adesea în termeni filosofici despre tenis: „Am spus întotdeauna că toate criticile pot fi folosite drept combustibil„. Din cartea sa, „În căutarea perfecțiunii”, aflăm despre un moment care l-a diferențiat clar pe Roger încă de la vârste fragede.

Trebuia să ne trecem obiectivele pe o foaie de hârtie. Toți au scris ‘Vreau să ajung printre primii 100 de tenismeni ai lumii’, doar Roger a scris  ‘vreau să ajung în Top 10 și, după aceea, să ajung numărul unu mondial’. De atunci, ne-am uitat cu alți ochi la el”, a povestit Yves Allegro, un jucător cu trei ani mai mare decât Roger.

2. Vegetarian până la vârsta de 16 ani

Roger Federer iubește, ca mai toți jucătorii de tenis, ciocolata. În prezent, meniul său este pe cât de variat îi permite viața de sportiv. Însă, până la 16 ani, elvețianul a fost vegetarian, nu din rațiuni de sănătate sau de dietă, ci pentru că nu era tentat de alt tip de alimente. „Am fost vegetarian până la vârsta de 16 ani. La turneele de juniori nu se servea cea mai bună carne, așa că am renunțat să pun așa ceva în farfuria mea„, a povestit Federer. Chemat în echipa de Cupa Davis a Elveției pentru prima dată, la un meci împotriva Cehiei din 1998, pentru a fi sparring partenerul lui Marc Rosset, Roger a avut parte de un „botez” interesant într-un restaurant specializat în fripturi și grill.

Încercând să comande o porție de orez și o salată, Federer a fost luat la rost de jucătorul numărul unu al Elveției la vremea respectivă. Ești nebun? Nu, nu, nu!  Nu poți mânca verzăciuni aici! Vei încerca toate fripturile astăzi – mi-a spus. Așa că l-a chemat pe chelner și cred că am încercat vreo opt feluri de cărnuri. Bucăți mici de tot și mă tot întreba – ei, care îți place? Mi-au plăcut cel puțin jumătate dintre ele. Așa am ajuns să mănânc din nou carne și apoi – orice – iar este cu adevărat util atunci când ești invitat undeva„, a concluzionat Federer.

Soția sa, Mirka, l-a învățat pe Roger Federer să mânânce și pește – însă mai ales cu sos din abundență, pentru a scăpa de mirosul caracteristic. Una peste alta, acest stil de viață vegetarian pare să fi avut un impact pozitiv asupra lui Federer, alături de genele africane. Mama sa, Lynette, vine din Africa de Sud, iar Roger Federer are dublă cetățenie – elvețiană și sud-africană.

3. „Nu am fost întotdeauna zen”

Roger Federer, jucătorul care a câștigat 19 titluri de Mare Șlem, este sinonim cu eleganța și calmul pe terenul de tenis. Federer nu a fost însă întotdeauna așa. Și chiar și la 36 de ani, elvețianul mai izbucnește în râs când vreun jurnalist îi face o introducere amplă despre calmul său fantastic de pe teren și apoi îl roagă să ia la bani mărunți atitudinea jucătorilor din noua generație. Este exact ce s-a întâmplat la Basel, atunci când Roger Federer a pufnit în râs și a scăpat printre dinți – „nu am fost întotdeauna zen„.

Și, cu ajutorul uneia dintre biografiile lui Federer, aflăm detalii extrem de interesante despre perioada de rebeliune a elvețianului, care aduce puțin cu ceea ce trăia Andre Agassi la Academia lui Bollettieri.

Ne întoarcem în timp, în 1997, în cel mai mare oraș bilingv franco-german din Elveția. „Roger Federer rămăsese un tip temperamental, jucăuș și simpatic, uneori de nestăpânit. Deseori se auzea câte un răcnet grozav venind din vestiare sau din camera jucătorilor. Știam cu toții că era Roger. Avea nevoie de asta pentru a se descărca. Era, într-adevăr, cam zgomotos, dar simpatic. Roger devenea însă dezagreabil când nu-i mergea cum dorea pe terenul de tenis. Ieșirile sale verbale erau deja celebre, iar racheta de tenis îi zbura adesea din mână. Federer însuși a vorbit despre una dintre cele mai penibile întâmplări din perioada petrecută la Biel – ‘Aveau o cortină nouă la centrul de tenis. Ei ne-au zis că cine o strică va trebui să spele toaletele timp de o săptămână. Eu m-am uitat la ea și mi-am zis că e prea groasă, nimeni nu o poate rupe. Zece minute mai târziu, m-am întors și mi-am zburat racheta în cortină. Racheta a trecut prin aceasta ca prin brânză’. Ceilalți s-au oprit imediat din joc„, este relatarea din cartea „În căutarea perfecțiunii”.

În consecință, anticipând că va fi dat afară de pe teren oricum, Federer și-a strâns rapid lucrurile, a întors spatele și a plecat. Apoi însă, a trebuit timp de o săptămână să își ciopârțească programul de somn și să îl ajute pe omul de serviciu să spele toaletele și să pregătească terenurile de tenis.

4. Decizia Federației și decizia tatălui

În 1997, Federația Elvețiană de Tenis lua decizia de a inaugura Casa Tenisului, la Biel-Bienne, unde urmau să își dea mâna programul Tennis / Etudes, administrația Federației, un restaurant modern și o sală de recreere. Tot atunci, numărul antrenorilor federali a fost crescut. S-a creat astfel loc special pentru Peter Carter, primul antrenor al lui Roger Federer, tocmai pentru a ajuta dezvoltarea lui Roger, prin antrenamente individuale.

Din biografia „În căutarea perfecțiunii”, aflăm și că „în vara lui 1997, când împlinise 16 ani, Roger Federer a încheiat cei nouă ani obligatorii  de școală, hotărând să devină jucător profesionist. Din acest moment, el s-a concentrat exclusiv asupra acestui sport. ‘Oamenii ne tot spuneau ce talentat este Roger. Noi voiam rezultate clare. I-am explicat lui Roger foarte clar că nu îl putem susține financiar timp de zece ani, ca să ajungă doar pe locul 400’, povestește Lynette Federer„. La 16 ani, Roger s-a mutat pentru a sta în gazdă, alături de Yves Allegro (19 ani), cu scopul de a diminua costurile. „Am citit undeva că obișnuia să bea alcool, dar asta se întâmpla extrem de rar. E adevărat că uneori se juca la calculator până la două noaptea – dar nu mergea niciodată în cluburi sau pe la vreo petrecere„, povestește Allegro.

În același an 1997, „familia Federer s-a văzut confruntată cu o altă decizie importantă: compania Ciba i-a oferit lui Robert o funcție de conducere  la sucursala din Australia. Inițial, ideea de a imigra la celălalt capăt al pământului a fost primită  cu mare entuziasm. Pe măsură ce consecințele deveneau tot mai evidente, familia a devenit sceptică – nu erau siguri dacă Roger avea să beneficieze în Australia de aceleași șanse ca în Elveția„. Astfel, până la urmă, familia Federer a rămas în Elveția.


Cum ar fi arătat cariera lui Federer dacă s-ar fi ciocnit mult mai des de Lleyton Hewitt, omul care a avut un start de carieră mult mai apăsat în ATP decât Roger și pe care elvețianul s-a chinuit sezoane bune să îl depășească? Doar imaginația ne poate oferi un răspuns. Foto: Cezara Paraschiv

5. Atingerea lui Paganini

Pierre Paganini l-a întâlnit pe Roger Federer pe terenul de tenis, pe vremea când elvețianul avea 19 ani. În 2000, cei doi aveau să stabilească o colaborare cu normă întreagă. Paganini îi propunea un plan de îmbunătățire a capacității fizice, de trei ani, care l-a făcut pe Federer capabil să atingă viteza de 20 km/h în alergare: adică să îl ducă la egalitate pe primii 30 de metri cu un sprinter de nivel mediu. „Avea lipsuri mari la capitolul pregătire fizică. Mai ales la picioare și la forță mai avea enorm de lucrat. Problema lui era tocmai talentul său formidabil, care îi permisese să treacă peste deficitele din zona condiției fizice„, afirmă Paganini.


Rutina dinaintea fiecărei trageri la sorți este diferită pentru Roger Federer. Foto: Cezara Paraschiv

Un tenismen nu este un sprinter, nu este un maratonist, nici un aruncător de greutate, dar în același timp are nevoie de câte ceva din calitățile fiecărui tip de atlet” – este convingerea lui Pierre Paganini. Pentru Federer, el a creat un set special de exerciții inspirate din tenis și modelate special pe nevoile unui jucător de top. Le-a numit „integrated fitness training”, așa cum apare scris în cartea lui Rene Stauffer, „Povestea lui Roger Federer: în căutarea perfecțiunii”. În total, sunt aproape 100 de exerciții diverse, pentru că elvețianul, potrivit mărturiei antrenorului de parte fizică, urăște monotonia, are nevoie să înțeleagă de ce face fiecare exercițiu și trebuie să aibă un antrenament amuzant, captivant.

6. Proiectul de sulfet

Echipamentul lui Roger Federer îl găsești la vânzare în Elveția fără mari probleme: toate magazinele cu profil sportiv au câteva articole din gama Roger Federer, ba chiar țin pasul cu modelul purtat „la zi” de „Mister Perfect”. Chiar și din aeroportul din Zurich poți cumpăra tricouri cu

însemnele lui Federer

Pe lângă obiectele vestimentare, în magazinele Nike se găsește cu ușurință calendarul oficial dedicat fundației lui Roger Federer, chiar dacă celebrul logo al producătorului de echipament sportiv nu apare vizibil pe calendar. Alți patru sponsori apar trecuți pe calendar, iar luna decembrie este rezervată pentru Roger Federer Foundation, înființată în 2003. Scopul fundației lui Roger Federer este acela de a crește calitatea procesului educațional din Africa de Sud și Elveția.

7. Certat cu tehnologia

Este de notorietate faptul că Roger Federer a fost un aspru contestatar al tehnologiei Hawk Eye – de revizuire electronică a deciziilor arbitrilor de linie. În 2007, la Wimbledon, în finala cu Nadal, elvețianul a răbufnit – ‘mă omoară! închideți-l’. Un alt lucru care nu i-a fost pe plac lui Federer a fost upgrade-ul pe care l-au înregistrat turneele de tenis.

Obișnuiam să colecționez toate badge-urile de acreditare de pe la turnee. Acum, nu mai este la fel de interesant. Toți organizatorii descarcă de pe internet o fotografie oficială de-a mea. Înainte însă, îți făceau fotografia pe loc și era o mărturie vie, exactă a prezenței mele la respectivul turneu„, a povestit Federer într-un interviu inedit preluat de Tennis World USA.

8. Omagiu pentru „Mister Perfect”: timbrul și strada

Roger Federer a devenit, pe data de 10 aprilie 2007, prima personalitate a Elveției care este onorată cu un timbru special, în timpul vieții. Reprezentanții Țării Cantoanelor au ales o fotografie în care Roger Federer apare cu trofeul de la Wimbledon în mână și au mers pe o variantă color a unui timbru în valoare de un franc elvețian.

Mă bucur că am devenit un simbol, așa cum este cuțitul de armată elvețian sau cum sunt munții noștri„, a declarat Federer la ceremonia de lansare a timbrului poștal. Federer a povestit că, în copilărie, îl ajuta pe tatăl său, Robert, să colecționeze timbre, însă la un moment dat, acesta a vândut colecția.

De aceeași onoare a avut parte și Ilie Năstase, în perioada vieții, în perioada comunistă, în România.

Tot din seria „omagii” pentru Federer, trebuie spus și că o stradă din Biel / Bienne îi poartă numele celui mai titrat jucător din tenisul masculin în turneele de Mare Șlem.

CV pe scurt

Data nașterii: 8 august 1981 (36 ani)
Locul nașterii: Basel, Elveția
Înălțime: 1,85 m 
Cea mai bună clasare: 1 ATP (2 februarie 2004  / ultima dată a fost lider mondial pe 4 noiembrie 2012)
Titluri de Mare Șlem: 19 (5 la Australian Open, 1 la Roland Garros, 8 la Wimbledon, 5 la US Open)
8 recorduri incredibile în carieră

  • timp de 17 ani nu a ratat niciun turneu de Mare Șlem: a disputat 65 de ediții consecutive între 1999 (an în care încă juca în calificări) și ediția 2016 a Roland Garros-ului.
  • 1378 de meciuri ATP cu ZERO abandonuri în timpul partidei. Este o performanță cu care niciun alt jucător din ATP nu se poate lăuda. Totuși, trebuie întărit faptul că Federer nu a abandonat niciodată în timpul unui meci în derulare. Elvețianul preferă să declare forfait înainte de meci dacă fizicul i-o cere – așa cum s-a întâmplat chiar înainte de finala ediției 2014 a Turneului Campionilor, când Federer i-a pus pur și simplu trofeul în brațe lui Djokovic, fără a lovi vreo minge.
  • este jucătorul care a reușit cele mai multe break-uri în circuitul ATP de la introducerea statisticilor detaliate (1991): Federer a câștigat 4.450 de game-uri pe retur, dominând un Top 5 completat, în ordine, de Nadal, Ferrer, Djokovic și Agassi. Dintre jucătorii activi însă, Nadal are cel mai bun procentaj la mingi de break convertite – 45%, ibericul fiind depășit doar de Guillermo Coria (46%).
  • 302 săptămâni petrecute pe prima poziție ATP – un record absolut – de-a lungul a trei „mandate”, dintre care 237 săptămâni consecutive.
  • 36 de prezențe consecutive în sferturile de finală în turneele de Mare Șlem – record absolut și o dovadă fantastică a constanței elvețianului (de la Wimbledon 2004 până la French Open 2013).
  • 23 semifinale consecutive în turneele de Mare Șlem (Wimbledon 2004 – Australian Open 2010).
  • este singurul jucător de tenis care a câștigat câte cinci titluri consecutive la două turnee de Mare Șlem: a legat câte 40 de victorii și la Wimbledon, și la US Open, iar într-un articol postat pe site-ul turneului de la Flushing Meadows, intitulat „Top Five Factors: The Unbelievable, Unbreakable Records”, acest record este trecut la numărul unu, deasupra fabuloasei prestații din 1987 a Martinei Navratilova, care a câștigat toate cele trei titluri posibile – simplu, dublu feminin și dublu mixt.
  • 105 puncte jucate, fără să comită vreo greșeală neforțată. Roger Federer a reușit această adevărată performanță la ediția 2007 a US Open-ului, împotriva lui John Isner.

Raport victorii / înfrângeri pe 2017: 49 – 4
Titluri în 2017: 7 (2 de Mare Șlem – Australian Open și Wimbledon, 3 Masters 1000 – Indian Wells, Miami, Shanghai, 1 ATP 500 -Halle, 1 ATP 250 – Basel)
Palmares versus Top 8 în 2017:  8 victorii, 1 înfrângere. Federer are un palmares fantastic pe 2017 împotriva jucătorilor de top 8, iar mai mult, de fiecare dată când ‘Fed’ a învins un sportiv dintre primii opt, a luat acasă și trofeul. Federer a câștigat patru dintre cele șapte titluri ale sezonului în finale contra unor jucători din Top 8. Mai exact, elvețianul a început anul cu două victorii în fața jucătorilor din Top 8 la Australian Open – la Nishikori (5 ATP) și Stan Wawrinka (4 ATP), apoi și-a trecut alte două astfel de victorii în cont la Indian Wells – la Nadal (6 ATP) și Stan Wawrinka (3 ATP). La Miami, l-a învins din nou pe Nadal (7 ATP), în finală. Elvețianul a obținut alte două victorii versus Top 8 ATP la Wimbledon – cu Raonic (7 ATP) și Cilic (6 ATP) – în finală. Sascha Zverev (8 ATP) este singurul jucător din Top 8 care l-a învins pe Federer în 2017, în finala de la Rogers Cup. La Masters-ul de la Shanghai, Federer l-a învins pentru a patra oară în patru meciuri pe 2017 pe Rafael Nadal.
Cel mai bun rezultat la Turneul Campionilor: a 15-a prezență, este deținătorul recordului pentru cele mai multe titluri la ATP Finals – 6 trofee (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)


Foto: Cezara Paraschiv

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 12 Nov. 2017, 08:07 Actualizat: 07 Aug. 2019, 16:34 Tenis
Pe aceeași temă
George Burcea s-a mutat din casa Andreei Balan! Si-a parasit familia! Imaginile RUSINOASE suprinse cand isi cara bagajele...
George Burcea s-a mutat din casa Andreei Balan! Si-a parasit familia! Imaginile RUSINOASE suprinse cand isi cara bagajele...
Coronavirus, adevărat şi fals: cele mai comune mituri, demontate
Coronavirus, adevărat şi fals: cele mai comune mituri, demontate
E OFICIAL! Coronavirusul l-a UCIS! Ministerul Sanatatii i-a anuntat decesul
E OFICIAL! Coronavirusul l-a UCIS! Ministerul Sanatatii i-a anuntat decesul
Pot flatulenţele să transmită noul virus COVID-19? Explicaţia experţilor în sănătate din China
Pot flatulenţele să transmită noul virus COVID-19? Explicaţia experţilor în sănătate din China
Au inceput negocierile! Virgil van Dijk poate deveni cel mai bine platit fundas din lume! Ce lovitura poate da fotbalistul
Au inceput negocierile! Virgil van Dijk poate deveni cel mai bine platit fundas din lume! Ce lovitura poate da fotbalistul
Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu
Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
De ce nu pozează Andra niciodată în costum de baie? Avem singurele imagini cu ea dezbrăcată! Detaliul pe care îl ascunde
De ce nu pozează Andra niciodată în costum de baie? Avem singurele imagini cu ea dezbrăcată! Detaliul pe care îl ascunde
Momentul emoţionant în care o româncă răpită la naştere îşi întâlneşte familia după 25 de ani VIDEO
Momentul emoţionant în care o româncă răpită la naştere îşi întâlneşte familia după 25 de ani VIDEO
Ce salariu primesc angajaţii care intră în carantină sau izolare la domiciliu din cauza coronavirusului
Ce salariu primesc angajaţii care intră în carantină sau izolare la domiciliu din cauza coronavirusului
Alan Turing, ''iertat'' pentru homosexualitate, va fi noul chip de pe bancnota de 50 de lire sterline
Alan Turing, ''iertat'' pentru homosexualitate, va fi noul chip de pe bancnota de 50 de lire sterline
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
"Ianis Hagi, la Real Madrid". Anunţ URIAŞ venit direct de pe Santiago Bernabeu, după explozia românului de la Rangers
Pericol imens la graniță! Ungurii se pregătesc de un atac
Pericol imens la graniță! Ungurii se pregătesc de un atac
Cine este Daria, fata care a obținut Golden Buzz! Uluitor ce a putut să facă
Cine este Daria, fata care a obținut Golden Buzz! Uluitor ce a putut să facă
ULTIMA ORA! Liviu Dragnea, ACCIDENT GRAV in puscarie! Medicii, interventie de urgenta! In ce stare se afla
ULTIMA ORA! Liviu Dragnea, ACCIDENT GRAV in puscarie! Medicii, interventie de urgenta! In ce stare se afla
Prima mare ţară europeană care anunţă măsuri extreme împotriva coronavirusului. Sute de mii de români vor trebui să ..
Prima mare ţară europeană care anunţă măsuri extreme împotriva coronavirusului. Sute de mii de români vor trebui să ..
BREAKING! S-A VINDECAT primul roman infectat de coronavirus! Ce a mancat in spital. O consumi si tu, in fiecare zi
BREAKING! S-A VINDECAT primul roman infectat de coronavirus! Ce a mancat in spital. O consumi si tu, in fiecare zi
Un hoţ din tramvai a sustras obiectul pe care această tânără îl avea în buzunarul din spate. Când a văzut ce era a rămas ŞOCAT şi a vrut să îl pună înapoi. Anecdota este virală. „Rugaţi-vă pentru el!”
Un hoţ din tramvai a sustras obiectul pe care această tânără îl avea în buzunarul din spate. Când a văzut ce era ...
China pregăteşte o armată de 100.000 de raţe. Statul pe care îl va „invada”
China pregăteşte o armată de 100.000 de raţe. Statul pe care îl va „invada”
George Burcea A EXPLODAT: “Doar bârfa-i bună?”. Ce a putut să scrie pe Instagram
George Burcea A EXPLODAT: “Doar bârfa-i bună?”. Ce a putut să scrie pe Instagram
A intrat în vigoare codul galben de VISCOL, valabil pentru 20 de județe. Vezi HARTA
A intrat în vigoare codul galben de VISCOL, valabil pentru 20 de județe. Vezi HARTA
Apariție RĂVĂȘITOARE! Lidia Buble a pozat goală pe internet!
Apariție RĂVĂȘITOARE! Lidia Buble a pozat goală pe internet!
După relația tumultoasă cu Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat! Ce detalii picante a dat vedeta despre noul iubit
După relația tumultoasă cu Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat! Ce ...
Ce a făcut George Burcea când l-au oprit polițiștii. Oamenii legii au rămas încremeniți
Ce a făcut George Burcea când l-au oprit polițiștii. Oamenii legii au rămas încremeniți
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
FOTO. Andreea Mantea s-a lăsat fotografiată goală în cada cu spumă! Imagini incendiare cu prezentatoarea emisiunii ‘Puterea dragostei’
FOTO. Andreea Mantea s-a lăsat fotografiată goală în cada cu spumă! Imagini incendiare cu prezentatoarea emisiunii ‘Puterea ...
FOTO. Fără rețineri: cum arată soția lui Petre Roman, în costum de baie, la 47 de ani! Imagini nemaivăzute cu Silvia Chifiriuc
FOTO. Fără rețineri: cum arată soția lui Petre Roman, în costum de baie, la 47 de ani! Imagini nemaivăzute cu Silvia ...
Coronavirus - top neadevăruri extrem de periculoase!
Coronavirus - top neadevăruri extrem de periculoase!