Efort inuman. Irina Bara a jucat peste 6 ore într-o zi la un puternic turneu ITF! A băgat spaima în americance după ce s-a calificat în finală la simplu și a cucerit titlul la dublu

Alexandru Tăcină
Efort inuman. Irina Bara a jucat peste 6 ore într-o zi la un puternic turneu ITF! A băgat spaima în americance după ce s-a calificat în finală la simplu și a cucerit titlul la dublu

Irina Bara (România, 170 WTA) s-a calificat în finala turneului ITF de la Indian Harbour Beach, dotat cu premii în valoare de 60.000 de dolari, după ce a dispus sâmbătă seară de Taylor Townsend (SUA, 113 WTA), scor 6-7(5), 7-5, 7-5.

UPDATE: Oboseala și-a spus cuvântul, iar Irina Bara a fost învinsă duminică seară de Caroline Dolehide, în ultimul act, scor 6-4, 7-5. Românca a urcat 19 locuri, până pe 151 WTA, și merită cu prisosință această clasare după ce a jucat 6 ore și 2 minute într-o zi la turneul de la Indian Harbour Beach.


Bara le-a luat pe sus pe americance: numai la simplu a învins trei reprezentante ale SUA într-o săptămână

Irina Bara le-a luat pe sus pe americance la Indian Harbour Beach, ultima ei „victimă” fiind Taylor Townsend, a patra favorită a competiției. Bara a mai trecut de alte două reprezentante ale SUA în drumul ei către finală – Usue Arconada (233 WTA) în primul tur și Kristie Ahn (109 WTA) în optimi, iar în sferturi a învins-o pe Ons Jabeur (140 WTA) din Tunisia.

Irina Bara a întors scorul după ce a fost condusă cu set și break de Taylor Townsend

Bara a câștigat o semifinală maraton, depășind-o pe Townsend după trei ore și 27 de minute. Românca în vârstă de 23 de ani a reușit o revenire de zile mari, ținând cont că sportiva din SUA a condus cu set și break, la 6-7, 3-4. De asemenea, Irina a recuperat superb și în decisiv, de la 0-2 și 1-3, demonstrând că are o putere de luptă formidabilă.

Trei victorii în aceeași zi pentru Irina: după calificarea în finala de la simplu, a câștigat trofeul la dublu

Tot sâmbătă seară, Irina a găsit resurse să mai joace alte două meciuri, decalate din cauza ploii, triumfând alături de Silvia Soler-Espinosa în proba de dublu. Perechea româno-spaniolă și-a adjudecat titlul după victorii la cuplurile Sophie Chang/Alexandra Mueller (SUA), scor 7-6(1), 6-3, respectiv Jessica Pegula/Maria Sanchez (SUA), scor 6-4, 6-2. În total, Bara a jucat tenis 6 ore și 2 minute într-o zi.

Va urca cel puțin 19 locuri în clasament

Marea miză pentru Irina Bara este reprezentată de titlul de la simplu, pentru care se va lupta cu o altă sportivă locală, Caroline Dolehide (135 WTA). Dolehide este jucătoarea care i-a creat mari probleme Simonei Halep la Indian Wells, liderul mondial câștigând greu, cu 1-6, 7-6(3), 6-2. Până acum, Bara și-a asigurat o urcare de 19 locuri, până pe 151 WTA, dar poate ajunge pe 140 WTA dacă triumfă duminică seară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri