Djokovic nu este la prima abatere! Şi la Australian Open 2020 putea fi eliminat pentru că a atins arbitrul!

Djokovic nu este la prima abatere! Şi la Australian Open 2020 putea fi eliminat pentru că a atins arbitrul!
Novak Djokovic este recunoscut ca un tip temperamental, iar uneori sare calul

Scene incredibile la US Open 2020, după ce Novak Djokovic a fost descalificat din competiţie pentru că a lovit cu mingea o arbitră de linie.

Oficialii competiţiei au discutat preţ de câteva minute cu Novak Djokovic, iar în cele din urmă au luat decizia drastică. Deşi complet acoperită de regulament, măsura luată de americani pare mult prea dură. În special pentru fanii sârbului, dar chiar şi pentru toţi cei care iubesc tenisul.

În condiţiile în care este destul de evident că Nole a fost doar neglijent, nu şi rău intenţionat. A lovit mingea după încheierea game-ului şi ar fi trebuit să ţină cont de riscuri. Dar cu siguranţă nu a vrut să o lovească pe acea arbitră. Ba chiar a mers imediat pentru a-şi cere scuze şi a se asigura că nu este nimic grav. Dar nu a fost suficient pentru a fi păstrat în competiţie.

Novak Djokovic şi-a cerut scuze după ce l-a atins pe picior pe arbitrul de scaun din finala Australian Open 2020

Interesant este că Nole este la al doilea turneu de Grand Slam consecutiv la care are o astfel de problemă şi riscă descalificarea. În timpul finalei cu Dominic Thiem, Novak Djokovic a avut o dispută foarte dură cu Damien Dumusois, arbitrul de scaun.

În drumul său spre bancă, după un game în care fusese nemulţumit de deciziile francezului, Nole l-a bătut pe picior. Pentru a-l felicita, ironic, pentru modul în care a influenţat jocul. Dumusois nu a reacţionat, iar oficialii turneului nu au intervenit nici ei. Ba mai mult, Djokovic a repetat gestul şi câteva minute mai târziu. A primit o amendă de 30.000 de dolari după meci, dar a fost păstrat în competiţie. Şi chiar a câştigat acea finală în faţa lui Thiem.

Sigur că nu pot fi mândru de acest gest. Nu trebuia să îl ating pe arbitru şi îmi cer scuze faţă de el şi orice altă persoană pe care am deranjat-o, a declarat Novak Djokovic după acel incident.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania