Distribuție stelară în „optimile” Roland Garros: episodul 22 al marii rivalități Șarapova – Williams se joacă luni! Tabloul complet

Distribuție stelară în "optimile" Roland Garros: episodul 22 al marii rivalități Șarapova - Williams se joacă luni! Tabloul complet

Turul trei al turneului de la Roland Garros a ajuns la final sâmbătă seară, iar distribuția optimilor de finală e una stelară. Primele trei favorite ale competiției au ajuns între ultimele 16 jucătoare, iar cel mai așteptat meci va fi cel dintre Maria Șarapova (31 de ani) și Serena Williams (36 de ani), tenismenele care fac obiectul celei mai aprige rivalități din istoria recentă a sportului alb.

După ce Caroline Garcia a învins-o pe Irina Begu, mai rămăseseră doar două locuri libere pe tabloul optimilor de finală, iar ele au fost ocupate de Serena Williams și Angelique Kerber, doi foști lideri mondiali. Deși mulți specialiști se așteptau la un meci mult mai greu, americanca a avut nevoie de doar o oră și 16 minute pentru a trece de Julia Goerges (Germania), scor 6-3, 6-4, în timp ce „Angie” a învins-o în două tiebreak-uri pe Kiki Bertens, finalista de la Madrid.

Masha vs. Serena, episodul 22

Iar meciul pe care vor sta toate privirile se va juca luni, cel mai probabil pe Philippe Chatrier, și le va pune față în față pe Maria Șarapova și Serena Williams. Va fi a 22-a confruntare dintr-o rivalitate epică, iar dorința de a arăta că, spre finalul carierei, pot juca un tenis la superlativ face încleștarea și mai interesantă. La primul turneu de Mare Șlem de la revenire, Serena pare favorită, iar statutul îi e dat de istoria directă cu Maria Șarapova, adversara sa preferată din circuit cu care s-a intersectat prima dată în 2004, la Miami, când a câștigat clar, în două seturi. Apoi, în finalele de la Wimbledon (6-1, 6-4) și Turneul Campioanelor (4-6, 6-2, 6-4), Șarapova, pe atunci în vârstă de 17 ani, a obținut singurele sale victorii în meciurile directe cu cea mai bună jucătoare din istorie.

Și 22 de întâlniri în 14 ani s-au lăsat și cu un conflict de durată, Masha și Serena având imaginea unor jucătoare care nu se înțeleg. Nici pe teren, nici în afara lui. Iar explicația a venit de la rusoaică, în cartea autobiografică: „Am auzit-o plângând, după finala de la Wimbledon din 2004, și nu m-a iertat niciodată. Nu a crezut că o fată ca mine, de 17 ani, o poate învinge. Cred că nu a putut trece peste asta”, a dezvăluit Șarapova, care, luni, va încerca să obțină primul său succes pe zgură în fața Serenei. De-a lungul istoriei, cele două s-au întâlnit o singură dată la Roland Garros, în finala din 2013, câștigată de Serena, scor 6-4, 6-4.

Tabloul complet al optimilor de finală de la Roland Garros:

  • Simona Halep (România, 1 WTA) – Elise Mertens (Belgia, 16 WTA)
  • Angelique Kerber (Germania, 12 WTA) – Caroline Garcia (Franța, 7 WTA)
  • Garbine Muguruza (Spania, 3 WTA) – Lesia Tsurenko (Ucraina, 39 WTA)
  • Serena Williams (SUA, 451 WTA) – Maria Șarpova (Rusia, 30 WTA)
  • Barbora Strycova (Cehia, 26 WTA) – Iulia Putințeva (Kazahstan, 98 WTA)
  • Madison Keys (SUA, 13 WTA) – Mihaela Buzărnescu (România, 33 WTA)
  • Anett Kontaveit (Estonia, 24 WTA) – Sloane Stephens (SUA, 10 WTA)
  • Daria Kasatkina (Rusia, 14 WTA) – Caroline Wozniacki (Danemarca, 2 WTA)

     

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO HOT! Ea este MISS WORLD 2026! Are 24 de ani și îți taie răsuflarea!
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Frankie de la „Insula Iubirii” 2026! Cu ce se ocupă, de fapt, tânăra care i-a zăpăcit pe toți?
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania