De la Paris, direct în istorie!** Șarapova a câștigat turneul de la Roland Garros și este a zecea jucătoare care a luat toate competițiile de Grand Slam

Șarapova a învins-o pe Errani în finală Rusoaica a revenit pe prima poziție în WTA după patru ani Doar o oră și 29 de minute i-au fost necesare Mariei Șarapova să câștige primul titlu la Roland Garros, suficient ca să revină și pe prima poziție în WTA. „Vreau să vă spun că vă mulțumesc. Vă mulțumesc pentru că ați crezut în mine. Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut mai bună. Vă mulțumesc pentru că ați împărtășit acest moment alături de mine", acesta a fost mesajul pe care rusoaica l-a postat pe pagina personală de Facebook, la scurt timp după ce a reușit să câștige finala de la Paris, contra italiencei Sara Errani, cu 6-3, 6-2. Favorita numărul 2 a turneului de la Paris și-a trecut în cont cel de-al patrulea titlu de Grand Slam, după victoria de la Wimbledon (2004), succesul din 2006 de la Australian Open și trofeul câștigat la US Open în 2008. Astfel, Șarapova a devenit a zecea jucătoare din istorie care a cucerit toate cele patru turnee de Grand Slam. Felicitată de Vladimir Putin Președintele rus, Vladimir Putin, a ținut să o felicite pe Șarapova după victoria de sâmbătă: „Ați cucerit acele culmi pe care le-au atins doar cei mai puternici, legendari jucători de tenis din lume - victoria în toate turneele Marelui Șlem. Aceasta este o recompensă meritată pentru talentul dumneavoastră, pentru măiestrie și uimitoarea capacitate de a munci". La 25 de ani, frumoasa Maria și-a văzut, astfel, eforturile recompensate, după ce în 2008 a lipsit din competiție vreme de nouă luni din c
De la Paris, direct în istorie!** Șarapova a câștigat turneul de la Roland Garros și este a zecea jucătoare care a luat toate competițiile de Grand Slam

Șarapova a învins-o pe Errani în finală
Rusoaica a revenit pe prima poziție în WTA după patru ani

Doar o oră și 29 de minute i-au fost necesare Mariei Șarapova să câștige primul titlu la Roland Garros, suficient ca să revină și pe prima poziție în WTA. „Vreau să vă spun că vă mulțumesc. Vă mulțumesc pentru că ați crezut în mine. Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut mai bună. Vă mulțumesc pentru că ați împărtășit acest moment alături de mine”, acesta a fost mesajul pe care rusoaica l-a postat pe pagina personală de Facebook, la scurt timp după ce a reușit să câștige finala de la Paris, contra italiencei Sara Errani, cu 6-3, 6-2. Favorita numărul 2 a turneului de la Paris și-a trecut în cont cel de-al patrulea titlu de Grand Slam, după victoria de la Wimbledon (2004), succesul din 2006 de la Australian Open și trofeul câștigat la US Open în 2008. Astfel, Șarapova a devenit a zecea jucătoare din istorie care a cucerit toate cele patru turnee de Grand Slam.

Felicitată de Vladimir Putin
Președintele rus, Vladimir Putin, a ținut să o felicite pe Șarapova după victoria de sâmbătă: „Ați cucerit acele culmi pe care le-au atins doar cei mai puternici, legendari jucători de tenis din lume – victoria în toate turneele Marelui Șlem. Aceasta este o recompensă meritată pentru talentul dumneavoastră, pentru măiestrie și uimitoarea capacitate de a munci”.

La 25 de ani, frumoasa Maria și-a văzut, astfel, eforturile recompensate, după ce în 2008 a lipsit din competiție vreme de nouă luni din cauza unei operații la umăr, iar șansele de a redeveni cea mai bună jucătoare de tenis din lume deveniseră infime.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania