Corespondență din Melbourne | Florin Mergea și țintele sale alături de Dominic Inglot: „Vreau să intrăm în Top 10 și să ne calificăm la Turneul Campionilor”. Ce spune despre meciul contra prietenului Tecău

Corespondență din Melbourne | Florin Mergea și țintele sale alături de Dominic Inglot:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cel mai bun parcurs al lui Florin Mergea la Australian Open s-a încheiat în sferturile de finală, românul cedând miercuri dimineață, alături de partenerul său Dominic Inglot, în fața favoriților șase la Melbourne, Horia Tecău și Jean-Julien Roger, 4-6, 6-7(3).
  • „Dodo” a reușit la Antipozi victoria carierei, chiar în ziua în care a împlinit 30 de ani: 7-6 (4), 6-3 împotriva liderilor mondiali – Mike și Bob Bryan, cei mai titrați tenismeni ai probei de dublu.

Florin, spune-ne despre meciul pierdut cu  Horia și Jean-Julien Roger.
Așa cum anticipam, a fost un meci greu. Horia și Julien au făcut un meci foarte bun. Consider că am avut și noi șansele noastre mai ales în primul set, unde am avut trei mingi de break pe care nu le-am fructificat. Dacă le converteam, poate se schimba situația setului. Am încercat să stăm mereu aproape, s-a văzut și în scorul final. Au mai fost și câteva mingi norocoase în setul doi, în tie-break. Oricum cred că a fost un turneu extraordinar pentru noi, sunt încă la început cu Dom și avem obiective destul de mari – până acum le-am îndeplinit și mergem mai departe.

Meciul a fost destul de strâns, unde a fost facută diferența?
A fost foarte strâns cum am mai spus, diferența a fost făcută de una sau două mingi. Din punctul nostru de vedere, nu am jucat ce am vrut să jucăm. Nu e frumos să caut scuze, dar în fiecare zi am avut condiții diferite de joc, mai ales că am avut foarte multe meciuri jucate, evoluate și la dublu, și la dublu mixt. Ei au jucat exact cum o fac de obicei, am știut exact la ce să ne așteptăm. Nu ne-au dat mingi, au pus totul în teren și asta le-a adus victoria.

Spune-mi despre performanța pe care ai reușit-o chiar de ziua ta, eliminarea fraților Bryan.
A fost un meci extraordinar, am mai jucat de două ori cu ei, de fiecare dată am fost din ce în ce mai aproape de victorie, mai ales anul trecut la Shanghai în semifinale – meci pierdut  împreună cu Rohan Bopanna, scor 7-6(5), 6-4. Am știut de la început ce trebuie să facem, am încercat să intrăm pe teren să căștigăm meciul, mai ales că frații Bryan sunt o echipă care nu o să-ți dea niciodată vreo șansă. În meci trebuie să mergi mereu peste ei și să-l câștigi, iar noi am reușit să facem treaba asta.

Spune-mi despre parteneriatul tău cu Dominic, cum s-a născut și vorbeai de planurile de viitor, ce doriți să realizați?
Mă știu cu Dom de doi ani și mereu ne-am înțeles bine în afara terenului, lucru care a fost determinant în decizia de a juca cu el. A fost un jucător din primii 20 anul trecut, a avut câteva accidentări, deci știam că poate să joace foarte bine. Mereu am discutat una-alta, am fost mereu aproape și la US Open. El căuta un anumit partener și eu i-am spus să aștepte să termin de jucat meciul pentru că nu mă înțelegeam bine cu partenerul meu de atunci, Marin Draganja, iar după ce s-a terminat turneul am zis să jucăm împreună.

Și…
La început am zis să jucăm câteva turnee să vedem ce se întămplă, cum ne înțelegem, am făcut semifinale la primele trei turnee și de acolo am mers mai departe. Acum e prima oară când am o echipă, un preparator fizic, un antrenor care să meargă mereu cu noi la turnee și asta s-a văzut aici, la Australian Open. Acum, ca planuri căutăm să jucăm cât mai mult  și să ne calificăm pentru Londra și să intrăm în primele 10 echipe.

Cum te-ai simțit să joci împotriva compatriotului Horia Tecău?
Nu a fost niciodată ușor împotriva lui Horia, probabil același lucru îl va spune și el. Ne știm de atâta vreme, multă lume spune că atunci când intri pe teren și joci împotriva unui prieten nu contează că e adversar, dar nu e chiar așa, emoțiile nu sunt ușor de controlat și cred că și din partea lui a fost același lucru. Bineînțeles, o să mai avem ocazii să jucăm împreună și unul împotriva celuilalt.

Și de aici, din Australia, unde o să mergi?
O să participăm la un turneu in Franța, un 250 care se desfășoară la Montpellier.

Mulțumim pentru interviu si mult succes!
Mulțumesc si eu!

Corespondență de la MIHAI VASILIU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…