Complexul Williams! Halep a pierdut o nouă ocazie să câștige în fața celei mai tari familii din tenisul feminin

Simona a condus tot meciul, dar fostul lider WTA a devenit de fiecare dată, scor: 6-4, 5-7, 3-6
Complexul Williams! Halep a pierdut o nouă ocazie să câștige în fața celei mai tari familii din tenisul feminin

Simona a condus tot meciul, dar fostul lider WTA a devenit de fiecare dată, scor: 6-4, 5-7, 3-6

Numele de Williams îi provoacă încă neplăceri Simonei Halep în circuitul WTA. Aflată pe val în ultimele luni, jucătoarea din Constanța a întâmpinat totuși dificultăți atunci când a avut în față una din cele două surori Williams, Serena sau Venus. Nu pentru că jocul nu i-ar fi mers, ci pentru că pur și simplu a apărut un blocaj, poate un complex.

După ce a fost învinsă de Serena de două ori în acest an, Simona a pierdut ieri și cu Venus, în turul trei al turneului de la Tokyo. De această dată, Halep a cedat dramatic, scor 6-4, 5-7, 3-6. Pentru eleva lui Adrian Marcu jocul a fost ceva de genul „game-ul și ocazia”, care în final s-au răzbunat, ca la fotbal! Simona a avut 1-0 la seturi și avantajul unui break atât în setul secund (n.r. în trei rânduri!), cât și în decisiv. Venus a revenit însă de fiecare dată, iar la final a câștigat neașteptat până și pentru ea. Astfel, Simona a ajuns la un 0-6 cu familia Williams în WTA, suferind câte trei înfrângeri cu fiecare în parte.

Fără Simona Halep, dar cu Sorana Cîrstea

Dacă turneul de la Tokyo s-a încheiat ieri pentru Halep, în schimb, Sorana Cîrstea urma să joace și în această dimineață în Japonia. Meciul din turul trei cu Svetlana Kuznetsova s-a întrerupt ieri din cauza ploii, la 4-1 pentru româncă. În cazul unei victorii, Cîrstea va juca tot azi, în sferturi, cu învingătoarea dintre Petra Kvitova și Madyson Keys.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania