Catalina Castano, fost nr.35 WTA, a fost diagnosticată cu cancer la sân

Catalina Castano (34 de ani) a fost diagnosticată cu cancer la sân, boală descoperită în faza incipientă. Locul 35 ocupat de Castano în 2006 reprezintă cea mai bună clasare a unei jucătoare din America de Sud din acel moment și până acum.
Alexandru Tăcină
Catalina Castano, fost nr.35 WTA, a fost diagnosticată cu cancer la sân

Catalina Castano (34 de ani) a fost diagnosticată cu cancer la sân, boală descoperită în faza incipientă.  Jucătoarea columbiană, clasată pe locul 35 în lume în anul 2006, a declarat într-un comunicat de presă că este pregătită pentru încercarea pe care va trebui să o treacă: „Îmi asum dificultatea terapiei pe care va trebui să o suport, cu aceeași atitudine care mi-a caracterizat întreaga viață. Sper ca tratamentul să dea rezultate bune”.

  • Ultimul eveniment sportiv la care a participat Catalina a fost turneul de la Florianopolis (Brazilia), în martie 2014, unde a ajuns până în sferturile de finală.
  • Locul 35 ocupat de Castano în 2006 reprezintă cea mai bună clasare a unei jucătoare din America de Sud din acel moment și până acum.
  • Jucătoatea în vârstă de 34 de ani se află pe poziția 185 în prezent și a cucerit un singur turneu WTA în carieră, în proba de dublu de la Bastad 2012, alături de compatrioata Duque Marino.

   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]