Begu, decisivă pentru a 7-a oară în Fed Cup! Irina a ajuns la o cifră impresionantă după ce a adus punctul calificării în fața Canadei

Performanță superbă reușită de Irina, care a adus punctul victoriei pentru România în competiția inter-țări din tenisul feminin pentru a 7-a oară!
Alexandru Tăcină
Begu, decisivă pentru a 7-a oară în Fed Cup! Irina a ajuns la o cifră impresionantă după ce a adus punctul calificării în fața Canadei

Irina Begu este „talismanul” echipei naționale de Fed Cup! După ce a câștigat al treilea meci al confruntării cu Canada, în Grupa Mondială II din Fed Cup, sportiva în vârstă de 27 de ani a atins o bornă istorică.

Performanță superbă reușită de Irina, care a adus pentru a 7-a oară punctul victoriei pentru România în competiția inter-țări din tenisul feminin! Fie că vorbim de meciurile de simplu, fie că au fost meciuri de dublu, Begu a pus umărul decisiv la numeroase succese ale naționalei de Fed Cup. Duminică, Irina a trecut de Katherine Sebov cu 6-2, 6-4, ducând la 3-0 scorul întâlnirii cu Canada. S-a jucat după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri” în Sala Polivalentă din Cluj, așa că Irina și compania și-au asigurat fără emoții biletul pentru barajul de accedere în Grupa Mondială (în meciurile de sâmbătă, Cîrstea a trecut de Zhao cu 6-2, 6-2, iar Begu a dispus de Andreescu, 6-3, 6-7, 6-2).

Partidele în care Irina Begu a adus punctele victoriei în Fed Cup:

  • Irina Begu câștigă al treilea meci al întâlnirii cu Croația din Grupa I Europa/Africa 2012, la dublu, alături de Simona Halep, iar România se impune cu 2-1 (7-6, 7-6 cu Petra Martic/Ani Mijacika).
  • Irina Begu câștigă al doilea meci al întâlnirii cu Luxemurg din Grupa I Europa/Africa 2012, iar România face 2-0 și obține victoria (6-3, 6-2 cu Anne Kremer).
  • Irina Begu câștigă al treilea meci al întâlnirii cu Ungaria din Grupa I Europa/Africa 2014, la dublu, alături de Monica Niculescu, iar România se impune cu 2-1 (6-7, 6-2, 6-0 cu Timea Babos/Reka-Luca Jani).
  • Irina Begu câștigă al treilea meci al întâlnirii cu Marea Britanie din Grupa I Europa/Africa 2014, la dublu, alături de Monica Niculescu, iar România se impune cu 2-1 (6-0, 6-2 cu Jocelyn Rae/Heather Watson).
  • Irina Begu câștigă al cincilea meci al întâlnirii cu Spania din Grupa Mondială II 2015, la dublu, alături de Monica Niculescu, iar România se impune cu 3-2 (5-7, 6-3, 6-2 cu Anabel Medina/Garbine Muguruza).
  • Irina Begu câștigă al patrulea meci al întâlnirii cu Marea Britanie din barajul de menținere în Grupa Mondială II 2017, iar România face 3-1 și obține victoria (6-4, 7-5 cu Heather Watson).
  • Irina Begu câștigă al treilea meci al întâlnirii cu Canada din Grupa Mondială II 2018, iar România face 3-0 și obține victoria (6-2, 6-4 cu Katherine Sebov).

Irina Begu a debutat în anul 2010 în Fed Cup, devenind o jucătoare vitală pentru echipa noastră. Bucureșteanca a câștigat 7 meciuri și a pierdut 6 partide la simplu, iar în proba de dublu are un procentaj de 6 victorii și 3 înfrângeri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro