Apariție-surpriză pentru România pe tabloul principal de la Nurnberg: la aproape 31 de ani, debutează în circuitul WTA!

Apariție-surpriză pentru România pe tabloul principal de la Nurnberg: la aproape 31 de ani, debutează în circuitul WTA!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioana Laura Paar este surpriza extrem de plăcută a turneului de la Nurnberg. La aproape 31 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 31 mai, românca își va face debutul pe tabloul principal într-un turneu WTA.

Aflată pe locul 305 în clasamentul mondial, Ioana Laura Paar nu a renunțat la visul de a juca în circuitul de elită, după ani petrecuți în ITF: duminică, ea a semnat o revenire de senzație în fața Ralucăi Șerban (care acum concurează pentru Cipru), impunându-se cu scorul 3-6, 7-5, 6-2. Aflată cu 72 de poziții mai sus în clasament, Șerban a avut meciul în mână, conducând în setul secund mai întâi cu 4-0, apoi cu 5-1. Chiar dacă a servit de două ori pentru calificarea pe tabloul principal și a avut două mingi de meci, Șerban nu a putut concretiza, Paar reușind să câștige șase game-uri la rând pentru a forța decisivul.

Ioana Laura Paar a revenit și în setul trei, de la 0-2, cu o nouă serie de șase game-uri consecutive, punând punct meciului după două ore și 17 minute.

Paar trecutse, sâmbătă, cu 6-4, 6-2 de Nadia Podoroska (Argentina, 22 ani, 270 WTA). Cele două victorii au propulsat-o pe tabloul principal, spre un duel cu o altă jucătoare venită tot din calificări, Quirine Lemoine (Olanda, 27 ani, 227 WTA). România mai are alte două reprezentante pe tabloul principal de la Nurnberg: Irina Begu (care va debuta împotriva reprezentantei gazdelor, Anna-Lena Friedsam, beneficiara unui wildcard, locul 522 WTA) și Sorana Cîrstea (care va juca în primul tur împotriva favoritei șase a tabloului, Kirsten Flipkens, din Belgia, locul 60 WTA).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele