ANALIZĂ‚ | 10 pentru Roland Garros: una dintre ele va ajunge în finală, conform statisticii. Doar două jucătoare din Top 10 sunt pe plus înaintea celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului. Halep, la limita Top 5

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 21 May. 2015, 08:00 Actualizat: 21 May. 2015, 08:14 Tenis
  • Turneul de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, stă sub semnul imprevizibilului în 2015.

La masculin, totul gravitează în jurul lui Rafael Nadal, sportul alb având nenumărate dileme: mai este spaniolul principal favorit la Paris după cinci înfrângeri pe suprafața favorită în acest sezon? Poate fi scos din lista favoriților la titlu un sportiv cu nouă trofee în palmares și o singură înfrângere? Este declinul „Regelui Zgurii”? Însă, la feminin, lucrurile sunt, ca de obicei, mult mai complicate: în top 10, niciuna dintre principalele „suspecte” când vine vorba despre succesul în turneele importante sau în turneele de zgură nu a punctat prin constanță în 2015. Top 10 WTA e marcat de accidentări, de lipsa cronică de formă și de problemele de încredere. Doar două jucătoare par a fi pe o pantă ascendentă după toate turneele sezonului european de zgură care contează în stabilirea ordinii pe tabloul de la French Open: Maria Șarapova și Carla Suarez Navarro – și nu este vorba doar despre ultimul rezultat reușit la Roma.

Statistica arată că, în anii 2000, o singură dată s-a întâmplat ca finala de la French Open să nu includă o tenismenă din Top 10: în 2005, Justine Henin era cap de serie 10 la Paris, dar abia a 12-a în clasamentul WTA în timpul turneului. Tenisul feminin este predispus surprizelor, cu zece campioane diferite în cincisprezece ediții ale turneului de la Roland Garros, dar și un zero mare în dreptul numărului de ediții în care primele patru favorite să fi ajuns „la pachet” în careul de ași. Însă în 2015, evoluția pe zgură a primelor zece jucătoare în turneele premergătoare a fost extrem de ezitantă, inconsistentă și fluctuantă și niciuna dintre cele care intră în Top 10 – clasamentul care stabilește capii de serie pentru turneul care începe duminică – nu se poate considera mulțumită pe deplin de sezonul său roșu de până acum.


Serena Williams este lider detașat în clasamentul WTA, în timp ce Maria Șarapova a tranșat la limită duelul cu Simona Halep pentru poziția a doua WTA la ultimul turneu care a contat pentru acest clasament „înainte de Roland Garros”, cel de la Roma.

1. Serena Williams: de la „nu a fost Serena pe teren” la protejarea cotului – 5 victorii, 1 înfrângere, 1 abandon. Cel mai bun rezultat: semifinală la Madrid – 495 puncte WTA (americanca are alte trei victorii pe suprafața roșie în Fed Cup, în 2015)

Zgura rămâne suprafața mai slabă a Serenei Williams, chiar dacă americanca a reușit să triumfe de două ori la Roland Garros, atât la simplu, cât și la dublu (feminin + finală la mixt), iar în 2015, mezina Williams va începe turneul din capitala Franței cu un semn de întrebare privind forma fizică, după ce turneul de la Roma s-a încheiat prematur pentru Serena, înaintea meciului al doilea, abandon de teama unei agrăvări a durerilor de la cot. La Williams, retragerile în turneele de categorie Premier nu sunt chiar rare (ne amintim faptul că americanca a avut o serie de 50 de victorii consecutive în clasa superioară, Premier Mandatory, menținută și cu trei abandonuri consecutive: în sferturile de finală de la Madrid și Beijing în 2014 și în semifinală, la Indian Wells – 2015). La conferința de presă de la Foro Italico, americanca a vorbit însă despre riscul care ar fi planat asupra participării la Roland Garros și la Wimbledon (turneu care ar fi început după nu mai puțin de patru săptămâni), dacă ar fi continuat competiția de la Roma.

Chiar mai îngrijorătoare pentru Serena Willliams a fost însă forma de la Madrid. În condiții favorabile pentru jocul său plin de forță, dar și pentru serviciul său, americanca a dat un mare rateu în semifinale, în fața cehoaicei Petra Kvitova (învinsă cu 2-6, 3-6), declarând la final: „Nu a fost Serena astăzi pe teren. Nu am fost în meci”. Serviciul americancei a fost în vacanță, complet inofensiv în fața cehoaicei. Tot un meci foarte slab pentru standardele americancei a fost și cel din „optimi”, cu Victoria Azarenka, americanca recunoscând că a fost foarte norocoasă să fi revenit în fața bielorusei, după trei mingi de meci salvate la limită, cu șansă.

Serena a fost inconstantă, mai preocupată de ceea ce s-a întâmplat în afara terenului. Îngrijorarea nu a lipsit în tabăra fanilor ei nici înainte de Australian Open, turneu pe care l-a abordat fără meci oficial jucat în 2015 și după cunoscutul episod „cafeaua pe teren”, urmat de o înfrângere usturătoare cu Radwanska, pusă pe seama unei totale lipse de energie, însă „Philippe Chatrier” este cel mai puțin iertător teren central pentru americancă, dintre cele patru din turnee de Mare Șlem.

2. Maria Șarapova: ascensiune de la turneu la turneu – 9 victorii, 2 înfrângeri. Cel mai bun rezultat: titlul la Roma – 1.291 puncte WTA

Campioana în exercițiu de la Roland Garros și-a revenit la Roma, după două turnee în care jocul său a scârțâit, dar rezultatele ei s-au legat încă de la Madrid. Rusoaica a reușit să își ofere confortul psihologic de a sta departe de „coșmarul” Williams până în finala de la Paris și are plusul de încredere dat de succesul recent. Față de anul 2014, în care intra pe tabloul de la Paris cu două titluri (Madrid și Stuttgart), „Masha” are acum patru victorii mai puțin. Cu toate astea, Șarapova este constanta din finalele de la Paris, iar detronarea ei va fi o mare provocare, chiar pentru cele mai îndemânatice specialiste ale suprafeței.

Și Șarapova a avut însă fluctuații uriașe: la Stuttgart a fost învinsă de Angie Kerber, în primul meci, iar la Madrid a fost chinuită de tânăra Caroline Garcia. Apoi, de Wozniacki. Totuși, rusoaica este singura jucătoare din Top 10 care a trecut cu brio examenul turneelor pregătitoare pentru Roland Garros, din postura jucătoarei care avea de răspuns unor așteptări importante.

3. Simona Halep: o singură situație complicată rezolvată pe teren, pe zgură, în 2015 – 5 victorii, 3 înfrângeri. Cel mai bun rezultat: semifinală la Roma – 545 puncte WTA

Simona Halep a dezamăgit în 2015 pe zgură prin rezultate, dar mai ales prin felul în care a pierdut. În 2014, constănțeanca a adunat a doua zestre de puncte pe suprafața roșie, însă, dacă privim ce a făcut înainte de Roland Garros, Simona reușise o finală la Madrid (o victorie în plus față de cel mai bun rezultat din 2015), pierduse în primul meci la Stuttgart și abandonase în „optimi”, în al doilea meci, la Roma. Însă în acest sezon, jucătoarea considerată favorizată de zgură nu a reușit să convingă decât în meciurile în care, practic, adversarele nu au avut replică. Simona a „rezolvat” un singur duel complicat, la Stuttgart, împotriva ibericei Muguruza, o victorie care, teoretic, după eșecul de la Galați, ar fi trebuit să o ajute și să o monteze mental pe româncă. A fost singurul meci de trei seturi gestionat corect de Halep, pe zgură, în 2015.

Caroline Wozniacki a temperat revenirea Simonei în semifinala turneului din Germania, în mare parte pentru că a fost mai flexibilă decât românca pe întreaga durată a partidei în care aceasta a câștigat totuși setul doi. La Madrid, Simona a părut bătută de la vestiare de Cornet, Halep declarând că se aștepta la un rezultat negativ – o reacție pusă la zid rapid.

Cu adevărat problematic a fost ceea ce s-a întâmplat la Roma: Simona a defilat în primele trei meciuri, cedând doar șapte game-uri, în fața unor adversare deloc comode pe hârtie – tânăra Riske și veterana Venus Williams, apoi conaționala Alexandra Dulgheru. De la jucătoarea care dintr-o dată a fost socotită ca principală favorită la Paris, Simona a clacat psihic după un prim set dominat clar în fața ibericiei Suarez Navarro. Simona s-a stins ca joc, a greșit enorm, a luat decizii inexplicabile în punct, neinspirate, dar mai ales s-a inflamat cu fiecare minge, cu fiecare punct. I-a lipsit sângele rece în final, la 5-4 – un lucru neobișnuit pentru ea în 2015.

4. Petra Kvitova: două meciuri senzaționale, un titlu, în rest probleme peste probleme – 8 victorii, 3 înfrângeri. Cel mai bun rezultat: titlu la Madrid – 1.191 puncte WTA

Petra Kvitova a dat lovitura la Madrid, primele sale meciuri cu Govorțova și Vandeweghe fiind adevărate thrillere și mostre de supraviețuire în meciuri în care jocul nu îți funcționează., Cehoaica lipsise ca performanțe din prim-planul tenisului după titlul obținut anul trecut la Wimbledon: și-a luat  o pauză departe de tenis, pentru reîncărcarea bateriilor, și a pornit cu frâna de mână trasă la Stuttgart. Inclusiv la Madrid Kvitova nu a fost încântată de jocul său până în semifinale.

Meciul cu Serena Williams a fost însă perfect (6-2, 6-3), tactic și ca execuții, iar finala cu Svetlana Kuznețova – o mostră de joc agresiv câștigător pe zgură. Petra a reușit în aceste două meciuri să impresioneze și a intrat pe lista favoritelor la Roland Garros, dar Roma a schimbat situația, cu o revenire la ezitările care i-au caracterizat jocul în ultimele luni dublei campioane de la Londra. Pentru jucătoarea de 25 de ani, întrebarea majoră este: care Petra Kvitova își va face apariția pe zgura de la Paris?

5. Caroline Wozniacki: daneza s-a furișat în față, fără a face zgomot – 6 victorii, 3 înfrângeri. Cel mai bun rezultat: finală la Stuttgart – 521 puncte WTA

Daneza este ghinionista de serviciu a tablourilor: deși bine înfiptă în Top 10, Wozniacki a jucat de trei ori în 2015 în primele două tururi cu Vika Azarenka – de fiecare dată, cedând duelul – la Australian Open, la Doha și pe zgură, la Roma. Prin prisma adversarei, dar și al nivelului de joc, elliminarea din primul act de la Foro Italico nu are impactul unor înfrângeri suferite de alte favorite ale suprafeței.

Cu trei victorii în fața unor jucătoare din Top 10, teoretic mai avantajate de jocul pe zgură, Wozniacki are motive să spere la un nou parcurs bun la următorul turneu de Mare Șlem. Lipsa ei de eficacitate în meciurile cu adevărat mari, în fazele finale ale Grand Slam-urilor, o scoate însă automat din lista „favoritelor” pentru finala de sâmbătă de pe arena „Philippe Chatrier”.

6. Eugenie Bouchard: deriva continuă – 1 victorie, 2 înfrângeri. Cel mai bun rezultat: „optimi” Roma – 115 puncte WTA (Genie mai are o înfrângere pe zgura verde de la Charleston)

Sam Sumyk recunoștea într-un material despre rolul antrenorului, la microfonul Eurosport, că pentru moment, pare a nu avea soluțiile potrivite pentru jocul elevei sale, dar lucrează în continuare pentru corectarea acestui aspect. Canadianca este la polul opus unui vârf de formă, cu patru victorii post-Australian Open în 2015. Schimbarea de suprafață este greu de blamat în acest caz, Bouchard fiind mai degrabă victima unei lipse acute de inspirație, forță fizică și încredere.

În acest moment, jucătoarea își menține poziția în Top 10 grație rezultatelor din 2014, de la turneele de Mare Șlem, însă la capitolul puncte făcute în acest sezon, este pe un greu de digerat loc 32, depășită de Irina Begu și Alexandra Dulgheru.

 

7. Ana Ivanovic: la un pas să fie fără triumf pe zgură în 2015 – 2 victorii, 3 înfrângeri. Cel mai bun rezultat: „optimi” la Madrid – 122 puncte WTA

Ana Ivanovic nu a mai impresionat în 2015 în turneele premergătoare Roland Garros-ului. Dacă anul trecut pierdea doar în fața celor mai bune „zguriste” ale sezonului – Șarapova și Halep, plus Serena Williams, trecându-și în cont o finală la Stuttgart și o semifinală la Roma, acum jocul ei este din nou puțin impresionant.

Ana ar fi putut foarte bine să fie fără victorie în sezonul european de zgură înainte de French Open dacă Alexandra Dulgheru reușea să ducă până la capăt din punct de vedere fizic meciul direct din primul tur de la Madrid. Alex a semnat o spectaculoasă revenire în setul doi, adjudecat la tie-break în fața reginei de la Paris, din 2008. „Piti” a plătit însă scump lipsa de antrenament pe zgură după Fed Cup, Montreal.

8. Carla Suarez Navarro: cele mai multe victorii pe zgură în turneele de pregătire – 10 victorii, 3 înfrângeri. Cel mai bun rezultat: finală la Roma – 900 puncte WTA

Carla Suarez Navarro este liderul la zi ca număr de victorii în circuit în 2015, în Top 10, cu 31 de victorii, dar și jucătoarea cu cele mai multe victorii pe zgură. Iberica a învins patru jucătoare de Top 8 pe această suprafață (Halep, Ivanovic, Bouchard, Kvitova), iar Maria Șarapova a fost și ea chinuită zdravăn de jocul atipic al minionei tenismene, care poate rupe ritmul oricărui tip de adversară.

Sfertfinalistă deja în 2014 la French Open, grație unui culoar favorabil, curățat de favorite, Navarro are șansa carierei la Paris, grație succeselor în fața unor jucătoare cu nume, mai ales dacă rivalele se vor confrunta în continuare cu demonii propriului joc, așa cum pare a se fi întâmplat în turneele premergătoare competiției din capitala Franței.

9. Ekaterina Makarova: a pierdut sclipirea din debutul anului pe zgură – 3 victorii, 3 înfrângeri. Cel mai bun rezultat: „sferturi” la Stuttgart – 215 puncte WTA

Rusoaica Makarova și-a pierdut, la schimbarea de suprafață, direcția și sclipirea de la Australian Open. Ea a redevenit un adversar accesibil, care intră la bătaie în meciuri cu adversare mai curând cu clasament inferior ei, decât cu numele mari din tenis. Pe de altă parte, sezonul său pe zgură nu mai este din 2011 partea cu cele mai lungi parcursuri pentru Makarova (în 2011 își trecea în palmares o prezență în „optimi” la Paris) iar 2015 nu promite deloc să schimbe acest aspect.

Jocul său cu lovituri „grele” rămâne mai adecvat suprafețelor rapide, mai periculos pentru rivale, în timp ce deplasarea sa oferă o șansă bună adversarelor.

10. Andrea Petkovic: lanț de ghinioane – 1 victorie, 1 înfrângere. Cel mai bun rezultat: tur doi la Madrid – 65 puncte WTA

Semifinalistă la Paris în 2014, Petkovic are motive să se plângă, pentru că a fost privată de oportunitatea de a se antrena. Andrea a jucat un singur turneu, la Madrid, a fost lovită de o toxinfecție alimentară care i-a compromis nu unul, ci două turnee, obligând-o să renunțe și la prezența la Roma. Singura jucătoare de Top 10 care a avut o tentativă de a disputa turneu și în săptămâna premergătoare Roland Garros-ului, în logica câștigătoare în 2014, atunci când până în această fază, nemțoaica adunase o victorie printre trei înfrângeri, înainte de a găsi câteva senzații pozitive la Strasbourg, a rezistat pe teren doar 36 de minte, interval în care a cedat toate cele cinci game-uri jucate împotriva Iuliei Putințeva.

Petkovic a confirmat în 2014 cel mai clar că se poate face performanța carierei fără un parcurs care să anunțe o formă bună, însă problemele de sănătate sunt un impediment acum.

  • Ca număr de puncte strânse pe zgură în 2015 în sezonul european, Simona Halep este a cincea, dar, ca bilanț victorii – înfrângeri, românca este a șasea în clasamentul dominat de surprinzătoarea Carla Suarez Navarro.

 

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 21 May. 2015, 08:00 Actualizat: 21 May. 2015, 08:14 Tenis
Pe aceeași temă
TOP 30 - Vedetele noastre cu
TOP 30 - Vedetele noastre cu "rușinea" pe afară. Unele nici măcar nu au lenjerie intimă
Spionul MI6 Christopher Steele avea o relaţie „personală” cu Ivanka Trump
Spionul MI6 Christopher Steele avea o relaţie „personală” cu Ivanka Trump
DOLIU in politica din Romania! A MURIT! Dancila il PLANGE...
DOLIU in politica din Romania! A MURIT! Dancila il PLANGE...
A murit Marie Fredriksson, solista trupei Roxette
A murit Marie Fredriksson, solista trupei Roxette
Era „fratele geaman” al lui Gardos si mai talentat decat Bicfalvi, dar acum lucreaza intr-o fabrica din Germania
Era „fratele geaman” al lui Gardos si mai talentat decat Bicfalvi, dar acum lucreaza intr-o fabrica din Germania
Imagini de la cea mai exclusivistă orgie din lume! Așa arată femeile care satisfac cei mai bogați oameni ai planetei
Imagini de la cea mai exclusivistă orgie din lume! Așa arată femeile care satisfac cei mai bogați oameni ai planetei
Mașină cu un kilometraj record. Care este SINGURA piesă înlocuită la aproape UN MILION de km parcurși?
Mașină cu un kilometraj record. Care este SINGURA piesă înlocuită la aproape UN MILION de km parcurși?
Copii agresaţi de colegi la şcoala sătească: „M-a dezbrăcat în fundul gol şi m-a coţăit“. Directoarea: „De modul în care vin copiii la şcoală nu sunt responsabilă“
Copii agresaţi de colegi la şcoala sătească: „M-a dezbrăcat în fundul gol şi m-a coţăit“. Directoarea: „De ...
ULTIMĂ ORĂ: Unul dintre cei mai cunoscuţi şi puternici bancheri a MURIT. Ce s-a întâmplat
ULTIMĂ ORĂ: Unul dintre cei mai cunoscuţi şi puternici bancheri a MURIT. Ce s-a întâmplat
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
Pregătiţi-vă de CONCEDIERI. Anunţul fulger făcut de Iohannis
Pregătiţi-vă de CONCEDIERI. Anunţul fulger făcut de Iohannis
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
Absolut şocant! Mărturiile monstrului din Caracal! Ce a îndurat Luiza Melencu
Absolut şocant! Mărturiile monstrului din Caracal! Ce a îndurat Luiza Melencu
Cum a apărut soția lui Pepe, pe o stradă în Barcelona! FOTO Oamenii au crezut că nu văd bine
Cum a apărut soția lui Pepe, pe o stradă în Barcelona! FOTO Oamenii au crezut că nu văd bine
Tricou revoltător, retras de pe un site de shopping. Mesajul de neimaginat te face să chemi poliţia pe loc!
Tricou revoltător, retras de pe un site de shopping. Mesajul de neimaginat te face să chemi poliţia pe loc!
Catalin Botezatu e RAU! RAVASITOR: Doar Dumnezeu ma poate SALVA! Oamenii au inceput sa planga...
Catalin Botezatu e RAU! RAVASITOR: Doar Dumnezeu ma poate SALVA! Oamenii au inceput sa planga...
Răspunsul genial dat de un taximetrist din București după ce un client i-a cerut o șaorma pe aplicație
Răspunsul genial dat de un taximetrist din București după ce un client i-a cerut o șaorma pe aplicație
Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO]
Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria ...
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, în spate | FOTO
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, ...
Becali, dezlănţuit! Discurs umilitor la adresa lui Dan Petrescu şi a CFR-ului.
Becali, dezlănţuit! Discurs umilitor la adresa lui Dan Petrescu şi a CFR-ului. "Eu l-am sunat şi i-am zis asta..." Cum ...
Carmen de la Sălciua este însărcinată! Culiță Sterp a dat-o de gol
Carmen de la Sălciua este însărcinată! Culiță Sterp a dat-o de gol
Doliu enorm in lumea muzicala! S-a stins din viata dupa lupta cu o boala crunta
Doliu enorm in lumea muzicala! S-a stins din viata dupa lupta cu o boala crunta
A spart toate audientele! A pozat in sanii goi, la 45 de ani! Vedeta a avut curaj mult. Arata fenomenal
A spart toate audientele! A pozat in sanii goi, la 45 de ani! Vedeta a avut curaj mult. Arata fenomenal
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Concept SUV ARO CARPATIC: off-roaderul românesc n-a arătat niciodată atât de bine – GALERIE FOTO
Concept SUV ARO CARPATIC: off-roaderul românesc n-a arătat niciodată atât de bine – GALERIE FOTO
FOTO HOT. Cum arată corpul Andreei Bălan, la 35 de ani, după două sarcini! În trecut poza goală complet în Playboy, acum s-a lăsat fotografiată aşa
FOTO HOT. Cum arată corpul Andreei Bălan, la 35 de ani, după două sarcini! În trecut poza goală complet în Playboy, ...
Corina Bud încinge internetul! S-a lăsat fotografiată goală-pușcă. Arată fenomenal la 39 de ani FOTO
Corina Bud încinge internetul! S-a lăsat fotografiată goală-pușcă. Arată fenomenal la 39 de ani FOTO
HOROSCOP RUNE pentru săptămâna 9-15 decembrie, cu Mihai Voropchievici. Gemenii se vor bucura foarte mult
HOROSCOP RUNE pentru săptămâna 9-15 decembrie, cu Mihai Voropchievici. Gemenii se vor bucura foarte mult
Horoscop Zodia Pești 12 Decembrie 2019
Horoscop Zodia Pești 12 Decembrie 2019
Motivul real pentru care femeile trimit partenerilor fotografii nud
Motivul real pentru care femeile trimit partenerilor fotografii nud