A început sarabanda abandonurilor în tenis. Rafael Nadal, OUT de la Brisbane, după un control RMN, în timp ce Del Potro a anunțat, deja, că va rata Australian Open-ul

A început sarabanda abandonurilor în tenis. Rafael Nadal, OUT de la Brisbane, după un control RMN, în timp ce Del Potro a anunțat, deja, că va rata Australian Open-ul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Starurile tenisului masculin se chinuie cu accidentările și în start de 2019. Rafael Nadal a decis, miercuri, să se retragă de la Brisbane, turneul pregătitor pentru primul Grand Slam al anului, în timp ce argentinianul Juan Martin del Potro a anunțat deja, cu două săptămâni înainte, că nu va juca la Australian Open din cauza problemelor la genunchi.

Rafael Nadal, al doilea în clasamentul mondial, s-a retras de la Brisbane înaintea duelului din primul tur cu francezul Jo Wilfred Tsonga, din cauza unei accidentări la coapsa stângă, anunță site-ul oficial ATP. „După o perioadă lungă în afara competiției, am simțit o durere la picior. Am făcut un RMN, există o foarte mică întindere. Am vrut să joc, dar… Ieri am vorbit cu doctorii din Spania. M-am culcat. Când m-am trezit, ei dormeau, așa că a trebuit să aștept înainte să iau decizia. Mă simt mai bine decât în urmă cu patru zile. În mod normal, ar trebui să apară o îmbuntățire. Probabil voi fi sută la sută peste cinci zile. Chiar cred că pot fi sută la sută pregătit la startul de la Melbourne„, a transmis Rafael Nadal, în cadrul unei conferințe de presă.

Japonezul Taro Daniel îl înlocuiește pe Nadal pe tabloul principal de la Brisbane, din postura de lucky loser, urmând să evolueze direct în turul doi, contra lui Tsonga.

  • Spaniolul a jucat cel puțin sfert de finală în ambele turnee de Mare Șlem disputate pe hard, anul trecut, însă de fiecare dată nu a terminat ultimul meci pe teren din cauza problemelor fizice.

Juan Martin del Potro, numărul cinci mondial, a anunțat, pe rețelele de socializare, că nu este refăcut după accidentarea la genunchi suferită în circuitul asiatic de toamnă și, în consecință, va rata Australian Open-ul. „Vă voi ține la curent în legătură cu revenirea mea. Dar, ea nu va avea loc la Melbourne. Sunt mulțumit de progresul făcut„, a scris DelPo pe Facebook.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen