A doua forță a lumii! Vom avea în premieră 7 jucătoare în TOP 100 WTA!

Redactor:
Marius Hutu
A doua forță a lumii! Vom avea în premieră 7 jucătoare în TOP 100 WTA!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edina Gallovits s-a oprit în turul secund al turneului WTA de la Acapulco (Mexic), după ce a pierdut cu 6-4, 6-1 în fața italiencei Sara Errani. Bănățeanca revine de luni în Top 100 WTA, dar premiera tenisului feminin românesc constă în faptul că va avea șapte jucătoare în acest grup select.

Cu patru victorii obținute în Mexic, trei în calificări și una pe tabloul principal, Edina Gallovits a strâns o zestre de 46 de puncte, suficiente pentru a-și face reapariția între cele mai bune o sută de jucătoare ale lumii după numai o săptămână de absență. La prima vedere, performanța Edinei pare una normală, în condițiile în care ea a făcut în mai multe rânduri „naveta” în și din Top 100. Ineditul situației provine însă din faptul că de luni România va avea în premieră șapte jucătoare în această ierarhie selectă. Grupul a fost întărit în ultimele zile prin ascensiunea Alexandrei Cadanțu, finalistă săptămâna trecută la Monterrey (Mexic).

Într-un clasament al numărului de jucătoare în Top 100, România va figura pe locul 2, la egalitate cu Cehia și probabil SUA, dar după Rusia, care are 11 reprezentante. În această săptămână, SUA are opt jucătoare în prima sută, dar cel puțin una, Falconi sau Hampton, va „sări” din schema ierarhiei, cele două fiind clasate pe locurile 99-100.

Cine ar putea fi a opta în Top 100?
România are resurse să ridice numărul chiar la 8-9 jucătoare într-un viitor apropiat. În top 300 figurează alte câteva fete de mare perspectivă pe care le propune tenisul feminin, Elena Bogdan (20 ani), Mihaela Buzărnescu (23 ani) sau Cristina Dinu (19 ani) având cele mai mari șanse. Și Raluca Olaru (23 ani), care a mai cochetat cu Top 100 în trecut, are toate calitățile pentru a reveni în această ierarhie.

Săptămâna Irinei Begu
Pornită cu patru reprezentante în turneul de la Acapulco, România continuă cursa în fazele finale cu Irina Begu. Eleva lui Marius Comănescu s-a calificat, miercuri noapte, în sferturi, după ce a învins-o pe georgianca Tatishvili cu 6-3, 6-1. Românca și-a asigurat deja 70 de puncte, cu care foarte probabil va reveni în Top 50.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…