2014 poate fi anul lor! Sorana și Simona au pus ochii pe Serena! Cîrstea: „Putem urca mai mult în WTA!”

Redactor:
Daniel Remes
2014 poate fi anul lor! Sorana și Simona au pus ochii pe Serena!  Cîrstea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea (23 de ani, 22 WTA) crede că tenisul românesc se află pe un trend ascendent și spune că nu e invidioasă pe rezultatele obținute de Halep (21 de ani, 11 WTA) în acest an

Cîrstea nu vrea ca Serena Williams să se retragă până nu o va învinge cel puțin o dată

Sorana nu e surprinsă de ascensiunea Simonei și e convinsă că 2014 va fi un an și mai bun pentru amândouă

Cum a fost 2013 pentru tine?
Un an bun în care am progresat. Am început anul pe locul 27 WTA și l-am terminat pe 22. Am făcut pași mici, dar siguri. În general a fost un an constant, am jucat de la lună la lună mai bine și sunt mulțumită de ceea ce am realizat.

Care este cea mai frumoasă victorie din acest an?
A fost cu siguranță obținută la Toronto. Cred că meciul cu Wozniacki sau cu Jankovic, din primele două tururi. Din punctul meu de vedere, acestea au fost cele mai grele jocuri. Apoi am prins așa de multă încredere, încât am simțit că pot să bat pe oricine. Următoarele victorii nu mi s-au mai părut așa de speciale.

Dar cea mai amară înfrângere?
Aici sunt mai multe. E vorba de eșecurile de la Wimbledon și US Open. La acesta din urmă am ajuns după Toronto, îmi doream foarte mult să fac un turneu bun, iar când a venit eșecul… frustrarea a fost mare. Iar la Londra, după meci (n.r. Camila Giorgi 6-7, 6-7), mi-am spus că dacă aș mai juca de 100 de ori cu acea sportivă, nu aș mai avea cum să pierd.

Pe final de an ai avut câteva turnee mai puțin reușite. Care a fost cauza?
La Toronto m-am accidentat. Am făcut o ruptură la mușchii abdominali de doi centimetri, am forțat, am încercat să  trag de mine, dar nu mi-a ieșit. La US Open am evoluat chiar cu dureri foarte mari. Apoi, la ultimele patru turnee, n-ar fi trebuit să mai joc, însă mi-am spus să încerc. Eram și la final de sezon, se acumulase oboseala și pe fondul acestor factori au venit eșecurile. Dar, în pofida acestor înfrângeri, nu pot să uit anul bun pe care l-am avut.

Cadou din China

Care e cel mai frumos cadou pe care l-ai primit de la un fan anul acesta?
Am primit o carte, în China, care conținea toate mesajele și pozele postate de mine pe Twiter. Cartea are peste 100 de pagini și mi s-a părut incredibil câtă răbdare a avut acea fană să strângă toate mesajele mele. Să faci așa ceva, înseamnă că îți pasă enorm de mine. Am rămas mișcată de gestul ei, mai ales că în China accesul la Twiter e restricționat. De-a lungul anului mai primesc tot felul de jucării din pluș pe care le duc acasă, la Târgoviște. Le am pe toate.

Ce iți lipsește cel mai mult atunci când ești plecată în turnee?
Greu de spus, pentru că sunt plecată în cea mai mare parte a anului. Când vin acasă, primul lucru pe care-l fac e să o rog pe mama să îmi facă mămăligă. Evident, îmi lipsește foarte mult și familia. Dar sunt obișnuită cu acest stil de viață.

E Victor Ioniță antrenorul perfect pentru tine?
Da! Până acum, da! Avem o colaborare de doi ani și e cel care mă ajută foarte mult. Am încredere mare în el și îi sunt foarte recunoscătoare pentru ceea ce a făcut. El a adus stabilitatea în jocul meu, constanța.

Serena chiar pare de netrecut?
Nu este de netrecut, dar nu e o coincidență faptul că e numărul unu. E foarte incomodă. Mie îmi place să joc agresiv, să domin, dar cu Serena e foarte greu să fac acest lucru. Îmi doresc însă să joc cât mai mult cu ea pentru că sunt convinsă că va veni și ziua în care o voi învinge.

Să așteptăm să se tragă pentru ca și româncele să ajungă în top?
Nu. Mai întâi vreau să o bat, iar apoi poate să se retragă.

„Lumea nu e conștientă de valoarea rezultatelor Simonei”

Ce sentiment te încearcă în momentul în care ai văzut ascensiunea Simonei Halep?
Mă bucur foarte mult pentru ea, sincer. Lumea nu cred că e conștientă de valoarea rezultatelor pe care le-a obținut. Cred că la anul ne va merge și mai bine, atât ei, cât și mie.

Esti invidioasă pe succesul ei?
Nu. Nu am de ce să fiu invidioasă. Cred că fiecare are drumul ei în viață. Ea a urcat mai repede în clasament, eu mai încet, dar constant. Sunt bucuroasă pentru că știu cât a muncit să ajungă acolo. E mult efort în spatele acestor rezultate.

Valoric vorbind, cum apreciezi distanța dintre tine și Simona?
Nu știu ce diferență este între noi. Clasamentul vorbește de la sine. Dacă a terminat pe 11, înseamnă că a jucat de locul 11. Eu, dacă am terminat pe 22, înseamnă că am jucat de locul 22. Acum trebuie să muncim și mai mult pentru a urma trendul ascendent.

Te-au surprins rezultatele Simonei?
Nu. În tenis, orice e posibil. La fete, în prezent, valorile s-au egalizat. Acum, azi poți să pierzi cu locul 100, iar mâine să bați locul 10.

Crezi că tu sau Simona puteți ajunge numărul 1?
Normal. Toată lumea tinde spre această poziție, iar dacă nu am crede, nu am mai juca tenis. Depinde însă foarte mult de cât vom munci în continuare și de cum ne vom gestiona cariera.

O ultimă întrebare: ce îți propui pentru 2014?
În primul rând vreau sănătate. Degeaba ești bine pregătit tactic dacă trupul nu te ajută. Sunt sigur că voi urca din nou câteva poziții. Nu am o țintă fixă, pentru că nu vreau să pun presiune inutil pe mine.

„Românii nu-și dau seama ce înseamnă pentru România să dețină atâtea jucătoare în top 100”, Sorana Cîrstea, 22 WTA

„Eu am reușit în tenis pentru că am avut talent, disciplină, dăruire, forță, dar și susținere din partea familiei”, Sorana Cîrstea, 22 WTA

Sorana, invitată de onoare la Satu Mare

În acest an, ziua copilului s-a serbat de două ori la Satu Mare. În afară de tradiționalul 1 iunie, pe 6-7 noiembrie, în orașul de pe Someș a avut loc acțiunea Kid”s Day, iar invitată specială a fost chiar Sorana Cîrstea. La inițiativa ProSport și cu sprijinul Primăriei Satu Mare, jucătoarea din Târgoviște a participat la un demonstrativ alături de zeci de tineri practicanți ai tenisului, a dat sute de autografe la Liceul cu Program Sportiv și nu a refuzat pe nimeni când s-a pus problema unei fotografii.  „A fost o acțiune minunată. Mi s-a umplut sufletul de fericire când am văzut bucuria și emoția celor mici. E important pentru ei să-și întâlnească idolii. Cu siguranța voi mai reveni la Satu Mare”, a spus Sorana.

„Prima oară am jucat cu Simona la 7-8 ani. Suntem prietene foarte bune, ne pregătim împreună și nu e nicio invidie între noi”, Sorana Cîrstea, 22 WTA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…