ProSport vă prezintă românii din Hall of Fame-ul Federaţiei Internaţionale de Scrimă. Interviu EXCLUSIV cu Mihai Covaliu: “România va avea un nou campion olimpic la scrimă în 2016"

5 ian 2014 657 afişări Comentează şi tu Scrima
ProSport vă prezintă românii din Hall of Fame-ul Federaţiei Internaţionale de Scrimă. Interviu EXCLUSIV cu Mihai Covaliu: “România va avea un nou campion olimpic la scrimă în 2016" 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/26986/11850150/2/cu-aur-la-sydney.jpg
  • Şase români au onoarea de a fi incluşi în Hall of Fame-ul FIE din toate timpurile, iar ProSport şi-a propus să vă spună, printr-un interviu, povestea fiecăruia. Al patrulea prezentat este Mihai Covaliu, campion olimpic la sabie în 2000, la Sydney.
  • Mihai Covaliu (36 de ani) este ultimul campion olimpic al scrimei româneşti după medalia de aur cucerită în 2000 la Sydney, în proba de sabie. Ales pe 24 aprilie 2013 şef al Federaţiei Române de Scrimă, Covaliu are planuri mari pentru sportul care ne-a adus satisfacţii aproape în fiecare an.
  • Mihai Covaliu a fost inclus de Federaţia Internaţională de Scrimă în topul celor mai valoroşi 100 de scrimeri din toate timpurile. Alături de el mai sunt cinci români: Ana Pascu, Laura Badea, Reka Szabo, Kuki Petru şi Ioan Pop

Cum ai ajuns la scrimă?

Am ajuns la scrimă de mic, nu eram conştient de ceea ce înseamnă cu adevărat acest sport. Într-o zi, au venit la Şcoala Nr. 19 din Braşov doi antrenori de la Tractorul şi ne-au întrebat cine vrea să facă scrimă. În prima fază nu a ridicat nimeni mâna. Dar, după ce ne-au explicat despre ce e vorba, după ce ne-au spus despre muşchetari, cavaleri, duelul cu săbiile, am ridicat cu toţii mâna. Şi, în general, am observat că tuturor copiilor le place lupta, duelul.

Când ai ştiut că acesta e drumul pe care trebuie să-l urmezi?
Foarte târziu. La 10-12 ani nu ştii că vei face carieră în scrimă. La acea vârstă îţi doreşti să câştigi mereu, să fii mai bun decât colegul tău, să aduni cât mai multe medalii. Cred că în momentul în care ajungi la 18 ani, prin clasa a 12-a, poţi spune că eşti conştient de alegerea pe care o faci. Atunci se face trierea în scrimă.

“S-a întâmplat să fug din cantonament!”

Ai fugit vreodată din cantonament, în perioada în care ai fost sportiv?
S-a mai întâmplat. Nu am de ce să ascund acest lucru. Nu am făcut niciodată excese, iar acest lucru m-a ajutat în carieră. Nu am avut nicio accidentare în carieră. Am fost mereu ordonat şi recomand tuturor sportivilor să fie la fel.

Care a fost persoana care a avut un rol decisiv în carieră?
Mama. În clasa a 11-a a fost un moment în care am vrut să renunţ la scrimă din cauza unor metode mai dure ale antrenorilor, care ridicau prea mult vocea. În plus, antrenamentele erau tot mai grele, mai aproape de profesionism. Dar mama nu m-a lăsat. Mi-a spus să mă ţin de sport şi să îl fac cum trebuie. Iar acum nu pot decât să-i mulţumesc din inimă.


PERFORMANŢELE LUI MIHAI COVALIU CA SPORTIV
2000 – aur la sabie individual, la Jocurile Olimpice de la Sydney
2002 – bronz la sabie individual, la Campionatul Mondial de la Lisabona
2003 – argint la sabie individual, la Campionatul Mondial de la Havana
2005 – aur la sabie individual, la Campionatul Mondial de la Leipzig
2006 – aur la sabie pe echipe, la Campionatul European de la Izmir
2008 – bronz la sabie individual, la Jocurile Olimpice de la Beijing
În 2000 şi 2005 a fost declarat cel mai bun sportiv român al anului.


Cum e să fii ultimul campion olimpic la individual din scrima românească?
Acum, că sunt şi preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă, e foarte neplăcut. Am fost foarte aproape la Londra, când Rareş Dumitrescu avea un culoar favorabil, dar acum am rămas cu regretul... Pe de altă parte, acum am mare încredere în viitor şi voi contribui pentru ca acest lucru să se schimbe. Din 2016 nu voi mai fi ultimul campion olimpic al scrimeri româneşti.

“Scrima românească va lua cel puţin un aur la Rio!”

Crezi că a trecut prea mult din 2000 şi până acum?
Cu siguranţă, da. Parcă a fost într-o altă viaţă.

Pe cine vezi campion olimpic la Rio?
Fiecare sportiv are şansa lui. Nu vreau să dau nume. Important e ca România să califice cât mai mulţi sportivi pentru că astfel şansele noastre vor fi mai mari. Dar sunt convins că dintre toţi, unul va câştiga medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Care e cea mai grea parte a unui antrenament, ca sportiv?
Cel mai greu e în momentul în care ai ajuns la pragul în care ştii că trebuie să depăşeşti zona de confort şi în momentul în care crezi că ai ajuns la punctul maxim al propriilor forţe. Dar, s-a demonstrat ştiinţific, că în clipa în care spui că nu mai poţi, corpul mai are 40% rezistenţă. Practic, diferenţa aici se face. Depinde de cât de mult poţi să lucrezi şi să exploatezi cei 40%.


PERFORMANŢELE LUI MIHAI COVALIU CA ANTRENOR
2009 – aur la sabie echipe, la Campionatul Mondial din Antalya
2009 – argint prin Rareş Dumitrescu la sabie individual, la Campionatul Mondial din Antalya
2010 – bronz la sabie echipe, la Campionatul Mondial de la Paris
2010 – bronz prin Cosmin Hâncianu la sabie individual, la Campionatul Mondial de la Paris
2012 – argint la sabie echipe, la Jocurile Olimpice de la Londra


Cum e să fii preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă după ce ai stat ani întregi pe planşă?
Nu e uşor, mai ales că sunt în continuare şi antrenor. Sunt încă la început şi am pătruns pe un teritoriu pe care nu am experienţă. Dar, mă voi uita cu atenţie la ceea ce au făcut cei mai buni, în speţă la Ana Pascu, şi voi învăţa cât mai mult.

“Vreau să atrag cât mai mulţi copii în sala de scrimă”

Ce obiective ai ca preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă?
Obiectivul permanent este cucerirea de medalii la Campionatele Europe, Campionatele Mondiale şi, obligatoriu, la Jocurile Olimpice. Apoi, vreau să atrag cât mai mulţi copii spre sălile de scrimă şi să dezvolt marketingul şi managementul Federaţiei Române de Scrimă.

Eşti, alături de alţi cinci români, în Hall of Fame-ul Federaţiei Internaţionale de Scrimă. Ce reprezintă acest lucru pentru tine?
Sunt mândru de acest lucru. E o recunoaştere a valorii rezultatelor pe care le-am obţinut ca sportiv. Iar când a fost gala FIE, la Paris, am trăit un moment emoţionant: m-am întâlnit cu nouă dintre cei zece campioni olimpici la sabie din toate timpurile.

“Ca scrimer, e o ruşine să te dopezi!”

Se poate vorbi despre doping în scrimă?
Dopingul e un cuvânt pe care nu îl auzi în scrimă. Poate dopingul informaţional, dar nimic altceva. Au fost în urmă cu mai mulţi ani câteva cazuri izolate, dar atât. Dopingul nu te ajută în acest sport. E o ruşine să te dopezi în scrimă. Noi, aici, avem bun simţ şi onoare. Nu ne gândim la altceva.

Când vom putea găzdui o competiţie importantă de scrimă în România?
Putea să se întâmple acest lucru în 2014. Puteam avea Campionatul Mondial de scrimă pentru seniori, dar timpul dintre momentul în care Bulgaria s-a retras şi data limită a fost foarte scurt. Ar fi fost pentru prima dată când ţara noastră găzduia o astfel de întrecere la seniori. Totuşi, în 2016, sunt convins că vom organiza Campionatul Mondial pentru probele care nu vor fi la Jocurile Olimpice (n.r. – sabie echipe masculin şi floretă echipe feminin).

Ce sentiment te-a încercat în momentul în care ai dat ultima tuşă în finala olimpică de la Sydney?
A fost o tuşă pentru toate generaţiile de sabreri, din 1932 şi până în prezent. Am avut un sentiment de împlinire şi am fost mândru că au am dat-o.


CAMPIONII OLIMPICI AI SCRIMEI ROMÂNEŞTI
1968 Ion Drâmbă (foto) - aur în proba de floretă individual, în Mexico


1996 Laura Badea - aur în proba de floretă individual, la Atlanta
2000 Mihai Covaliu - aur în proba de sabie individual, la Sydney

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.