S-au tras la sorți grupele pentru turneul de tenis de la Cluj din 2-5 iulie. Horia Tecău a jucat rolul de gazdă, Simona Halep va juca și ea la Sports Festival

Daniel Nazare
S-au tras la sorți grupele pentru turneul de tenis de la Cluj din 2-5 iulie. Horia Tecău a jucat rolul de gazdă, Simona Halep va juca și ea la Sports Festival

Cunoscutul jucător de tenis Horia Tecău a efectuat tragerea la sorţi prin care a stabilit componenţa celor două grupe ale primului turneu de tenis organizat în România de la ridicarea restricţiilor impuse în contextul epidemiei de coronavirus, Winners Cup, care se va disputa la Cluj Napoca, între 2 şi 5 iulie.

Simona Halep și-a surprins iar fanii! Mesajul care a adunat mii de aprecieri. Cum a fost surprinsă jucătoarea noastră: „Nici nu mă gândeam ce urma să se întâmple!”

Turneul are premii de 30.000 de dolari

Conform tragerii la sorţi, din Grupa A fac parte Gabriela Ruse, Irina Bara şi Georgia Crăciun, iar în Grupa B evoluează Irina Begu, Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru. Primele două clasate în fiecare grupă se vor califica în semifinalele competiţiei.

„Mi se par echilibrate grupele, vor fi meciuri interesante, abia aştept să le urmăresc. Cred că toţi iubitorii de tenis abia aşteaptă să le urmărească pe unele dintre cele mai bune jucătoare de tenis din România în acest moment. Câştigătoarea acestui turneu va juca într-un meci demonstrativ împreună cu mine, cu Marius Copil şi Simona Halep.

Vom face un meci de dublu mixt. E minunat că vom fi aici împreună şi că vom avea ocazia de a juca după o perioadă lungă de pauză. Poate fi un început de campanie de pregătire pentru Jocurile Olimpice de anul viitor”, a declarat Tecău după tragerea la sorţi transmisă pe pagina de Facebook a Sports Festival, relatează Agerpres.

Turneul feminin dotat cu premii în valoare de 30.000 de dolari se va desfăşura pe zgură la baza sportivă Winners Sports Club din Cluj-Napoca, respectându-se măsurile autorităţilor care reglementează desfăşurarea competiţiilor sportive în contextul pandemiei de coronavirus.

Accesul publicului va fi interzis, meciurile urmând să fie transmise live pe postul Digisport şi pe pagina de Facebook a Sports Festival. Sistemul de joc aplicat va fi Round Robin, fiecare jucătoare va juca împotriva fiecărei jucătoare, în 2 grupe de câte 3. Componenţa grupelor va fi decisă joi prin tragere la sorţi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania