Simona Halep și-a surprins iar fanii! Mesajul care a adunat mii de aprecieri. Cum a fost surprinsă jucătoarea noastră: „Nici nu mă gândeam ce urma să se întâmple!”

Andrei Preotu
Simona Halep și-a surprins iar fanii! Mesajul care a adunat mii de aprecieri. Cum a fost surprinsă jucătoarea noastră: „Nici nu mă gândeam ce urma să se întâmple!”

Simona Halep abia așteaptă să joace din nou tenis, iar printre antrenamentele intense pe care le face, jucătoarea noastră profită și de momentele de relaxare, adunând mii de aprecieri și pe rețelele de socializare.

Fostul lider mondial și-a surprins fanii cu o fotografie făcută în urmă cu un an, la Wimbledon. Simona Halep a dezvăluit că nu se aștepta sub nicio formă să câștige Grand Slam-ul de la Londra.

Simona Halep: „Nici nu mă gândeam ce urma să se întâmple!”

Simona Halep a atașat sâmbătă o fotografie sugestivă, într-o zi în care a stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți la Londra.

„Această fotografie a fost făcută în urmă cu un an, la Wimbledon, în ziua presei. Îmi place pentru că sunt foarte relaxată. Nici nu mă gândeam ce urma să se întâmple în următoarele două săptămâni, dar uitându-mă în urmă, îmi amintesc că mă simțeam fericită și gata să joc. Îmi lipsește acest loc special”, a scris Simona Halep, pe Facebook.

https://www.facebook.com/simonahalep/photos/a.767966276597303/3196375423756364/?type=3&theater

Jucătoarea noastră a fost la înălțime la Londra și a cucerit titlul la Wimbledon în fața Serenei Williams, scor 6-2, 6-2, devenind prima româncă din istorie care câștigă o finală la simplu. A fost al doilea titlu de Grand Slam câștigat de către Simona Halep, după cel de la Roland Garros din anul 2018.

„Vedeta din tenis, Simona Halep, a uimit-o pe Serena Williams și a câștigat primul trofeu la Wimbledon. Williams a părut fără idei și a pierdut, după ce a comis 26 de greșeli neforțate”, a scris acum un an Euronews, după succesul Simonei.

Grand Slam-ul de la Wimbledon a fost anulat! Simona Halep: „Îmi va lipsi iarba, suprafața de care m-am îndrăgostit!”

Dacă Grand Slam-ul de la Paris va avea loc în acest an, marele turneu de la Wimbledon a fost anulat: „Îmi va lipsi să revin pe Centre Court, scena finalei minunate de anul trecut. Îmi va fi dor să-mi văd numele pe perete și toate lucrurile frumoase de care beneficiezi odată intrat în clubul campionilor de la Wimbledon. Îmi va lipsi iarba, suprafața de care în sfârșit m-am îndrăgostit. Îmi va fi dor să port alb și de sentimentul de a face parte din uriașa istorie a ceea ce reprezintă Wimbledon”, a spus sportiva noastră în „The Times”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania